Noi oportunități de învățare a limbii române pentru minoritățile naționale

529
0

Reprezentanții minorităților naționale vor beneficia de noi oportunități de învățare a limbii române, prin intermediul unui program național aprobat de Guvern, în cadrul ședinței de marți, 7 martie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Actualul program, spre deosebire de cel precedent, prevede și instruirea populației adulte, nu doar a preșcolarilor, elevilor și studenților. Totodată, programul include și alte elemente noi, cum ar fi implementarea învățământului multilingv, care presupune predarea unor discipline non-lingvistice în limba română și în limba maternă, precum și certificarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române pentru populația adultă, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

La fel, sunt prevăzute acțiuni concrete pentru extinderea mediului lingvistic de comunicare în limba română prin intermediul activităților extrașcolare, așa cum ar fi taberele educaționale, concursuri, ateliere, simpozioane didactice. De asemenea, se propune dezvoltarea unor programe speciale care permit îmbunătățirea competențelor lingvistice ale angajaților.

,,Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română permite valorificarea potențialului intelectual, atât în domeniul de interes profesional, cât și în cel social, de la vârsta timpurie și pe tot parcursul vieții”, a subliniat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Prin intermediul Programului aprobat, circa 6 mii de cadre didactice și de conducere  vor fi instruite pentru cunoașterea limbii române. Alte 13 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale – justiție, medicină, economie, arte, administrație publică centrală și locală, inclusiv persoane adulte refugiate din Ucraina vor învăța limba română la cursuri. De asemenea, circa 4 mii de elevi alolingvi, între care și copiii refugiați din Ucraina, înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, vor participa la diverse programe educaționale în limba română.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE