O nouă lovitură pentru chișinăuieni. Căldura s-a scumpit cu 723 de lei per Gcal

550
0

O nouă scumpire! Agentul termic livrat consumatorilor din municipiul Chișinău s-a scumpit cu 723 de lei per Gcal sau cu 25 la sută și va constitui  3 577 de lei pentru o Gcal. Noul tarif a fost aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în cadrul ședinței publice de marți, 28 februarie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit ANRE, la baza deciziei a stat necesitatea aplicării prețului reglementat în vigoare al gazelor naturale procurate de S.A. „Termoelectrica”, care în prezent este cu circa 37% mai mare în comparație cu prețul mediu al gazelor naturale reflectat în tarifele actuale în vigoare.

Totodată, ANRE menționează că a efectuat ajustarea tarifului „în vederea asigurării viabilității financiare, pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată a întreprinderii și pentru asigurarea continuă a livrării agentului termic către consumatori”.

Precizăm că, în toamna anului trecut, tariful la energia termică livrată consumatorilor din capitală a fost majorat cu 36 la sută. Noul tarif va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE