„Mai prost din 1995 încoace a fost doar 1999”, cred oamenii din satul Purcari, raionul Ștefan-Vodă
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE
Oamenii care au rămas azi în sate spun că au economisit de când se știu. Pentru că tot ce au dobândit a fost prin multă muncă. Criza energetică și scumpirile în lanț nu-i sperie. Locuitorii din satul Purcari, raionul Ștefan-Vodă, localitate pe care am vizitat-o pentru a vedea cum se descurcă oamenii de aici în prag de iarnă, susțin că vor face economii în continuare și vor ieși din iarnă.
Ulițele satului sunt pustii. Cu cât înaintăm ne convingem că lume e puțină în localitate, dar și frigul de afară nu o lasă să iasă din casă.
Prima pe care o vedem la o poartă este pensionara Lidia Ungureanu. Femeia le mulțumea unor tineri pentru lemnele aduse la poartă. Îi dăm câteva ziare. Odată ce sunt gratuite, pensionara mai îndrăznește și mai cere, zicând că le va citi, apoi le va folosi în gospodărie, chiar și la aprins focul.
În discuție cu ea aflăm că are 70 de ani. A lucrat profesoară de matematică la școala din sat.
„Am lucrat și m-am dedicat. Copiii mă iubeau. Ne înțelegeam foarte bine. Am lucrat și după pensie încă un deceniu, deoarece nu avea cine să lucreze. Administrația școlii îmi propunea să mai rămân, dar nu am mai putut”, mărturisește ea.
O fostă profesoară de matematică are o pensie de 1000 de lei
Potrivit ei, după ce acum un an a rămas văduvă, viața a devenit mai grea. O îngrijește singură pe mama sa nonagenară.
„Mama mea are 90 de ani și supraviețuim în două. E greu. Deși am lucrat mulți ani, azi am o pensie de 1000 de lei. Cu pensia mamei, la fel de o mie de lei, trăim, ce să facem?!”, întreabă retoric pensionara.
În timp ce discutam, mama Lidiei Ungureanu, sprijinindu-se în două bastoane, improvizate din două bețe mai groase, se îndrepta spre grădină.
„Iaca, se duce să ia lucrul în primire. Ne-au adus băieții acum cei trei steri de lemne”, spune fosta profesoară.
Lidia Ungureanu încă nu face focul. Femeile dorm îmbrăcate. Așa face economie de lemne pentru iarna care e abia înainte.
„Încă n-am făcut focul. I-am zis mamei că îl vom face atunci când va da ninsoarea. Acum dormim și noi îmbrăcate”.
„Când era soțul, aveam mere, struguri de vânzare. Acum e mai greu. N-are cine lucra. Merele stau pe jos. Eu fac cât pot și cum reușesc, dar îmi e tare greu, pentru că bunica (mama mea) e bătrână, n-aude, nu vede, e ca un copil. Și eu trebuie să am grijă de ea. Trăim și noi din pensie. De două ori pe săptămână vin de la asistența socială și îi oferă un prânz cald mamei. Ne limităm”, zice Lidia Ungureanu.
„Scoatem și noi totul din priză…”
Vecinii Lidiei Ungureanu, soții Ion și Lidia, curățau grădina. Femeia ne spune că a lucrat timp de trei decenii în domeniul agriculturii, iar acum, împreună cu soțul, au ieșit la pensie.
„După 30 de ani de muncă ridic o pensie de 1000 de lei. Nu am scris cerere să ne dea lemne mai ieftine, pentru că și eu, și soțul suntem la pensie. Nu cred că aveau să ne dea. Sunt oameni care au mai mare nevoie de aceste lemne. Oricum lemne nu dau la toți, nu sunt îndeajuns”, ne spune femeia.
„N-ai ce mânca? O să aprindem o lumânare și gata”, i se adresează soțul jumătății sale, în timp ce dădea cu lopata.
Pensionarii susțin că toată viața au făcut economie, chiar și atunci când autoritățile nu ne îndemnau s-o facem: „Noi nu simțim mare lucru, pentru că noi mereu am făcut economie, și eu cred că asta trebuia să facă toată lumea. Țăranii toată viața au economisit. Da, totul e scump, totul e greu, dar ce să facem? Scoatem și noi totul din priză, ne îmbrăcăm mai gros și vom ieși din iarnă. Mai mult decât atât, noi am mai trăit vremuri grele, mai rău de cei de la oraș și generațiile astea noi, care nu sunt date cu greutățile. Mai prost din 1995 încoace a fost doar în 1999”, conchide Lidia.
Muncă și rugăciune
Mergem prin sat. Ceață, copaci dezgoliți și câțiva câini lătrând. Reușim să mai vorbim cu câțiva locuitori.
Ne prezentăm și le dăm ziare. Oamenii susțin că fac economie de lemne și nu aprind focul până când temperatura de afară nu va coborî cu câteva grade.
„Am scris cerere la primărie pentru a primi lemne la un preț mai mic decât pe piață, dar încă n-am primit. Acolo e rând. Așteptăm. Sper să ne ajungă și nouă. Criza asta…”, ne spune un alt bărbat care, de rușine, nu a vrut să-și spună numele.
„Ne încălzim și noi cum putem. Seara ne facem rugăciunea și o să ieșim și din această iarnă”, ne zice o bătrână.
În acest context, reporterul „Gazetei de Chișinău” a vorbit cu Vasile Țînțari, primarul satului Purcari, raionul Ștefan-Vodă. L-am întrebat câți pensionari sunt în sat și câți au solicitat ajutor pentru lemne de foc.
„Avem în sat în jur de 400 de pensionari. Au depus cererea aproape 300 de persoane și până acum au primit în jur de 50 de persoane lemnele. Ne este greu pentru că nu avem transport, Primăria nu dispune de transport pentru ca lemnele să fie duse la oameni și de asta procesul durează”, ne-a spus primarul.
Satul Purcari din raionul Ștefan-Vodă are aproximativ 3000 de locuitori.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
