Secretul nu poate rămâne până la infinit secret

471
0

Liuba era al unsprezecelea copil, mezina în familia soţilor Olimpiada şi Vasile Negară, iar Niculai – al şaselea şi era cu cinci ani mai mare decât ea. Născuţi la un an unul după altul, copiii dormeau cu toţii pe cuptor. Părinţii îşi aveau patul lor de scânduri, acoperit cu o saltea de paie, după sobă. Niculai o îndrăgise pe Liuba chiar din ziua în care s-a născut.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

El o lua în braţe când plângea, o legăna, o hrănea, îi schimba pantalonașii. De la doi ani dormea alături de ea pe cuptor. Zilele treceau şi copiii creşteau. Să fi avut cinci ani Liuba, când Niculai i-a dat chiloţeii în jos şi s-a lipit strâns de ea. O săruta, o cuprindea şi aşa cuprinşi adormeau.

Pe mine o să mă îngropaţi, iar tata o să facă puşcăria”

La 13 ani, Niculai a făcut-o femeie. El avea deja 18 ani. S-au dus împreună după buruian pentru animale într-un lan de floarea-soarelui. Au secerat mult mohor. La un moment dat el a culcat-o pe grămada de mohor, îi săruta cu lăcomie gâtul, apoi i-a ridicat rochia şi îi săruta sânii micuţi.

Încremenită de spaimă, fata scoase un ţipăt abia auzit. El îi acoperi gura cu sărutări nebune şi o cuprinse strâns ca un turbat. O durere usturătoare o sfâşie pe neaşteptate pe copilă şi ea s-a lăsat frântă în îmbrățișările lui. După ce a posedat-o sălbatic, i-a spus: „Ai grijă să nu sufli un cuvânt mamei sau lui tata! Ştii tu cât de rău este tata, o să mă omoare în bătăi. Pe mine o să mă îngropaţi, iar el o să facă puşcăria”.

Îngrozită de cele auzite, fata a tăcut mâlc. Noaptea pe cuptor, el a mai încercat de câteva ori s-o posede, dar ea s-a împotrivit cuprinsă de spaimă. Peste câteva zile, a târât-o în şopron, apoi într-un lan de păpușoi. Mereu aceeaşi avertizare – să nu spună un cuvânt nimănui.

Când era gata să-i spună mamei, îşi amintea de ameninţarea fratelui şi lucrurile rămâneau învăluite în taină. Peste trei ani, Niculai s-a însurat şi a lăsat-o în pace pentru totdeauna.

Şi-a tăiat un deget şi a picurat sânge peste cearşaful care trebuia jucat în faţa nuntaşilor

La 18 ani, Liuba era ca un trandafir ce-şi desface petalele. A venit şi ziua când l-a întâlnit pe Victor, un flăcău frumos care învăţase într-o clasă cu Niculai. Se întâlneau serile şi duminicile, furându-şi sărutări şi mângâieri pline de dragoste. Trăiau cele mai fericite clipe din viaţă, învăluiţi în tainica poezie a sufletului, trezită de fiorul iubirii.

După o primăvară şi o vară cu strângeri de mână, priviri pătimaşe şi dulci sărutări, în toamnă s-au logodit, iar peste câteva săptămâni au făcut nunta. Bărbatul aştepta cuprins de tulburare acea revelaţie mistuitoare din noaptea nunţii, când Liuba i se va dărui toată, oferindu-i fecioria. Farmecul emoţiilor ce le trăia Liuba se amestecau cu o nelinişte.

Din teama să nu-l piardă, nu-i vorbise până la nuntă de tot coşmarul pe care îl trăise cu fratele. Acum încerca să alunge orice gând rău, dar în sufletul ei se plămădea o tulburare fără seamăn. Primea şi dăruia sărutări fierbinţi, vorbind despre viitorul lor plin de bucurii şi fericire, inima însă i se strângea la gândul că, din clipă în clipă, Victor va descoperi că nu este fecioară.

În clipa când el i-a zis: „Dă-mi voie să te fac femeie”, ea s-a cutremurat şi pentru a mai trage de timp, i-a răspuns tulburată: „Încă nu, te rog!”. Până la urmă tot acolo au ajuns, numai că dulcea aşteptare le-a fost distrusă. Dezamăgit, jignit, Victor i-a reproşat înciudat: „Cățeaua cățea rămâne!”.

Liuba povesteşte: „La vremea aceea nu era ca acuma. Fecioria era preţuită. Orice bărbat aştepta ceasul hotărâtor de care atârnă fericirea întregii vieţi intime. Victor m-a crezut fecioară, dar când a văzut că nu-i aşa, s-a întristat tare. Şi ca să nu se facă de ruşine, şi-a tăiat un deget şi a picurat sânge peste cearşaful care a fost scos şi jucat în faţa nuntaşilor.

Din noaptea aceea în casă s-a început buclucul. Am căzut în genunchi şi i-am spus cum s-au întâmplat toate. Parcă m-a crezut, însă, după ce a stat de vorbă cu Niculai, a venit acasă foarte înrăit. M-a apucat de păr şi, târându-mă prin casă, răcnea: «Dumnezeii mă-tii, spune cu cine te-ai lins pe bot până la mine!».

Eu plângeam şi-i spuneam adevărul, căci sunt născută în zodia Peştelui şi iubesc adevărul, dar el nu m-a crezut. Am conveţuit noi câţiva ani, câine-câinește şi, în cele din urmă, ne-am despărţit. M-a lăsat cu copil mic în brațe şi s-a însurat cu alta.

Peste câțiva ani, m-am recăsătorit şi eu, purtând în suflet obida şi revolta. Nu mai aveam ce ascunde, i-am spus şi mamei, i-am spus şi lui tata. Nu m-au crezut. Bărbatul meu de-al doilea era bun prieten cu acest frate şi l-a rugat să ne cunune.

Când i-am spus ce-am avut de tras, el a zâmbit: «Ce a fost, a fost. Uită! Eraţi nişte copii atunci, dar sângele apă nu se face». Şi ne-a cununat, dar eu nu-l puteam vedea în ochi, cum nu-l văd nici acum”.

Anii treceau. Fiul Liubei creştea cuminte şi ascultător. Cel de-al doilea soţ o respecta, dar jăraticul de pe inimă nu se stingea. Continua să-l iubească pe Victor şi să-l urască de moarte pe Niculai, care i-a distrus fericirea. Văzând că nimeni n-o înţelege, a prins a se duce pe la mănăstiri.

La Mănăstirea Poceaiv din Ucraina mai fusese de câteva ori. Îl cunoștea pe călugărul moldovean la care se mărturisea, dar nu avusese curajul să-i mărturisească și acest mare păcat al fratelui. Acum era hotărâtă s-o facă. „Liuba! Bucuros să te văd din nou! A trecut mult timp de când n-ai mai trecut pe la noi”, a întâmpinat-o monahul cu căldură în voce și blândețe în priviri.

Părinte, nu mai pot să mă înfrânez atâta în fața sfinției voastre. Un mare păcat al fratelui mă frige și mă arde. Le-am spus celor apropiați, dar nimeni nu vrea să mă creadă…” Și femeia a prins a-i depăna din fir-a-păr povestea. Duhovnicul a afișat un aer complice și o asculta privind-o drept în ochi.

Negrul ochilor părintelui îi transmiteau liniștea și protecția din care nu voia să evadeze. Duhovnicul îi vorbea prin pilde, încheind că Domnul este atât de milostiv încât, chiar dacă păcătuiești de moarte în fiecare zi, te iartă și te îmbrățișează în fiecare zi, dacă știi să te rogi cu zdrobire de inimă. A sfătuit-o să-l ierte pe frate, să se ducă la el și să-i spună să plece la preot să se mărturisească și să se roage neîncetat Domnului pentru iertarea acestui mare păcat. La fel i-au spus și alți călugări pe unde a fost și s-a mărturisit.

Adevărul a ieşit la suprafaţă

Liuba, însă, multă vreme n-a putut s-o facă. Zicea că nu poate uita, nu-l poate ierta. După mulți ani, când Niculai s-a îmbolnăvit, într-una din zile, și-a călcat pe inimă și s-a dus să-l vadă. Abia atunci i-a transmis cuvânt cu cuvânt tot ce i-a spus duhovnicul de la Poceaiv. El a fulgerat-o cu privirea și a rugat-o să-i aducă un preot să se spovedească că nici el și nici soția sa nu se pot deplasa până la biserică.

Liuba îl privea cu un amestec de milă și furie. El s-a ridicat cu greu de pe pat, s-a aşezat în genunchi şi, în ciuda demonilor lui și a suferinței fizice, a rostit cu glas tare: „Mă rog de mă iartă, soră dragă! Secretul nu poate rămâne până la infinit secret…”. Tot corpul îi tremura. Cămașa devenise udă în spate de transpirație.

Un acces de tuse l-a cuprins și nu putea să rostească mai departe cuvintele. Soția se uita la el și nu înțelegea nimic. Atunci Liuba i-a zis că-l iartă dacă-i spune adevărul și soției, și copiilor, și lui Victor, și soțului ei. Tușind cu întreruperi, zbătându-se să respire, Niculai mărturisea păcatul sub privirile tot mai îngrijorate ale soției.

În aceeași zi l-a chemat și pe Victor la el. Toate durerile omului ieșeau la suprafață. Arăta obosit, extrem de obosit, când Victor i-a pășit pragul. Se forța să respire calm. În timp ce i se destăinuia cu ochii în pământ, lacrimile șiroiau pe obrajii Liubei.

După ce a ascultat toată povestea, Victor s-a apropiat de fosta soție și a strâns-o cu putere la pieptul lui: „Te rog să mă ierți, Liuba!”, a rostit abia auzit. Ochii bărbatului s-au umplut de lacrimi, fălcile i s-au încleștat. După minute lungi de tăcere, a strigat: „De ce, draga mea… de ce?!…”.

Glasul i s-a frânt, iar brațele lui vânjoase o strângeau tot mai tare, vrând parcă să-i absoarbă trupul, care și la aproape 60 de ani îi părea mlădios.

Totul e din vina mea… n-am crezut în dragostea ta sinceră și curată, Liuba mea dragă… Oricum vreau să-ți mărturisesc că n-am încetat niciodată să te iubesc…”, rostea Victor printre sughițuri. Era copleșit de durere și amintiri. Negrul ochilor lui se pierdea în albastrul ochilor ei…

Dumnezeu nu bate cu bățul

Femeia oftează: „L-am blestemat cu cuvinte grele multă vreme pe Niculai. Într-un timp am avut aşa o idee să-l pun la cale pe băiatul meu să-i strice măcar una din fete, când încă nu erau măritate (are trei), aşa cum m-a stricat el pe mine. Dar m-am răzgândit pentru că fetele nu poartă nicio vină.

Dumnezeu e mare, le vede pe toate şi nu bate cu băţul, mi-am zis. Și Dumnezeu l-a pedepsit. I-a trimis boală grea. În chin și suferință trăiește de acum 11 ani. Mai mult de șapte ani a zăcut alături de el și soția lui, care s-a stins în chinuri groaznice. Durerile i s-au întețit după ce a aflat de „isprăvile” lui.

Fetele sunt măritate prin satele vecine, bolnave şi ele, şi nu pot veni să-l ajute. Iar fiul, căci are şi un băiat, s-a înfrăţit cu paharul şi nu s-a ales nimic din viața lui. Soţia l-a lăsat şi a plecat peste hotare. Pe Niculai l-am urât şi-l urăsc. Cu toate acestea, din milă creștină, îngrijesc de el că n-are cine altcineva.

M-am învățat să trăiesc cu amintirile dureroase, să mă bucur de clipele frumoase. Dar cea mai mare bucurie pe care o trăiesc este că, măcar acum, la bătrâneţe, Victor a înţeles ceea ce trebuia să înțeleagă atunci, cu ani în urmă…”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT