Moldova pe contrasens

În primele două luni de război ruso-ucrainean, oamenii de bună-credință din toată lumea au înțeles că acesta trebuie să se încheie neapărat cu victoria Ucrainei. Însăși posibilitatea ca Moscova să iasă victorioasă din confruntare a fost exclusă după ce Mariupolul fusese șters de pe fața pământului și se aflase adevărul despre Bucea, Irpin ș.a. Varianta unei remize (înghețarea conflictului; armistițiu pe termen indefinit; revenirea la regulile de joc de dinaintea războiului) în care au crezut sau de care s-au agățat politicieni din diverse țări și organizații internaționale a căzut și ea, cu timpul. Determinarea ucrainenilor de a-și recăpăta teritoriile pierdute și insistența sfidătoare a Kremlinului pe crime de război, pe criza alimentară și pe șantajul nuclear par să fi anulat orice șansă de pace.

Acum, Moscova mizează pe ultima ei carte în războiul paralel pe care îl poartă cu Occidentul: gazul. Amenințarea cu „iarna friguroasă“ și cu o nouă explozie a prețurilor va fi, probabil, cea mai grea încercare din anul curent pentru clasa politică europeană, dar sunt destule semne că UE nu va ceda nici în această privință. Și asta pentru că alternativa va avea efecte și mai negative pe termen lung: orice concesie făcută astăzi Rusiei îi va oferi mâine posibilitatea de a se reface și de a reveni cu arme și trupe proaspete în Ucraina încă neocupată, primejduind din nou pacea continentală și siguranța energetică a europenilor. Prin urmare, chiar și cei mai încăpățânați adepți ai concilierii cu Putin înțeleg că împăciuirea oferă o soluție cel mult provizorie la o problemă pe care victoria eventuală a Kievului ar rezolva-o tranșant, o dată pentru totdeauna.

Așadar, toți liderii raționali și cetățenii de bun-simț ai lumii civilizate contează acum, mai mult sau mai puțin deschis, pe succesul ZSU pe câmpul de luptă. Dar nu și cei din RM, unde avem, pe de o parte, o guvernare încă ezitantă în ceea ce privește politica pe care trebuie să o adopte față de Kremlin, iar pe de altă parte, partide de opoziție și o majoritate relativă a populației care cred că încetarea ostilităților și solidarizarea Chișinăului cu Moscova vor coborî miraculos prețurile la vaporii din gazoduct. Din rea-credință sau din naivitate, toți acești oameni nu vor să priceapă ori să accepte că lumea din jurul lor a început să se transforme și că această transformare este irevocabilă.

Riscăm, astfel, să rămânem iarăși în urma istoriei, sincronizându-ne cu un… anacronism. Am făcut-o în 1991, când am aderat la CSI, am comis-o în 1994, 2001 și 2019, când am adus la putere niște forțe retrograde ce au guvernat total pe contrasensul tendințelor din vecinătatea noastră. Iar dacă judecăm după starea de spirit dominantă din societatea de azi, suntem pe cale s-o dăm din nou în bară. Ca să nu spun: „conductă“.

Eșecul guvernării PAS (din ce în ce mai previzibil) și criza politică subsecventă pot conduce la alegeri anticipate cu rezultate ușor de anticipat. Iar o majoritate roșie ne-ar dezavantaja ca niciodată până acum, întrucât schimbările pe care le-a declanșat războiul ruso-ucrainean în lume riscă să fie mult mai radicale chiar și decât acelea pe care le-a cauzat reculul temporar al imperiului răsăritean în 1991. Ignorarea naturii și întinderii acestor schimbări ar putea fi fatală. A opta pentru prietenie cu Rusia în momentul de față este egal cu a spune că aceste schimbări nu ne vizează și nu au cum să ne afecteze. O eroare gravă de judecată care, ca toate erorile de acest fel, va fi însoțită de o factură uriașă, incomparabil mai mare decât cea pentru 1000 mc de gaze naturale.

Lavrov știe ce știe când ațâță spiritele în RM, doar că el o face deoarece Moscova își dorește un aliat în coasta Ucrainei, nu pentru că moldovenii ar merita o ofertă ceva mai corectă de la Gazprom. Ar fi însă cu totul caraghios dacă ne-am pomeni cu o guvernare prorusă exact în clipa în care trupele ucrainene vor ajunge, să zicem, la Perekop.

Să nu ne facem iluzii: incapacitatea tot mai evidentă a guvernării actuale de a face față inflației și sărăcirea dramatică a populației pot cataliza destulă nemulțumire ca lucrurile să ia o întorsătură incontrolabilă. Și nu ar fi o surpriză pentru nimeni dacă, la ananghie, moldovenii vor lua din nou cea mai proastă decizie posibilă, pornind, a câta oară, exact în direcția opusă normalității. De data aceasta însă, prețul pe care îl vom plăti va fi incomensurabil mai mare: una e să fii ratatul economic al Europei și cu totul altceva, aliatul de nădejde al celui mai sancționat stat din lume. Căci de azi înainte, destinația „Moscova“ nu mai are retur.