De la 1 iulie curent, medicii oncologi din raioane pot prescrie investigații de înaltă performanță pentru pacienții oncologici depistați primar

724
0

Medicii oncologi din raioanele republicii au dreptul de a prescrie, începând cu 1 iulie curent, investigații de înaltă performanță persoanelor cărora le-au fost depistate pentru prima dată maladii oncologice. Modificarea are ca misiune sporirea accesului și micșorarea timpului de așteptare la prima tomografie, anunță printr-un comunicat CNAM.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), în comun cu Institutul Oncologic, a extins dreptul de prescriere la servicii de înaltă performanță și medicilor oncologi/responsabili pentru oncologie din secțiile consultative ale spitalelor raionale, cu scopul de a spori accesul și a micșora și mai mult timpul de așteptare la prima tomografie.

Anterior, biletul de trimitere pentru accesarea acestor investigații era eliberat de medicii specialiști de profil din cadrul Centrului consultativ diagnostic al Institutului Oncologic, iar timpul de așteptare a acestor pacienți la investigații s-a redus pe parcursul lunii iunie de la 45 de zile la 5 zile, scrie în comunicatul CNAM.

Amintim că, în scopul sporirii accesului la serviciile sus-menționate, CNAM a semnat acorduri adiționale cu mai mulți prestatori de servicii medicale de înaltă performanță pentru  mai mult de 2000 de investigații în valoare totală de cca 4,8 milioane de lei. Investigațiile sus-menționate sunt efectuate de către șase prestatori publici și privați care au semnat contracte cu CNAM pentru acest tip de servicii.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE