„Tragedii care ar fi putut consolida identitatea noastră națională”

73 de ani de la cel mai mare val de deportări

Republica Moldova a marcat la 6 iulie, 73 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste, organizat în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. În acest an tragedia a fost resimțită, revăzută și prin prisma războiului din Ucraina care a redeschis vechi răni demonstrând că, deși s-a scurs mult timp, sistemul diabolic rus de reprimare a libertății oamenilor rămâne funcțional și este din nou aplicat în zonele ocupate din Ucraina. Sunt create lagăre de filtrare și zeci de mii de locuitori au ajuns din nou în locuri de detenție din Rusia care amintesc de lagărele de concentrare.

În acest an, vorbitorii la evenimentele de comemorare, atât foști deportați, scriitori, intelectuali, cât și autorități nu au ezitat să readucă în lumină adevărul istoric, au vorbit sincer și cu durere despre cele mai negre file din istoria Basarabiei.

Autoritățile Republicii Moldova și foști deportați, rude, au organizat mitinguri de comemorare la Monumentul deportaților din scuarul Gării, dar și la monumente ridicate în memoria deportaților din raioane. În scuarul Gării din Chișinău cu 73 de ani în urmă 35 800 de basarabeni au fost urcați cu forța în marfare de soldații ruși și au fost duși în locuri cu condiții nespus de anevoioase de viață.

„Dacă anul trecut eram 6800 de persoane în Asociația foștilor deportați și victime ale regimului comunist, anul acesta suntem cu 700 de persoane mai puțini. Numărul nostru scade de la o zi la alta. Dar drama prin care am trecut noi trebuie să rămână vie în memoria oamenilor”, a menționat președintele de onoare al asociației, Valentina Sturza, în vârstă de 92 de ani. A fost deportată de două ori, în 1941, pe când avea 11 ani, și în 1949, când deja era căsătorită și a fost smulsă de lângă soț, fiind dusă iar în Siberia. „Pe nimeni n-au cruțat, nici pe invalizi, bătrâni, nici pe copii, nici mame îngreunate. Toți au fost încărcați în vagoanele marfare murdare, cu care au fost duse cu câteva zile mai devreme vite, iar casele și locurile de muncă le-au fost luate de venetici”, a evocat fosta deportată.

Igor Grosu: „Memoria vie este singura garanție că astfel de crime nu se vor repeta”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că deportările au reprezentat doar o parte dintre crimele din lanțul mare de fărădelegi și acțiuni de genocid ale regimului sovietic. Documentele istorice relevă informații îngrozitoare: arestările se făceau noaptea de către soldații veniți în sate cu mașinile, iar oamenii care încercau să scape cu fuga erau împușcați. Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, urcați cu forța în vagoane și duși la un alt capăt de lume. Unii dintre ei nici nu au reușit să ajungă în exil, murind pe drum de frig, foame și boli.

„La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi. Alături de colegii mei din Parlament, am reușit să votăm un proiect de lege care prevede ca toți copiii născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele vor fi recunoscuți victime ale represiunilor politice, indiferent dacă părinţii lor s-au căsătorit până la deportare sau în timpul represiunii”, a spus Igor Grosu. Speakerul a îndemnat oamenii să nu uite aceste orori deoarece memoria vie este singura garanție că asemenea crime nu se vor mai repeta.

„Scopul deportărilor – crearea colhozurilor, o nouă formă de servitute”

Directorul Agenției Naționale a Arhivelor, istoricul Igor Cașu, menționează că deportările care au avut loc la 6 – 9 iulie 1949 au fost cele mai cuprinzătoare deportări în masă ale populației din Basarabia – actualul teritoriu al RM. Ele au avut cele mai profunde consecințe în plan imediat, dar și de durată.

„A vizat deportarea celor mai harnici oameni, țărani înstăriți, meseriași, negustori din zona urbană. Aceasta a contribuit ulterior la colectivizarea în masă, timp de șase luni, de la 20 la sută – la 80 la sută a populației. Scopul acestei colectivizări a fost crearea colhozurilor, a unei noi forme de servitute, a celei de a doua șerbii, mai ales în primele decenii după această deportare”, spune istoricul.

Cât privește consecințele de durată, deși în anii 60 în Moldova au revenit 80 la sută din cei deportați, majoritatea nu au putut reveni în localitățile lor de baștină. Au revenit acasă, dar au fost fugari, au plecat în alte sate, deoarece proprietățile le-au fost luate de așa-numitele elite locale: milițieni, președinți de colhoz și alții.

La 5 iulie, Agenția Națională a Arhivelor a publicat în premieră listele pe eșaloane și vagoane a 35 144 de persoane deportate, din totalul de 35 800 de persoane.

„Aș veni cu ideea să reconstruim un muzeu la nivelul fiecărei localități în formă de vagon în care să se regăsească tot ce putem colecta despre persoanele deportate în Siberia pentru că fără memorie nu putem avea viitor”, a mai spus directorul Agenției Naționale a Arhivelor.

„Trei piloni – cercetare, educație și memorie”

Avocatul Alexandru Postică, președintele Asociației foștilor deportați și victime ale regimului comunist, a precizat că, pe lângă persoanele deportate, timp de 70 de ani, au existat și persoane care au fost supuse represiunilor aici, pe teritoriul Republicii.

„Este de-a dreptul frustrant să vedem că după 30 de ani de la independența RM persoanele trebuie să prezinte un certificat care nu există pentru a demonstra că au deținut anterior o avere. Este foarte frustrant atunci când legea 1225 prevede că se despăgubesc persoanele, inclusiv se subînțelege că și sub aspect moral, dar în realitate statul nu vrea să achite nimic. Sunt și alte lacune în legislație.

Eu aș propune însă o altă abordare fără cheltuieli și posibil de realizat – trei piloni: cercetare, educație și memorie. Este un lucru extraordinar publicarea listelor de către Agenția Națională a Arhivelor, dar nu este suficient.

Există o serie de alte documente care se găsesc la SIS, PG, MAI, care la fel urmează a fi deschise publicului. Nicio informație despre represiuni nu poate fi secretizată. Vorbim de educație care pe parcursul a 30 de ani nu a beneficiat de atenția necesară a comemorării. Ce fel de memorie putem avea dacă în programa școlară nu avem nimic despre educație, cum se educă tânăra generație care nu știe ce-i aceea Siberia și deportări? Să pornim cel puțin de la un Muzeu Național al Represiunilor”, a propus președintele Asociației.

Nicio informație despre represiuni nu trebuie secretizată

Vorbind de memorie, avocatul a pledat ca Scuarul Gării să fie redenumit în „Scuarul Deportaților” sau „Scuarul Victimelor Deportărilor”. „De ce Scuarul Gării? Toată lumea știe că aici este Gara”, a conchis avocatul.

Și preotul Ion Ciuntu atrage atenția că lipsa memoriei ar putea genera o nouă tragedie.

„Am spus cu 30 de ani în urmă, spun și astăzi, lucrurile sub soare se pot repeta. Mintea omului este atât de afectată și are în codul genetic tot ceea ce s-a întâmplat. Cei care au fost la putere pot să se întoarcă și să înghită tot ce le stă în cale. De aceea, de la grădiniță, școală, instituțiile universitare, lucrurile acestea trebuie știute ca

„Tatăl nostru”, a spus preotul.

Restanțieri la capitolul consolidării identității naționale

Istoricul și comentatorul politic Anatol Țăranu a menționat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că cele trei valuri de deportări din 1941, 1949 și 1951 sunt elemente importante în baza cărora poate fi consolidată identitatea națională a populației Republicii Moldova.

„La acest capitol noi suntem restanțieri. Din păcate, noi niciodată pe parcursul a 30 de ani n-am promovat politici de stat care ar fi avut la bază un concept de formare și consolidare a identității naționale autentice a acestui spațiu. Ca rezultat avem o societate dezlânată, o societate cu foarte multe fisuri pe interior, ceea ce de fapt ne face restanțieri la multe alte capitole, cum ar fi dezvoltarea economică, socială etc. Faptul că nu acordăm atenția cuvenită unor asemenea evenimente cum au fost deportările este un rezultat direct ce se regăsește în dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Faptul că suntem cea mai săracă țară din Europa să știți că se datorează inclusiv faptului că nu suntem capabili să apreciem la justa valoare tragicele file ale istoriei noastre naționale”, a spus Anatol Țăranu.

„Mulți ani memoria deportărilor a fost manipulată și contrafăcută”

Istoria persoanelor ridicate ne spune, peste decenii, că deportările nu sunt un fapt consumat, ci o rană care încă nu s-a vindecat. Pentru că deportările au distrus elitele intelectuale și economice, dar și orice încercare de gândire liberă, a menționat președintele Maia Sandu.

„Mulți ani memoria dramelor umane ale deportărilor a fost manipulată și contrafăcută. Suntem datori să recunoaștem jertfa acestor oameni și să avem grijă ca ea să nu se mai repete. Condamnăm discursul și acțiunile celor care le neagă în continuare, căci la fel procedează și acei care neagă astăzi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și victimele acesteia.

Să îi înălțăm astăzi în memoria noastră pe toți oamenii care au suferit din cauza deportărilor și să onorăm amintirea lor prin faptele noastre. O Moldovă europeană, un stat de drept prosper, o țară în care libertățile umane sunt valoarea supremă – iată ce trebuie să facem noi pentru țara care lor le-a fost luată”, a menționat președintele.

Autoare: Svetlana Corobceanu