Tăierea pamblicei / Amănuntul

1430
0

# Precizări și limpeziri. Când se schimbă puterea, se schimbă nu numai directorul de la „Franzeluța”, ci, după cum se vede, și cel de la Arhiva de stat. Astfel, pâinea cea de toate zilele și trecutul sunt mereu în gestiunea guvernării curente. Noul director al Agenției Naționale a Arhivelor este Igor Cașu, un istoric, conferențiar universitar și autor de tratate ce abordează în special perioada sovietică comunistă. Anunțat drept „proeuropean convins” și ostaș „din prima linie a suferinței românești”, el cere și promite multe. Noi, victimele atâtor povești de succes, îl credem. Este foarte activ pe rețelele de socializare, pledând pentru transparentizarea arhivelor și trecerea acestora în format cifric. Postările sale, în special imagini și filme din interbelic, dar și de mai târziu, cu evenimente, cu personalități politice și culturale, cu fotografii de întreprinderi, școli, băi etc. sunt deosebit de interesante și instructive, dezermetizând pentru public acest loc atât de închis – arhiva. Cu toate acestea, un document, chiar și cel mai autentic, nu dezvăluie întotdeauna întregul adevăr. De aceea lămuririle sunt absolut necesare. O pildă: la 29 mai curent, I.C. postează un filmuleț din 1961 cu Nicolae Sulac interpretând cântecul „Frumoase-s nunțile-n colhoz”. O mostră de propagandă comunistă împachetată în „specificul național”. Totuși, un istoric modern trebuia să spună că, de fapt, această piesă e un vechi cântec românesc de dragoste din Bucovina interpretat pe vremuri de Maria Schipor. Versurile sale au fost, desigur, falsificate de un scrib anonim, iar melodia, deși neschimbată, s-a pricopsit cu un autor-„compozitor” – Dumitru Gheorghiță. Un plagiat, un furt, de fapt.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Ce-i drept, mai târziu, „poporul” a încercat să atenueze discrepanța dintre ideal și realitate, astfel încât, prin anii 80-90, versurile „Păi, ea singură-i o floare, cea mai bună mulgătoare”, se cântau „aduse la zi”: „Cu Partidul nostru Soare, toată viața mulgătoare”

# Curierul onomastic de ambe sexe. Dacă omisiunea din secvența anterioară e scuzabilă (nu poți ști chiar toate amănuntele!) și poate fi trecută cu vederea, pe aceasta chiar nu o înțeleg! Iată postarea dlui Igor Cașu din 30 mai curent.

O dinastie de nobili basarabeni: Alexandra Egor Rîşcanu-Derojinskaia (prima din stînga), Alexandra Carol Garting (a doua), Maria Egor Rîşcanu-Derojinscaia (căsătorită Burskaia, a treia), Alexandru Egor Rîşcanu-Derojinski (primul din dreapta), Constantin Carl Garting şi Vladimir Ed. Rîşcanu-Derojinski. Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, Chișinău. Fondul personal Gh. Bezviconi.

Ce boieroaice! Ce nume! Maria Egor! Alexandra Carol! Sau, poate, dacă erau supuse ale țarului, Maria Egorovna?, Alexandra Carlovna? Regula stupidă de astăzi, de a numi persoanele de sex feminin cu un nume de femeie și altul masculin (chipurile, patronimicul), dl istoric o aplică pentru persoane care au trăit cu mai bine de un secol în urmă și face parte din instrumentarul rusificării. Directorul arhivei înțelege probabil acest lucru.

Apoi, ce monstruozitate! Să pleci dimineața la muncă Maria și să revii seara Gheorghe.

# Premiul literar viager „Ivan” (quasi-recenzie)

Am scris o carte despre un rus bun, / În tandre stihuri dragostea i-o spun / Și mult îți mulțumesc eu, Doamne, Ție, / Că din atâția răi pe cel bun l-ai dat mie.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE