Ieri, 28 februarie 2023, în incinta Structurii teritoriale ANSA Strășeni a avut loc prima întrunire organizată de Instituția Privată Publicația Periodică „Gazeta de Chișinău”, întru realizarea activităților Proiectului „Prevenirea corupției în sectorul siguranței alimentare prin informare, formare și responsabilizare”. Întrunirea a avut drept obiectiv:
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE– aducerea la cunoștința autorităților publice locale, managerilor instituțiilor școlare și preșcolare, agenților economici din regiune, producătorilor și consumatorilor a informației privind misiunea subdiviziunilor subordonate ANSA în teritoriu și împuternicirile angajaților;
– informarea consumatorilor și producătorilor despre drepturile lor;
– sensibilizarea privind necesitatea respectării acestor drepturi de către autoritatea publică.
La eveniment au venit reprezentanți ai instituțiilor de educație, inspectori ANSA și reprezentanți ai unui agent economic care asigură instituțiile preșcolare și școlare din raionul Strășeni cu produse alimentare.
Întrunirea a fost moderată de dr. habilitat, profesorul universitar, Facultatea Medicină Veterinară, Departamentul Siguranța Alimentelor și Sănătate Publică, UTM, Valeriu Enciu, titular la mai multe discipline: Igiena și tehnologia prelucrării produselor de origine animală; Inspecția și controlul sanitar-veterinar; Siguranța alimentelor.
Subiectul întrunirii este următorul: „Structurile regionale care sunt responsabile de supravegherea sanitar-veterinară și trasabilitatea produselor alimentare privind siguranța alimentelor”
Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partener al proiectului în municipiul Chișinău este Instituția Privată Publicația Periodică „Gazeta de Chișinău” care implementează proiectul „Prevenirea corupției în sectorul siguranței alimentare prin informare, formare și responsabilizare”.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE