Litvinenco nu se lasă intimidat „în fața hoților și corupților”. Ministrul susține că nu a comis acte „ilegale”, iar discuțiile sale private au fost „trunchiate”

371
0
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco

La o zi după atacul cibernetic asupra mai multor conturi private ale unor oficiali de rang înalt și publicarea chat-urilor dintr-o rețea de socializare a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, ultimul face noi declarații. De această dată, demnitarul recunoaște autenticitatea discuțiilor, doar că susține că acestea au fost „fragmentate, trunchiate, deplasate și rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informației cu scop de manipulare și fabricare a unor falsuri grosolane”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În acest fel, Litvinenco a răspuns valului de solicitări de a-și prezenta demisia de onoare. „Ajunși în pragul disperării, încolțiți din toate părțile de justiție, de presă, de oameni, de comunitatea internațională, care le-a aplicat sancțiuni fără precedent, hoții și bandiții încearcă din răsputeri să destabilizeze situația din țară. Unii – pentru a scăpa cu zile la libertate, alții – la comanda stăpânilor din străinătate, dar cu toții vor să deturneze parcursul pro-european al Republicii Moldova… Spargerea conturilor și interceptarea ilegală a corespondenței private a președintelui și ale membrilor guvernului sunt ultimele isprăvi la care a recurs alianța hoților în acest sens… Mai multe convorbiri de-ale mele au fost trunchiate, deplasate și rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informației cu scop de manipulare și fabricare a unor falsuri grosolane la adresa mea, a colegilor și a familiei mele…  Declar cu toată răspunderea că nici pe parcursul mandatului și nici înainte de acesta nu am comis acte care să încalce legea sau să atragă orice alt fel de sancțiune. Sunt gata să răspund pentru acțiunile mele în fața cetățenilor, dar nu mă voi lăsa intimidat în fața hoților și corupților care au jefuit țara timp de 30 de ani și care vor să-i oprească parcursul spre libertate, democrație și prosperitate”, a scris Litvinenco pe pagina sa de socializare.

Amintim că joi, 10 noiembrie, într-o primă reacție, Litvinenco califica discuțiile din chat-urile făcute publice drept „falsuri și minciuni”. Asta în ciuda faptului că unii pretinși interlocutori au recunoscut autenticitatea discuțiilor, iar conținutul acestora a generat un val de reacții negative și solicitări la adresa lui Litvinenco de a-și da demisia de onoare.

„Gazeta de Chișinău”  precizează că scandalul a izbucnit miercuri, 9 noiembrie, după ce un site apărut peste noapte a publicat pretinsa corespondență privată a ministrului Litvinenco din Telegram.  Site-ul cu pricina a fost lansat imediat după ce ministrul Justiției a anunțat despre inițierea procedurii de scoatere în afara legii a Partidului „Șor”. Astăzi, pagina web, pe care se anunța publicarea discuțiilor private și ale altor oficiali de rang înalt, nu mai este accesibilă.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE