Protestul fermierilor ar putea fi reluat în august „după finalizarea secerişului”. Ce revendicări au fost înaintate Guvernului

434
0

Protestul fermierilor ar putea fi reluat în august dacă, între timp, revendicările înaintate Guvernului, nu vor fi îndeplinite. Despre aceasta a anunţat liderul Asociaţiei Forţa Fermierilor, Alexandr Slusari, care s-a arătat deranjat de  unele  „speculații și acuzații nefondate din partea unor politicieni și activiști civici”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Fermierii au acceptat să suspende protestele şi au înaintat Executivului trei revendicări principale, care, dacă nu vor fi îndeplinite până la 1 august, agricultorii vor ieşi din nou în stradă.

Respectiv, fermierii cer identificarea resurselor financiare pentru alocarea compensațiilor fermierilor micro, mici și mijlocii în valoare de 3000 lei per hectar de culturi din primă grupă. De asemenea, fermierii cer Guvernului să aducă motorina  din România și să o distribuie agricultorilor micro, mici și mijlocii, care au suferit în urma secetei din 2022. Totodată, se mai solicită introducerea, prin decizia CSE, a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor pentru restructurarea creditelor și împrumuturilor, precum și la executarea silită a obligațiunilor și pornirea proceselor de insolvență față de agricultorii micro, mici și mijlocii, la care ponderea cerealelor și oleanginoaselor în structura producerii este de cel puțin 90 de procente. Moratoriul ar trebui să fie aplicat pentru toți creditorii fermierilor.

„Din toamna anului 2022 Forța Fermierilor a solicitat ca Guvernul să se adreseze către Uniunea Europeană pentru sprijinul financiar, așa cum au procedat alte țări din Bazinul Mării Negre, aflate pe prima linie, lângă zona de război. Care este vina fermierilor că autoritățile au sesizat UE tocmai în iunie 2023? Care este vina agricultorilor că Guvernul s-a adresat către România privind acordarea unui ajutor în forma de motorină peste 3 luni după ce doamna președintă a solicitat acest suport după discuția cu Consiliul organizației noastre?”, se întreabă Slusari.

Preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor subliniază că agricultorii nu pot renunţa la proteste în condiţiile în care „din 1,2 mlrd lei, solicitate de la UE, Guvernul deocamdată a identificat doar 200 mln de lei pentru compensații”. Respectiv, protestele nu au fost anulate, ci doar suspendate,  având în vedere că deja s-au început lucrările de recoltare a culturilor de primă grupă.

Mai mult, în această perioadă, agricultorii promit să monitorizeze fluxul de importuri ale cerealelor și oleanginoaselor din Ucraina, iar în cazul în care vor sesiza o sporire  semnificativă, vor cere restricţionarea importurilor. În cazul în care autorităţile nu vor îndeplini revendicările fermierilor, aceştia promit să iasă din nou în stradă în luna august.

Precizăm că la începutul săptămânii trecute, sute de unități de tehnică agricolă din mai multe raioane ale țării au fost aduse la Chișinău. Așa cum au promis, fermierii au  protestat cu tractoarele în fața Guvernului și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, faţă de politica de subvenţionare  în agricultură.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE