Disonanță sau oportunism? (III)

462
0

Dacă intelectualii o dau în bară cu adevărul, ce să mai vorbim de oamenii care nu-și fac din alesul și urzeala ideilor îndeletnicirea primară? Firea umană însă lucrează la fel în cazul tuturor, respingând eroarea sau refuzând să creadă că s-ar fi hrănit vreodată cu iluzii înșelătoare, speranțe deșarte sau păreri greșite. Și asta pentru că oamenilor nu le place, în mod normal, să se știe inconsecvenți, nătărăi sau ticăloși.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

În cazul intelighenției, încercarea de a-și justifica erorile denotă, de cele mai dese ori, după cum am văzut, o agendă oportunistă, pe care realitatea o dă brusc peste cap. Categoria aceasta nu are altă șansă de reușită socială decât să fie în trend, promovând ideile la modă, indiferent de ADN-ul politic sau conjunctural al acestora. Idei numaidecât de ordin superior, supraindividual, definind progresul cultural și mental al întregii omeniri sau al unei națiuni aparte, al unei civilizații sau al unui grup (social, religios etc.), al unei rase sau al unei clase. Calitatea ideilor se confundă deseori cu noutatea lor, dar nu calitatea îi interesează pe cei care trăiesc din idei, ci vizibilitatea mediatică a propriei lor persoane. Confruntat cu realități care îi sfidează universul mental, intelectualul se contractă ca omida la flacără, își răsucește creierul în toate părțile, găsește crenguța de care să se agațe și trece la un „alt nivel al analizei“. De regulă, efortul lui se rezumă la transferul conștient și deci ipocrit al erorii dinspre viziunea lui spre faptele care o trimit la plimbare. Asta îi permite să le reinterpreteze, să le distorsioneze, să le augmenteze ori să le diminueze în funcție de cât de mare îi este ambiția de a arăta că a avut dreptate întotdeauna și că o va avea mereu de acum înainte.

În cazul celorlalți, consumatori ai clișeelor care rezultă din comprimarea, uneori până la sfânta simplitate, a ideilor dominante, trebuie să vorbim mai curând de disonanță cognitivă decât de disonanță intelectuală (intelectualul oportunist știe exact măsura neadevărului pe care și-l asumă). Leon Festinger, psihologul american care a propus noțiunea de disonanță cognitivă, postula că aceasta este starea de disconfort care apare atunci când omul constată că are convingeri contradictorii. Constatarea duce, inevitabil, la un conflict între credințe și fapte. Omul crede una, deși vede alta, luând parte la acțiuni care îi contrazic ideile, închipuirile, valorile. În consecință, pentru a scăpa de disconfort (nu din alte motive!), el va trebui să reducă, prin toate mijloacele care îi stau la îndemână, nepotrivirea credințelor la acțiuni.

Știm că doi din cinci cetățeni ai RM împart vina pentru război între Putin și Zelenski, iar unii percep Ucraina drept stat agresor, în ciuda evidențelor. Cauza primă este, am spus-o de nenumărate ori, poluarea spațiului mediatic basarabean de către media pro-Kremlin, un proces care durează cam atât cât există și statul RM. Am putea spune chiar că propaganda rusă e fratele dizigot al independenței noastre, ambii născuți din același tată sovietic și având ca mamă toleranța aproape ovină a moldovenilor la tot ce-i umilește. O cauză secundară este că o bună parte din cele două cincimi și-au creat în toți acești ani o versiune „geopolitică“ a realității care le scuză toate inerțiile, indeciziile, regresele și meschinăriile, într-un cuvânt, genul acela de derapaj și desfrânare colectivă posibil numai în regim de suverană iresponsabilitate.

În mintea lor, România e o destinație indezirabilă, UE, una cel puțin discutabilă, iar Rusia este contragreutatea necesară care i-ar îngădui RM să balanseze între cele două extreme, Vestul și Estul, fără a trebui să opteze decisiv pentru una sau alta. Simpatia pentru Rusia și modelele ei social-economice și politice e favorizată și de alți factori (înrudirea etnică și culturală în cazul rusofonilor, înrudirea mentală, în cazul românofonilor etc.), dar în principal, Rusia este folosită, ca și UE de unii sau România de alții, din tabere doar aparent adverse, drept mecanism de contracarare. Un soi de pârghie care face ca toată mașinăria asta disfuncțională care este statul RM să nu plece, de fapt, nicăieri din mocirla în care s-a împotmolit încă de la naștere. Așa cum avem mulți unioniști care nu-și doresc, în realitate, Unirea, și proeuropeni care nu s-ar împăca niciodată cu regulile jocului din Vest, tot așa avem mulți proruși (dacă nu cumva majoritatea) care urăsc ideea de a vedea armata rusă plimbându-se pe străzile Chișinăului și pe Putin trimițându-și oamenii în toate centrele de comandă ale RM.

Să nu-i uităm, în context, nici pe găgăuzi, care și-au băgat în cap că doar Moscova îi poate mântui de calvarul ce îi așteaptă atunci când în preacinstitul Comrat vor intra jandarmii din Ilfov și gheii din Amsterdam. Acum, și ei, și rușii noștri, și ucrainenii rusificați, și moldovenii care l-au adorat abstract pe Putin în toate sondajele de până la război văd ce se întâmplă în Ucraina. Văd, dar nu pot accepta. O disonanță cognitivă profundă și amenințătoare s-a instalat în mintea lor, umbrindu-le credințele, ruinându-le viziunea atât de simplă și de ordonată a lumii în care au trăit până în prezent. Pentru a reintroduce coerența, ei vor purta ostentativ panglici bicolore, își vor desena „ziga“ pe frunte și pe asfalt și asta nu se va termina nici după ce poliția îi va amenda de zece ori pe săptămână pentru sfidarea legii și a bunului-simț.

Se va termina numai odată cu sfârșitul Rusiei, așa cum este țara aceasta acum, cu fantasmele, halucinațiile, crimele și apucăturile ei malefice. Și tocmai pentru a evita disconfortul personal maxim pe care îl va determina, implacabil, un atare sfârșit, toți acești „vinovat e (și) Zelenski“ vor susține, explicit sau implicit, omuciderea și violul, raptul teritorial și alte fărădelegi, dar mai ales prelungirea la nesfârșit a războiului din Ucraina. Căci dacă Rusia nu pierde, nici ei nu se simt ticăloși.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT