Bancuri
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEVine un moș la sectorul electoral, se apropie de un membru al comisiei și îl întreabă:
– Spune-mi, te rog, soția mea a votat sau încă nu?
– Acuși mă uit. Dar ce, moșule, nu locuiți împreună?
– Nu, că ea e moartă de vreo 15 ani. Dar în fiecare an vine aici să voteze și iată, n-o pot prinde nicicacum, să mai stăm de vorbă…
Vine soacra în ospeție la noră. Se apropie de televizor, trage o brazdă cu degetul pe ecran și îi arată nurorii colbul cules:
– Ia spune, draga mea, ce proverb s-ar potrivi pentru un caz ca acesta?
– Porcul găsește murdărie peste tot!
Epigrame
Fatalitate
Ne întâlneam pe înserate
La ceas, la Universitate,
Și de trei luni sunt soțul său;
Vedeți ce-nseamnă ceasul rău?!
Soțioara mea
E frumușică mititica:
Păr lung ca foșnetul mătăsii,
Năsucu-l are ca bunica,
Ochii lui tat-su, gura mă-sii…
Dragostea trece prin stomac
Îmi e sau nu îmi e pe plac,
Iubirea trece prin stomac,
Că, iată, m-am îndrăgostit
Și, Doamne, câte mai înghit!
La căsătorie
Fata nu era săracă,
Dimpotrivă, chiar avea
Patru porci, găini, o vacă,
Doar un bou îi mai lipsea.
Revelație
Ne chinuim de-o vreme amândoi
Și-n ăst răstimp am prins ceva la minte:
Degeaba-i judecata de apoi,
De n-a fost judecata înainte.
Florin ROTARU
Epigrame
Vârsta a treia
E vârsta când mai cumperi flori,
Dar te pândește o năpastă
Că uiți ce-ai vrut și-adeseori
Ajungi cu ele la nevastă…
Țăranul la piața din oraș
Întotdeauna m-a mirat
Cum porumbaca lui cea vie
O dă pe-un pește înghețat!…
Bogătanul
La bătrânețe, gros la portofel,
Luând o fată dulce de la țară,
Și soacrei, mult mai tânără ca el,
Îi spune câte-odată „domnișoară”.
Soției
Tineri și frumoși am fost odată,
Ne-am iubit și ne-am întorlocat;
Azi, când nu-s flăcău și nu ești fată,
Tare-am vrea s-aflăm un vinovat!…
Nemulțumirea bărbaților
Nu par destul de dezbrăcate
Pe stradă domnișoarele
Și mulți le cred nerușinate…
Când își ascund picioarele.
Pahomie BEJENARU
Fabulă
Pisica și puricele
O mâţă alintată, cu blană moale, linsă,
Își agăţă piciorul într-o capcană,-ntinsă
Probabil unor şoareci, pesemne chiar de ea…
Un lucru-i cert: rănită, întruna mieuna
De ciudă, de durere şi mai ales de teamă;
Degeaba, trecătorii nici n-o băgau în seamă.
– Ce vremuri ticăloase, fiinţe decăzute,
Că poţi să mori şi nimeni nu sare să te-ajute!
Când eu eram mai mică,-n aşa împrejurare,
Găseai în jur atâtea fiinţe săritoare!
Un purice-auzind-o – trecea întâmplător –
Îi spuse cu emfază: – De nu-s eu săritor,
Atuncea nu-i nici dracu’! Ia, uită-te, cucoană!
Şi obrăznicătura îi sare fix pe rană,
Înfige trompa unde ţesutul era rupt
Şi-n două-trei secunde e plin de sânge supt!
Am întâlnit şi oameni de soiul ăsta, sute,
Dispuşi, când ai nevoie, să sară să… te-ajute.
Petru Ioan GÂRDA
Miniatură umoristică
La pescuit bărbați
La staţia de troleibuz de lângă piaţa centrală în salon îşi făcu apariţia un bărbat înalt, îmbrăcat la patru ace, cu alură de sportiv bine antrenat, frumuşel ca un crai. Ţinea în mână o sacoşă străvezie, plină cu peşte viu. Deodată, sacoşa plesni şi peştişorii argintii se împrăştiară pe toată podeaua. Multe domnişoare şi doamne s-au repezit spre el să-l ajute, dar una dintre ele, mai iutişoară şi mai zvăpăiată, se vede, reuşi prima să-i întindă un pachet de celofan, încăpător. Ba îl ajută să culeagă şi marfa de pe jos. Bărbatul îi mulţumi frumos, dar în acelaşi timp simţi cum, într-un buzunar, femeiuşca îi băgă un bileţel. Când găsi un loc, se aşeză, pescui capătul acela de hârtie şi-l citi:
„Când ai să-mi restitui pachetul, să-mi suni mai întâi la nr. de telefon 069123456! Aştept!!!”.
Gheorghe POSTOLACHI
Scurt pe doi
Aforisme
E greu cu femeile, e greu și fără ele. Dar, pe de altă parte, bine-i cu femeile, bine-i și fără ele.
Poți să-i spui aproapelui adevărul verde-n ochi, însă, vezi, nu te apropia mai mult de un metru!
Ce mult îi invidiază rușii pe coronaviruși: în foarte scurt timp aceștia, ca într-un război hibrid, au ocupat toate țările lumii!
Când te gândești prea mult la sensul vieții, e foarte greu mai apoi să-ți revii din beție.
Se întoarce lumea pe dos; în sfârșit, va fi pe față!
Nimic nu face mai frumoasă o femeie decât Photoshop-ul!
Viața e frumoasă, nu-i ca realitatea!…
Dacă ești ascuțit la limbă, trebuie să fii și iute de picior!
Timpul vindecă toate rănile, dacă-i mai prezinți ceva pe lângă polița de asigurare.
1 aprilie!… E unica zi din an când poți să crezi tot ce spune președintele.
China a curățat teritoriul ei de covizi. Moldovenii pot merge liber să tencuiască Zidul chinezesc.
Pe noi n-o să ne înșele nimeni niciodată, fiindcă noi credem oricui și orice!
Obișnuită cu parfumuri de firmă, azi e în căutarea unor dezinfectanți de lux…
Dacă visați să aveți un copil născut la 1 ianuarie, încercați să glumiți mai serios pe 1 aprilie!
Referitor la oameni, au rechinii o vorbă care le place mult crocodililor: nu poți intra de două ori în aceeași apă…
Dacă vreți panică în țară, îndemnați-ne cât mai des să ne păstrăm calmul!
Ca să vadă lumea cât ești de deștept, e musai să postezi pe fb orice prostie îți vine în cap.
Coronavirusul nu ucide prostia. Deci să fim optimiști!
Niciun covid n-o să-și facă treaba atât de bine cum și-o face guvernarea!
Fără umor, tinerețea spiritului nu-i decât o poveste…
La ce ți-a trebuit, hoțule, să ajungi în Parlament? Dacă rămâneai între noi, furai azi ca tot omul!
Viața nu-i o șosea asfaltată, dar dacă tăticu-i ministru, ți-o asfaltează.
Să-mi iubesc aproapele? Aproapele meu se iubește doar pe sine și, ca excepție, uneori își sărută nevasta.
Iubito, muza e gravidă: ne-aduce un poem din flori?!…
Ion DIVIZA
PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ
ZVON DE PRIMĂVARĂ
Pictorul retroavangardist Tony Tzapu, trecut recent de la stilul cubist la curentul alternativ paralelipipedic, își zise:
– Pictura nu mă mai satisface. Cel puțin nudurile sunt total lipsite de volum. Trebuie să mă reprofilez pe sculptură. Mai precis, pe bust. Bustul de femeie este un domeniu ispititor. Voi trece de îndată la lucru. Daltă am, ciocan am, oare ce îmi mai lipsește?
După câteva zile de cugetare, a tras concluzia:
– Îmi lipsește o muză. Una de primăvară, pentru că m-am săturat de iarna asta care îmbracă femeile excesiv.
Deschise tomul cu numerele de telefon ale muzelor de primăvară. Primul nume de care a dat a fost Zambilica.
– Nu-mi amintesc de această divă. Sper că nu e cățelușa pentru care Bismarck al Papadopolinii îl ciufulea pe micuțul Bubico.
Următorul nume este chiar Floricica.
– Fata asta nu-i de mine. Mie îmi plac floricelele cu multă bere, iar duduița preferă tequila la litru.
Nici Iris n-a avut noroc. Avea ochii indeciși: unul albastru și unul verde. Roza avea ambii ochi verzi, de unguroaică focoasă, dar era plecată în cele patru vânturi. Brândușa n-a răspuns la telefon pentru că nu avea decât uscător de păr. Violeta i-a răspuns, dar fusese deja angajată de poetul Costică Bodler – Coțofănești pentru un ciclu de poeme într-un vers rubiniu. În minte i-a venit brusc numele superbei poetese Săftica, dar numele ei nu era de floare, ci de mânăstire.
Situația devenise ușor disperată. Gențiana și Beladona deveniseră farmaciste, cele opt fete cu numele de Gherghina se măritaseră cu italieni, iar pe Colocazia avusese ocazia să-i vadă bustul și nu prea era demn de sculptat.
Atunci, a dat grabnic un anunț la ziar: Caut urgent muză cu nume de floare.
A așteptat în zadar trei zile. În sfârșit, în ziua a patra, cineva a sunat la ușă. A deschis nerăbdător și plin de emoție artistică. În cadru, a apărut un tinerel frumușel, care spuse cu glas drăguțel:
– Bună ziua! Am venit după anunț. Mă numesc Viorel!
Mihai FRUNZĂ
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE