„Trăim de azi pe mâine”

Cum ne descurcăm în această iarnă? Echipa „Gazetei de Chișinău” a întrebat mai mulți oameni de vârsta a treia cum se descurcă și dacă au provizii pentru iarnă. Iată ce am aflat.

Lidia, 50 de ani, femeie de serviciu, satul Cărpineni, raionul Hâncești: „După cum vedeți, greu. Eu nu cred că o să vă răspundă cineva că trăiește ușor. Mă întrețin din pensie și din salariul pe care-l primesc pentru că îngrijesc de o femeie din sat. Câteodată, îmi mai trimit și copiii. Am doi și amândoi sunt la Chișinău. Am scris și cererea ceea pentru lumină, acum o să vedem cum ne vor ajuta sau dacă o să ajute cumva cererea asta”.

Ion, 80 de ani, pensionar, satul Cărpineni, raionul Hâncești: „Eu abia mă descurc. Nu mă mai țin picioarele. Noroc de soție care mai lucrează și mai strânge, plus pensia și cumva ne descurcăm”.

Alexandra, 78 de ani, casnică, satul Cărpineni, raionul Hâncești: „E sărăcie. Sărăcie peste tot. Copiii mei tot îs aici, în sat cu mine, vreo două case mai la vale. O să stăm în această iarnă într-o singură casă, ori ei la mine, ori eu la ei, ca să putem face economie”.

Elena, 68 de ani, casnică, Hâncești: „Am toată ziua grijă de casă. Așa-i la sat. Mai vinzi un ou, o găină, niște vin și așa se trăiește. E greu. Dar cui acum i-i bine? N-am mai scris nici o cerere! Nu mai vreau să stau la rând pentru lemnele celea”.

Vera, 75 de ani, pensionară, satul Sofia, raionul Hâncești: „Of, mă ajută copiii. Spun asta cu toată rușinea. Am scris și pentru ajutor la lemne, sper să-mi dea. Încă stau la rând”.

„Dormim mai îmbrăcați și mâncăm mai puțin”

Andrei, 70 de ani, pensionar, Chișinău: „Eu locuiesc la bloc și am scris cererea ceea pentru energie. Sper să plătim măcar cu câțiva bănuți mai puțin. Trăiesc și eu din pensia mea și ce îmi mai dau copiii de peste hotare. Nu știu cum se descurcă acum cei pe care copiii nu îi ajută”.

Maria, 50 de ani, vânzătoare, Chișinău: „Eu nu mă mai plâng. Acum la toți îi așa. Am scris și eu ca toată lumea cererea pentru energie, sper cumva să ne ajute. Dormim mai îmbrăcați și mâncăm mai puțin. Copiii mă mai ajută și ei, dar eu nu vreau să iau de la dânșii bani pentru că nici lor nu li-i ușor”.

Angela, 66 de ani, casnică, Chișinău: „E greu. E tare greu. Trăim de pe azi, pe mâine. Dar ce să facem? Toată viața a fost așa”.

Natalia, 50 de ani, vânzătoare, Chișinău: „Noi încă suntem tineri și în puteri pentru a lucra, cumva ne descurcăm noi. Dacă nu, ne strângem lucrurile, lăsăm totul baltă aici, în Chișinău, și ne ducem acasă, în sat. Acolo, de rău, de bine, avem pământ, avem roadă, de foame nu murim. Încă n-am pornit căldura, umblăm mai îmbrăcați, țurțuri nu o să facem, dar iaca buzunarul o să ne usture”.

„Banii, sau mai bine zis lipsa lor, o să ne îngroape”

Vasile, 60 de ani, șofer, Chișinău: „Încă mai lucrez și iaca așa o să facem bani ca să ne putem întreține. Ne mai ajută și copiii. Noi nu prea luăm de la ei, pentru că și la ei nu e ușor. Împreună, ne vom descurca cumva. Ei acolo, peste mări și țări, dar noi aici”.

Vera, femeie de serviciu, 55 de ani, Chișinău: „Nici nu mă întrebați. Eu cred că voi știți răspunsul. E greu, normal că e greu. E tare greu. De unde să iei atâția bani ca să poți trăi, eu nu știu”.

Nicolae, 56 de ani, șofer, Chișinău: „Ne descurcăm. Nu ne plângem, ne rugăm doar să nu fie mai rău. Pentru că, deși suntem căliți cu așa ceva, nu cred că mai rezistăm. Banii, sau mai bine zis lipsa lor, o să ne îngroape”.