Constituționalistul Alexandru Arseni: „Actuala guvernare nu-și îndeplinește atribuțiile constituționale de asigurare a protecției și siguranței persoanei, garantate prin Constituție”

562
0

În contextul căderii rămășițelor unei rachete rusești, distruse de sistemul antiaerian ucrainean, pe teritoriul R. Moldova, la Naslavcea, „Gazeta de Chișinău” a solicitat opinia doctorului habilitat în drept, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, Alexandru Arseni.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
  • Stimate domnule Alexandru Arseni, își îndeplinește statul datoria directă de protecție a cetățenilor, a vieții oamenilor?

Actuala guvernare nu-și îndeplinește atribuțiile constituționale de asigurare a protecției și siguranței persoanei, garantate prin Constituție. Deci, nu asigură garantarea dreptului la viață, libertatea și siguranța persoanei, inclusiv în caz de război, care este alături, fiind provocat de un agresor căruia îi lipsește cu desăvârșire omenia. De aceea statul trebuie să întreprindă măsuri ferme pentru asigurarea securității vieții pe cale militară, protecției energetice, am în vedere a luminii și a căldurii. Toate aceste atribuții nu și le-a îndeplinit și nu și le îndeplinește actuala guvernare, atribuții în deplină concordanță cu ceea ce prevede Constituția (art. 16, alineatul 1, art. 18 și art. 25). Toate acestea țin doar de competența ramurilor puterii – de Parlament, de șeful statului și de Guvern.

  • Ce-i de făcut, din punct de vedere legal, constituțional, pentru apărarea vieții și intereselor cetățenilor Republicii Moldova?

Noi, un grup de deputați ai poporului din Parlamentul Independenței, încă la 10 iulie 2022, ne-am adresat către conducerea de la Chișinău, în complexitate, și către cea de la București, pentru a fi constituită o confederație a două  state membre ale Organizației Națiunilor Unite pe problema asigurării securității militare și energetice. Până în prezent, guvernarea nu a întreprins nimic.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE