A avea caracter vs a avea pile

Venim dintr-un sistem construit pe principiul absolut al pilelor. Performanțele profesionale, competențele, cunoștințele, calitățile umane, moștenite sau educate în familie – toate acestea nu erau o garanție a succesului în societate și se spărgeau de pereții betonați ai sistemului. Doar cei care aveau pile reușeau: „primeau” (ca pe o pomană) apartamente, intrau la studii în instituțiile prestigioase, se angajau la întreprinderi importante, în funcții la fel de importante (în economia reală, în administrația publică sau în ierarhia „partinic-gospodărească”) doar cei cu pile. Pentru simplificarea ecuației se aprobau liste ale nomenclaturii, mutând pionii pe tabla sistemului, indiferent de competențe: de la comsomol la sindicate, de la sindicate la partid, de la partid la administrația publică, iar de acolo din nou la sindicate sau la niște funcții (ca și cum) „eligibile”.

Rămășițele acestei nomenclaturi se perindau până mai ieri (ba se mai perindă și azi) prin structurile puterii. Ele s-au menținut și manifestat, o vreme, inclusiv în sistemul aparent democratic, fie și în diferite „partide”, mimând concurența. Tradiția prozelitismului politic, tot de acolo se trage: azi „comunist”, mâine „democrat”, ce mai contează? Important e să rămâi în arcul „puterii”. Acum vă dați seama de ce firavele construcții democratice din ultimele trei decenii se ruinau atât de ușor și tot ce se numea „opoziție democratică”, de regulă, fărâmițată-fragmentată, venea la putere pe un timp scurt, cedând mereu structurilor nomenclaturiste, mai mult numeroase decât viguroase.

Subsemnatul, ca orice om, care are senzorii săi speciali și percepe în felul personal schimbul de vânturi din societate, simt acut, dar și aștept vești bune de la tot ce deranjează vechea gardă a nomenclaturii postsovietice. Orice adiere de vânt schimbător îi pune pe aceștia – vorba vine – în gardă. Mișcările lor vădit alarmate, agitarea spiritelor, uneori revoltate, alteori doar speriate, îmi insuflă speranță. Pentru că nimic nu se va schimba de la sine și nimic nu se va schimba fără dureri. Pentru a schimba ceva (dar noi ne-am rămas, nouă înșine, datori cu tare multe!), e nevoie să ieșim din zona de confort. Independența față de vechiul imperiu ne costă, asta am simțit-o deja, dar ne costă și independența față de vechile structuri. Mai ales, față de vechea justiție. Apropo, nimeni nu riscă să afirme că vechea justiție ar fi fost eficientă și… justă (exact așa cum, în 1991, nimeni nu ieșea să apere defuncta, muribunda sub ochii noștri, „patrie sovietică”), dar orice atentat la înlocuirea acestei justiții nedrepte (și a slujitorilor ei, altfel schimbarea e imposibilă) e privită pieziș și întâmpinată cu ostilitate.

Dar schimbarea vechiului sistem, care a nedreptățit atâția oameni și instituții întregi, care a protejat atâția delincvenți, este imposibilă, dacă vom lucra cu mănuși albe. Sistemul, crescut pe pilele reciproc alimentate, sistem care nu a dat chic niciodată, chiar dacă se pare că trăim în altă epocă, se opune. El are structuri solide, este bine pregătit de luptă și e gata să se bată pe viață și pe moarte. Situația instabilă din zona noastră fierbinte, sprijinul permanent de la interlopii fugari, angajamentele pe care sistemul și le-a asumat față de aceștia, protecția reciprocă, spiritul de clan și spiritul de gașcă, toate astea îi dau speranțe și îl provoacă să nu cedeze. E nevoie de multă tărie de caracter pentru a te opune acestui sistem. Se pare însă că nici actualul ministru al justiției, nici temerara președintă, care și-a făcut din lupta cu demnitarii corupți o cauză a vieții, nu au de gând să abandoneze câmpul de luptă.

Iată deci și soluția/ garanția schimbărilor: caracterul. Competențele sunt insuficiente. Or dacă președinta Sandu și ministrul Litvinenco se deosebesc de alți colegi din echipa de guvernare, calitatea care face distincția e caracterul. Poate doar prim-ministra le-ar face concurență. Și tocmai aceste caractere fac și diferența noii guvernări. Cine ar concura cu ei din vechii politicieni? Guralivi-istericii Șor, Chicu sau Dodon? Tăcuții Plahotniuc, Andronache și alții de aceeași teapă? Sau cohortele de nenumărați politicieni care s-au perindat doar grație sistemului de pile ale lui Pilat, o mână spălând-o pe alta…?

Dar să revenim la păstoritul nostru: pilele nocive din societate, care otrăvesc atmosfera, trebuie eliminate și înlocuite cu surse energetice ecologice: performanțe profesionale, cumsecădenie și alte calități umane, determinare și implicare. Iar pentru asta competențele demnitarilor noștri decidenți (miniștri, deputați, administratori ai treburilor publice) sunt insuficiente. Mai e nevoie și de caracter. Cât caracter, atâta țară, spunea timidul (dar temerarul) poet Grigore Vieru.