Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Lunga perioadă de doliu regal stabilită de Charles al III-lea

492
0

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, din care peste 70 pe tronul Marii Britanii. Moartea Reginei Elisabeta a II-a deschide o lungă perioadă de doliu pentru familia regală, care va dura de acum până după șapte zile de la funeraliile fostei suverane a Marii Britanii. Data acestora nu a fost încă anunțată, dar se așteaptă să aibă loc în zece zile, în jur de 19 septembrie, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.

Distinct de doliul național, care va fi anunțat de Guvernul de la Londra, doliul regal, care începe vineri, va fi observat la membrii familiei regale și la personalul Casei Regale, inclusiv la trupele angajate în ceremonii.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Reședințele regale vor rămâne închise, drapelele vor fi coborâte în bernă și vor rămâne așa până în dimineața următoare ultimei zile de doliu regal.

Publicul este așteptat să depună flori la reședințele regale, dar nicio carte de condoleanțe nu va fi deschisă, omagiile putând fi transmise online.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi la Castelul Balmoral, a anunțat Palatul Buckingham, citat de BBC. Cei mai importanți membri ai casei regale britanice au început să se adune în Scoția încă din cursul după-amiezii, după ce medicii au anunțat că sunt îngrijorați de starea sa de sănătate. Suverana – care împlinise 96 de ani în luna aprilie – a urcat pe tron în 6 februarie 1952, fiind monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic.

Elisabeta a II-a a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume. A urcat pe tron în 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A preluat un regat care încă nu-şi revenise complet după Al Doilea Război Mondial, colaborând cu premierul britanic de atunci Winston Churchill. În timpul domniei sale, Marea Britanie a avut 15 prim-miniştri, în timp ce Statele Unite au schimbat 14 preşedinţi.

Regina Elisabeta are patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Prințul Charles de Wales, a cărui soție este ducesa de Cornwall, este moștenitorul tronului Regatului Unit.

Charles al III-lea îi urmează pe tron Reginei Elisabeta a II-aFoto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE