Opoziția parlamentară cere audierea premierului, Natalia Gavrilița, și ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco, „în contextul ultimelor evenimente, care au șocat societatea din temelie”.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINESolicitarea a fost citită, într-o română stâlcită, de deputata BCS, Diana Caraman, care s-a referit la evacuarea așa-numitor protestatari ai Partidului „Șor”, care-și instalaseră corturile în centrul Chișinăului. „Cel mai mare pericol pentru securitatea națională o prezintă guvernarea PAS, o guvernare dictatorială și incompetentă”.
Propunerea comunistei Caraman a fost susținută de 26 de deputați, respectiv, nu a fost inclusă pe ordinea de zi. Este de remarcat că „pentru” au votat și unii legislatori din componența majorității PAS.
„Ca să înțelegeți de ce am votat „pentru”. Era bine să ne spună dacă se fac proteste ca în anii 90, ca bandiții să aibă în corturi bâte, articole pirotehnice, ca să înțelegem ce fel de proteste erau acestea și care era contingentul unora. Orice protest se încheie acolo unde sunt încălcate drepturile altor oameni la deplasare. Este un abuz din partea celor care încalcă dreptul altor chișinăuieni să meargă la serviciu, să-și ducă copiii la școală, la grădiniță”, a explicat deputatul PAS, Lilian Carp.
Și dacă nu a reușit convocarea Nataliei Gavrilița în Parlament, comunista a cerut audierea ministrei de Interne, Ala Revenco, propunere care, de asemenea, nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Precizăm că, în dimineața zilei de duminică, 16 octombrie, toate corturile protestatarilor instalate în fața sediului Parlamentului și Președinției, inclusiv pe partea carosabilă, au fost evacuate de polițiști după ce acest lucru a fost dispus de Comisia pentru Situații Excepționale. În mai multe corturi, oamenii legii au depistat obiecte interzise.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE