Războiul din Ucraina are urmări şi pentru ruşii din Germania

1191
0
Sursa foto: dw.com
Sursa foto: dw.com

Războiul din Ucraina are urmări şi pentru ruşii din Germania, după cum relevă postul regional SWR. Potrivit acestuia, s-au înregistrat tot mai multe jigniri, acte de discriminare și chiar delicte penale în acest context.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

De la invazia Rusiei în Ucraina la nivelul întregii Germanii s-au înregistrat prime delicte penale împotriva unor oameni vorbitori de limbă rusă. Aceasta este constatarea unui sondaj al emisiunii „Report Mainz”, difuzate de postul ARD, efectuat în rândul miniştrilor de Interne ai landurilor federale şi câtorva inspectorate de poliţie. Potrivit acestora, au existat atacuri asupra unor presupuşi vorbitori de rusă. În plus, au fost înregistrate mai multe distrugeri provocate unor magazine ruseşti, spargeri şi mânjiri de vitrine, scrie dw.com.

Potrivit autorităţilor, au existat de asemenea mai multe cazuri de dispute şi jigniri, care au afectat şi cetăţeni ucraineni. Doar în landul Saxonia au fost înregistrate şase delicte penale de acest gen. Ministerul de Interne al landului Renania-Palatinat a vorbit despre o „situaţie încinsă emoţional”. Mai multe ministere regionale de interne au comunicat că se aşteaptă la noi delicte penale. Poliţia din Saxonia a avertizat că instituţiile oficiale ruse şi ucrainene sunt periclitate.

Şi Ambasada Federaţiei Ruse din Berlin a luat public poziţie faţă de aceste incidente. Pe pagina sa de internet, reprezentanţa diplomatică deplânge „înmulţirea puternică a incidentelor împotriva cetăţenilor vorbitori de limbă rusă” şi cere celor atacaţi, hărţuiţi sau ameninţaţi să o înştiinţeze despre cele întâmplate. Ambasada informează că a primit în răstimp de trei zile sute de plângeri din partea unor cetăţeni ruşi aflaţi în Germania, care au fost ameninţaţi sau au primit scrisori încărcate de ură. De asemenea, au fost avariate automobile cu numere de înmatriculare ruseşti. Ambasada a fost informată că au existat înjurături, mesaje încărcate de ură, lovituri corporale şi hărţuire în rândul elevilor, transmite sursa citată.

Ambasada Rusă critică discriminarea

Ambasadorul Serghei Neciaev a trimis, potrivit agenţiei Interfax, o notă Ministerului german de Externe, în care critică discriminarea concetăţenilor săi ruşi în Germania. El a solicitat „semnale puternice ale guvernului german” adresate autorităţilor din landurile federale, oraşe şi comune, „pentru a pune capăt acestei discriminări”. Ministerul german de Externe a confirmat primirea notei respective, scrie sursa citată.

Un purtător de cuvânt a evidenţiat în context recentul mesaj pe Twitter al şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, în care condamnă ferm actele de duşmănie împotriva cetăţenilor ruşi sau belaruşi. Cine duşmăneşte în Germania oameni din Belarus sau Rusia atacă şi „principiile fundamentale ale convieţuirii noastre”, a declarat Baerbock în mesaj.

Şi preşedintele formaţiunii de opoziţie CDU, Friedrich Merz, a făcut declaraţii critice faţă de astfel de incidente. Germani din Rusia sau cetăţeni ruşi care trăiesc în Germania sunt „în prezent supuşi unei duşmănii nejustificate”, a scris Merz într-o scrisoare deschisă adresată grupurilor afectate. „Adversarul nostru nu este poporul rus şi nici oamenii care se simt legaţi de acesta”, a scris el. Responsabilitatea pentru război revine preşedintelui rus Vladimir Putin.

Faeser avertizează asupra rusofobiei

Ministra federală de Interne, Nancy Faeser, a avertizat deja de vineri asupra duşmăniei la adresa oamenilor cu rădăcini ruseşti. „Groaznicul război de agresiune împotriva Ucrainei este războiul lui Putin. Nu este războiul oamenilor cu rădăcini ruseşti care trăiesc în Germania”, a declarat politiciana pentru agenţia DPA. „Ne apărăm hotărât de duşmănirea sau discriminarea unor oameni din pricina originii lor ruse sau a faptului că vorbesc limba rusă”, a declarat Faeser. Ea a adăugat că până acum protestele împotriva războiului au fost paşnice şi cu participare foarte largă. „Şi asta trebuie să rămână aşa”. Organele de securitate şi poliţia au fost sensibilizate şi sunt vigilente. „Acestea vor proteja în mod egal fiecare om şi obiectiv din Germania”, a asigurat ea.

Secretarul general al CDU, Mario Czaja, a luat poziţie împotriva unei „puternice şi crescânde rusofobii în propria noastră ţară”. Partidul său stă alături şi de oamenii din Germania vorbitori de limba rusă. „Atacurile şi hărţuirile la adresa lor nu sunt în ordine. Trebuie să acţionăm împreună împotriva lor”, a  afirmat el. Ar fi un succes al politicii lui Vladimir Putin dacă „apar astfel de adversităţi între diversele grupuri de populaţie”, a mai declarat Czaja. Adversarii nu sunt poporul rus sau vorbitorii de limbă rusă din Germania. „Adversarul nostru este războiul lui Putin şi este Putin prin atacul său asupra unei ţări libere şi democratice”, a conchis acesta.

Ministra de stat pentru Cultură, ecologista Claudia Roth, a avertizat cu privire la reacţii exagerate împotriva culturii ruse după atacul împotriva Ucrainei. „Avertizez faţă de tendinţe de boicotare a culturii şi artei ruse, de atitudine bănuitoare faţă de artişti ruşi sau faţă de concetăţeni care provin din Rusia”, a declarat ea la Berlin, subliniind că arta şi cultura sunt universale, scrie sursa citată.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE