Nicio persoană căreia nu i-a fost permisă intrarea în Republica Moldova nu a fugit de pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău, aşa cum s-a vehiculat în presă, în contextul atacului terorist produs în această după amiază. Asigurarea a fost făcută de şeful Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDe asemenea, Cernăuţeanu garantează cetăţenii că nu există motive de panică şi că forţele de ordine întreprind toate măsurile necesare în vederea asigurării ordinii publice.
„Vreau să vă asigur că am fortificat anumite activităţi pe aspectul de ordine şi securitate publică. La moment nu există un pericol pentru societatea din RM şi nu este motiv de panică”, a menţionat şeful IGP.
Viorel Cernăuţeanu a calificat drept „neveridică şi periculoasă” informaţia publicată în unele surse media precum că anumite persoane, care-l însoţeau pe atacator, au reuşit să fugă din zona Aeroportului.
„Nicio persoană nu a fugit din zona aeroportului. Nu sunt dovezi că toate persoanele, care au fost declarate inadmisibile pe teritoriul Republicii Moldova, erau la acel moment în Aeroport împreună cu atacatorul. Acestea sunt identificate şi localizate, aflându-se, în prezent, în custodia organelor de drept şi sunt supuse măsurilor procesuale de către organele procuraturii. Nu există persoane care s-au eschivat şi au fugit”, a explicat Cernăuţeanu.
De asemenea, şeful IGP a declarat că nu există nicio confirmare că atacatorul ar avea tangenţe cu anumite grupări sau structuri militare sau paramilitare.
Mai precizăm că, autorul atacului terorist de la Aeroportul Internaţional Chişinău, în urma căruia au fost ucişi doi oameni, a fost rănit în timpul operaţiunii de reţinere. El este internat în stare gravă.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE