Moldovenii și realitatea politică românească (II)

749
0

Există, de altfel, mai multe posibile explicații pentru indiferența cu care cetățenii RM tratează viața politică din țara soră și frate. Una ar fi că, în general, fiecare comunitate trăiește aproape exclusiv cu problemele ei și nu se prea interesează de soarta vecinilor decât în măsura în care acest interes este dictat de niște nevoi practice. Moldovenii nu ar fi o excepție în acest sens, deși am văzut că sunt mult mai politizați decât alții și sunt înclinați să acorde un plus de atenție unor realități politice externe în detrimentul altora. O altă explicație ar fi că repartizarea inegală a curiozității față de ceilalți, cu o vădită preferință pentru Rusia în dauna României (ba chiar și a Ucrainei, ca să fim onești până la capăt cu toată vecinătatea noastră), s-a datorat, pe de o parte, dominației mediatice rusești în acest spațiu, iar pe de altă parte, celor două greutăți pe care Moscova ni le legase de picioare încă din zorii independenței: dependența energetică și Transnistria.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Fără a pune la îndoială acești și alți factori, cred totuși că atitudinea concretă față de România e modelată mai ales de complexele pe care aceasta ni le-a creat încă din clipa în care am redescoperit-o. România anilor 1990 era foarte diferită de România anilor 2000, dar influența ei se simte chiar și în cazul generațiilor de moldoveni care au fost contemporani mai curând cu România europeană decât cu cea imediat postceaușistă. Proveniți dintr-o societate și mai puțin meritocratică decât cea românească, basarabenii au perceput eventuala reunificare ca pe o amenințare la șansele lor de izbândă socială. Limba, vehiculul prim al reușitei în lumea modernă, a jucat un rol decisiv în acest sens – specialiști pricepuți în domeniile lor au înțeles că nicio competență nu poate înlocui capacitatea de a o comunica, defini sau transmite verbal. Chiar și intelectualii (oamenii de creație în primul rând) au preferat să rămână mari patrioți români la Chișinău decât să concureze nemijlocit cu colegii lor din Țară. De altfel, elita basarabeană a înțeles repede avantajele statutului-tampon de „martir” și „luptător” pentru cauza românismului departe de România. Desigur nu și atunci când sinecuri fericite îi relocau martiriul „pentru neam și țară” direct în inima Bucureștiului. Plebsul a fost, firește, mult mai categoric, refuzând din start și fără rezerve opțiunea reunificării – realitățile românești ale momentului păreau să-i ofere destule confirmări pentru prejudecățile negative pe care acesta le moștenise de la sovietici. Reculul masei ignorante și mancurtizate a fost atât de puternic, încât nicio evidență care probează contrariul nu-i mai poate zdruncina de atunci părerea fosilizată despre români și România.

Sărăcită și umilită de comunism, apoi de regimul iliescian și de mineriade, România anilor 1990 favoriza inegalitatea de șanse și excluderea „alterității”, dar asta nu a împiedicat nici primul val de repatriere a basarabenilor și nici deschiderea progresivă a românilor și a clasei politice de la București față de „frații de peste Prut”. Moldovenii care au rămas în ceea ce s-a numit curând „Casa Noastră – Republica Moldova” au optat însă, mai pe față, mai pe dos, pentru dăinuirea proiectului snegurist, cu toate că mulți dintre ei au știut de la bun început că acesta era falimentar. Fără a se îndoi vreodată de identitatea lor românească, numeroși basarabeni cultivați și isteți au preferat să contribuie la edificarea unei identități politice distincte, dar cu aceeași mască a sacrificiului, resemnării și fatalității pe fizionomii marcate de neputință. Neputința lor și mioritismul masei s-au dovedit a fi simple poze, care ascundeau o stare de spirit nocivă: complacerea în debilitate, în provincialism, dar și interesul mercantil, vanitatea de parveniți mari la scară mică. Orice s-ar spune, istoria ne-a oferit suficiente șanse pentru a ne desprinde de iluzia că ne putem guverna singuri în această parte a lumii și în acest context politic. Noi însă ne-am reacordat întruna „șanse”, una mai proastă decât alta, votând partide și lideri pe care îi învesteam cu o încredere vrednică mai degrabă de eposuri eroice și hagiografii. Iar „mântuitorii” pe care ni i-am ales au avut cu toții o trăsătură comună, în ciuda diferențelor doctrinare: izbăvirea și emanciparea pe care urmau să ne-o aducă erau proiectate fix pe țarcul suveran al RM.

Aceasta a fost întotdeauna soluția noastră declarat realistă, dar, dacă ne gândim mai bine, magică la toate problemele cu care ne confruntam. În loc să acceptăm, asemeni înaintașilor de la 1918, soluția nu foarte simplă și poate nu întru totul mulțumitoare, dar singura posibilă pentru situația noastră, am mers mereu pe mâna unor lideri pe care îi doream carismatici și, în același timp, vizionari, capabili de miracole, deși aceștia nu erau decât niște oameni care se mișcau, alături de susținătorii lor, în același orizont al autosuficienței. De aici, nu din altă parte, vine cu adevărat lipsa aproape programatică a interesului pentru politica românească din dreapta Prutului – o sursă mereu viabilă de alternative la jocul nostru trufaș și falit de-a independența. În ciuda păcatelor pe care le-au făcut și, inevitabil, le vor face politicienii români, i-am preferat întotdeauna taumaturgilor locali, de la Snegur la Sandu, trecând prin nemuritorii Voronin, Filat și Plahotniuc. Și nu pentru că cei de la București, Cluj sau Craiova ar fi neapărat mai deștepți sau mai buni (anii 2000 au cam nivelat IQ-ul politic în lume), ci pentru că, elementar, reprezintă o țară cu actele în regulă, cu bunele și relele ei, singura a cărei cetățenie o redobândim (sic!), o patrie în carne și oase, la îndemâna și la îndeinima tuturor, și nu fantasmagorica Cetate a Soarelui moldovenesc, așteptând în zadar să răsară din nesfârșita noapte scită.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE