Dezbinarea – cauza principală a aflării Republicii Moldova în ariergardă

 Societatea moldovenească/basarabeană actuală, cu regret, este una extrem de divizată, fărâmițată. Divizare care tot continuă. În primul rând, actuala R.Moldova este împărțită teritorial (dar până la această divizare forțată din 1992, nouă ni s-au furat încă în 1940 multe alte pământuri strămoșești, însușite de alții, care nici măcar până acum arenda nu o plătesc). La împărțirea continuă criminală a proprietăților românești în ultimele sute de ani a contribuit cel mai mult imperialismul rus, care a manifestat „altruism” (a dat altora, ceea ce nici lor nu le aparținea, dar era însușit de la alții) și s-au lățit peste noi.

Cu toate că ei au „un milion de probleme”, mereu reușesc să le facă multiple probleme altora (inclusiv nouă). Aceștia au împărțit nu numai moșiile noastre, dar și ale altor popoare (de fapt, popoare acum vecine cu FR), fiindcă acestea fiind divizate „în semipopoare” (adică mai mici numeric), mai ușor se „dau” conduse. (Oare cam de ce Rusia e cea mai „intinsă” țară din lume?). Întotdeauna „divizorii” au identificat un număr suficient de „cozi de topor” și „cozi de câine” (locale), care, alcătuind „coloana a cincea”, i-au susținut. „Altruiștii” s-au condus de teza „divide et impera”. De fapt, elementele acestei coloane nu sunt altcineva decât străinii aduși tot de „altruiști” din cu totul alte părți.

Din punct de vedere al conștiinței naționale, românii basarabeni (convențional) se impart în trei părți neegale. Între 50-60% dintre ei, adică cei mai conștienți, cei mai culți, cei mai cărturari și pregătiți, care au mândrie națională etc. se identifică români (români moldoveni), adică ceea ce, realmente, sunt. Majoritatea lor sunt unioniști, mulți au și cetățenie română (se vehiculează cifra sumară de 1 mil.). Ceilalți, influențați de mincinologii din răsărit și „ambasadorii” lor din diferite „formațiuni”, se mai gândesc „cine sunt”. Stau la îndoială și așteaptă să vadă ce se va mai întâmpla. Aproape toți sau majoritatea celor din familiile mixte (moldo-străine), mai degrabă acum (în buletin) sunt, se consideră moldoveni, iar în suflet nu-s români. Până la ultimul recensământ sovietic al populației (din 1989) mai degrabă erau nemoldoveni (sau dacă o parte și erau moldoveni, atunci spuneau aceasta doar cu o „jumătate de gură” și aproape toți erau vorbitori de limbă rusă); chiar dacă  acum „descoperă” cine sunt, mulți dintre ei nu cunosc limba română. (Menționăm, că moldovenii erau cei mai rusificați în ex-URSS după bieloruși și ucraineni). Potrivit datelor aceluiași recensământ, categoria în cauză de oameni (copiii din familii mixte), constituia (estimativ) cca un sfert din totalul populației (acum ceva mai puțin).

Cea de-a treia componentă (care constituie până la 15-20%) mai „așteaptă”. Lor li-i „totuna” cine sunt, sunt indiferenți (cosmopoliți). Însă, încet-încet, această categorie merge spre scădere. (Dacă n-ar fi spionii străini și cei din „coloana a cincea”, care le influențează mințile, aceștia mai repede ar avansa în conștientizarea faptului cine sunt). Ei, treptat, „(re)devin români”, conștientizează corect naționalitatea.

Din punct de vedere lingvistic, iar avem „separatism” și dezbinare. Majoritatea populației este conștientă că vorbește limba română. Mai literar sau mai puțin literar, dar limba vorbită se cheamă română. La aceasta contribuie și zecile de mii de liceeni și studenți basarabeni, care au învățat/ învață la instituțiile din România. Dacă la București, în alte orașe din România studenții basarabeni au vorbit și vorbesc românește, atunci cum vorbesc aceștia la întoarcere în Basarabia?  Ei contribuie la identificarea națională a celor care încă nu „știu cine sunt” și „mereu fac descoperiri”.

Cei influențați de mincinologii din răsărit consideră că vorbesc „moldoveneasca”. Numărul acestora este în  scădere. Autoritățile din perioada 1994-2021 au făcut puțin (situația de la noi e foarte proastă) pentru ca procentul celor care vorbesc (consideră) limba română, să crească mai repede. (Din inerția anilor 1988-1989, s-a făcut câte ceva, în special în anii 1991-1994, comparativ cu alte state similare).

În perioada de până la 2001 conștiința națională era mai românească. Tot mai mult conștientizam cine suntem. Însă cei opt ani de guvernare comunistă au întors „pe dos” mersul istoriei, fiindcă o parte a populației noastre prea „ușor își schimbă părerea”.

Majoritatea celor care se consideră români au sau doresc să dețină cetățenia română. Însă există și o bună parte dintre cei care se consideră („se bat cu pumnul în piept”) moldoveni (nu români) și doar beneficiază de pașapoarte românești din motive economice.

Biserica basarabeană e divizata în două părți: o parte este cu Dumnezeu, iar alta – e mai mult cu biserica diriguită de Chirilă (în anii 1969-1989 colaborator al kgb-ului). Această împărțire s-a făcut în mare măsură brutal, cu forța sau cu minciuna.

Sărbătorile de iarnă de asemenea sunt divizate „pe nou” și „pe vechi”. În ultimul timp tot mai multă lume (în orașe, tinerii etc.) sărbătoresc „pe nou”. Și aceasta-i mai corect, fiindcă, începând cu data de 24-25 decembrie,  ziua devine mai lungă, mai luminoasă, iar Crăciunul, ziua de naștere a Mântuitorului Iisus Hristos, înseamnă nu altceva decât „lumină și căldură”.

Extrem de divizată este societatea noastră din punct de vedere politic. Pentru a reglementa acest aspect al societății există legea, care ar trebui  să fie dreaptă, educațională, patriotică. Însă legea la noi, în cazul de față, nu unește, dar mai degrabă dezbină. Dezbină (in)conștient, în detrimentul interesului național (în interesul „formațiunii politice”). Decidenții respectivi nu vor să se gândească la interesul strategic atunci când pregătesc/ elaborează legea, crezând că ei, anume ei, vor fi „și data viitoare” la cârma țării și considerând că doar ei sunt mereu cei mai buni.

Dacă divizările de mai sus au o explicație relativ obiectivă, atunci divizarea „pe partiduțe” (grupulețe „de râsul găinilor”, de o mie de semnături) este una cu totul subiectivă (și foarte periculoasă). Ea depinde doar de oameni concreți, de numai câteva persoane, decidente.

De când alegerile au loc în bază „formațiunilor politice”, convențional numite „partide”, în Parlament au fost trimiși de fiecare dată reprezentanți ai 3-5 astfel de „partide”, dintre care 2-3 au format guvernarea (executivul).

În legătură cu faptul că până în anul 2021 (din 1994)[1] am avut, de regulă, guvernări perverse, slabe, aiurea, amorale, degradante, corupte, antipopulare, conduse din afară, care mereu  furau (de la alegători), lumea s-a săturat. În 2021 majoritatea absolută a voturilor a fost oferită unei formațiuni (în condițiile participării) – circa jumătate din totalul alegătorilor. Formațiunea a ieșit învingătoare cu jumătate din jumătatea alegătorilor, deci ea reprezintă peste un sfert din totalul lor (cca 3,2 mil.).

Ce înseamnă aceasta în mod real? Aceasta înseamnă că formațiunea are dificultăți mari la capitolul cadre calificate. Formațiunea are cu mult mai puțin de un sfert din potențialul uman, fiindcă acesta, potențialul, este divizat în peste 60 (!) de astfel de grupulețe (de „partiduțe–om”), grupulețe în care sunt doar câțiva oameni (cât de cât) valoroși (restul, doar „la număr”). Dacă „partidele” ar fi constituite din „partide-echipă” (dar aceasta-i imposibil, cu numărul actual de formațiuni, în medie câte „două pe raion”), adică ar avea vreo 50-100 de persoane de valoare (candidaturi pentru ministere, departamente etc., prim-ministru, vice-primministru, președinte și vicepreședinți de parlament, președinți de comisii parlamentare etc.), ele ar fi apreciate la modul serios. (În FR, la o populație de cca 50 de ori mai mare, există doar 30 de partide!).

Parlamentul și guvernul actual au cca ³/₄ (!) din totalul populației ca oponenți, inclusiv majoritatea persoanelor care sunt interesate de viața politică. Mulți dintre aceștia ar fi de acord să susțină guvernarea, însă aceasta refuză categoric. „Acum mulți doresc să colaboreze cu noi,” – spun ei. Dar, în astfel de cazuri, apare întrebarea: cu cine să colaborezi pentru a rezolva problemele existente? Dacă colaborezi cu „altă parte a opoziției”, ești contra actualei guvernări. Deci susținătorii potențiali ai guvernării, fiind  respinși, se transformă în oponenți. Nu cunosc guvernanți care s-ar dezice de potențialii susținători, de toți cei care doresc să-i susțină.

E comod să administrezi când „partidul de guvernământ” este majoritar (absolut), adică are mai mult de jumătate din decidenți/ parlamentari. Însă… Însă în acest caz apar câteva probleme. În primul rând, în lista „formațiunilor de opoziție” sunt  „împinși” și potențialii aliați/ susținători, dar care sunt respinși și transformați în oponenți. Din cele cca 60 de formațiuni, care există, pot fi identificați, atrași câțiva (sau, poate, mulți) dintre cei mai capabili (potențiali susținători),  formațiunea majoritară devenind astfel mai puternică.

În al doilea rând, formațiunea aflată la guvernare mai degrabă sau mai târziu (în perioada de 4 ani, perioadă pentru care sunt aleși deputații) se poate diviza în 2 sau 3 substructuri (inclusiv cu câteva luni înainte de alegeri) cu toate consecințele negative. În al treilea rând, nu toate persoanele alese/ numite din parlament/ executiv în diferite posturi au suficientă pregătire/ experiență/ cunoștințe, comparativ cu situația când ar fi alese dintr-o mulțime mai mare de formațiuni. În al patrulea rând, deciziile luate (legile, hotărârile etc.) nu sunt întotdeauna cele mai bune, mai potrivite și luate la timp (repet, fiindcă formațiunea majoritară, aflată la guvernare nu deține suficient potențial uman calificat: cu mult mai puțin de ¹/₄ din totalul specialiștilor). În al cincilea rând, activitatea  politică adevărată constă anume în a convinge alte persoane, a atrage de partea guvernării indecișii (neagresivi). Dacă nu pot fi atrași doar unii „activiști” politici, cum să fie atrași „cei mulți” (alegătorii)? Dacă activistul/ activiștii sunt atrași de formațiunea majoritară, atunci și ceilalți membri pot fi atrași sau neutralizați. În al șaselea rând, guvernarea a declarat război corupților. Însă e mult mai ușor să te ocupi de doar câțiva corupți, decât de o mulțime (legați de anumite grupulețe).

Sarcina principală în acest domeniu constă anume în coagularea socială, în coagularea „partiduțelor”. La „dezbinare” toți au succese remarcabile, mai greu e cu coagularea, cu integrarea socială.

Dar dacă oamenii și „liderașii” din Basarabia sunt „cu trup și suflet” separatiști, foarte divizați, individualiști-egoiști, cu „părerea proprie” (dar, de fapt, fără de păreri sigure), atunci coagularea lor se poate și trebuie făcută cu ajutorul legii. Adică trebuie substanțial mărit numărul de „membri ai formațiunii”, pentru ca acestea, „partiduțele”, și fie mai puține, mai cu potențial, pentru a se numi partide.

Considerăm, că trebuie alocată o perioada, de ex., de 6 luni, pentru (re)înregistrarea și consolidarea partidelor. Numărul minim de membri de partid (nou) trebuie ridicat la, de ex., 15.000, adică 1% din numărul celor care, de fapt, participă la alegeri. Reducerea substanțială a numărului de „partide” va avea drept consecință reducerea cheltuielilor bugetare („pentru finanțarea dezbinării”) și formarea unor structuri mai competitive, mai viabile, cu echipe din mai multe persoane capabile, decât actualele cu un singur „purtător de cuvânt” (adică, președintele). Cele cca 70,0 mil. lei, cât se cheltuie actualmente la finanțarea partidelor, se vor folosi mai eficient. Se va lichida demonopolizarea politicii. E cunoscut faptul că monopolizarea cauzează subdezvoltare.

Trecerea la votarea pe parcursul a două zile pentru cei de peste hotare (modificare făcută în cod) este absolut justă. Alegerile trebuie făcute pentru toți alegătorii potențiali, nu doar pentru „cei aleși”. Cu cât e mai mare cota alegătorilor la alegeri, cu atât acestea sunt mai reprezentative, mai democratice, iar Parlamentul mai stabil. Divizarea și dezbinarea, inspirată din exterior, reprezintă cauzele principale a rămânerii în urmă a R.Moldova. La alegerile din 2025, probabil, va fi o mai mare participare a alegătorilor (în 2 ani multe se pot întâmpla).

Speranța formațiunii învingătoare (la alegerile din 2021) că la alegerile din 2025 se va repeta situația (cu un singur învingător) nu este justificata din mai multe motive. În primul rând, în 2022 au început o serie de crize – energetică, economică, criza prețurilor cu amănuntul, inflația care au dus ca complicarea vieții oamenilor. A continuat criza comercială, demografică, valutară și bugetară. Evident că nu PAS-ul  a demarat aceste crize, însă nu toți oamenii înțeleg detaliile crizelor, vor  soluții rapide, ei nu doresc înrăutățirea situației și așa destul de proastă. O parte din vină îi aparține și formațiunii guvernatoare – în condițiile unei cooperări cu toți, cei care doresc să se implice, situația ar fi mult mai bună, mai stabilă, mai previzibilă.

Respectiv, „coloana a cincea” și însuși regimul terorist din Răsărit (la 13 octombrie 2022 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a declarat regimul de la Moscova ca „stat sponsor al terorismului”) eficient exploatează această situație. Formațiunea politică de bază trebuie să se gândească, să fie responsabilă de ce vor face dacă ei, de unii singuri, nu vor mai fi la guvernare? Cui îi va aparține vina? Nu va fi oare PAS-ul pe drumul formațiunilor care au dispărut ?

Acceptarea propunerilor de mai sus ne-ar permite să consolidăm societatea, să ne îndepărtăm de subdezvoltare. Am constatat o legitate. Cei care au fost la cârmă, înțeleg bine ce trebuia de făcut doar după ce … abandonează Parlamentul, guvernarea. Atunci, când sunt la putere, nu înțeleg.

P.S. Alegerile ar trebui organizate pe circumscripții teritoriale, nu „pe partide”. Dacă decidenții doresc să afle detalii, le voi comunica într-o discuție directă. Spațiul unui articol nu ne permite s-o facem.

Mihai Patraș, ex-președintele Comisiei economice în Primul Parlament

[1] În Primul Parlament au fost alese și mai multe personalități: scriitori, savanți cu titluri și grade științifice, profesori universitari, oameni cu experiență în administrarea entităților de producție etc.