Adevărul despre românii căzuți la Cotul Donului și la Stalingrad

La Cotul Donului a fost de fapt cea mai mare înfrângere a Armatei Române din istorie, unde au căzut mai mult de 200 000 de ostași români. S-a scris în general foarte puțin despre acest episod tragic din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Nemții dădeau vina pe români, românii pe nemți, nemții pe nemți, românii pe români, ungurii pe italieni, ca la război. Nu sunt strateg militar și nici nu pretind că aș fi, dar sunt niște fapte pe care le consider demne de a fi menționate.

Armata Sovietică încerca de mai multe luni să respingă atacurile Axei și arunca în luptă toate forțele disponibile. Așa de necesară le era această victorie, încât din cauza inconsistențelor de producție trimiteau în luptă câte un tun antitanc la patru tancuri, celebrul sistem o armă la doi oameni și comisarii NKVD cu mitraliera în spatele trupelor ofensive. Acolo era ori la bal ori la spital pentru armata sovietică.

Ca puncte de trecere peste Don erau două poduri pe care comandamentul român le-a vrut distruse însă din cauza legendarei încăpățânări germane acest lucru nu s-a întâmplat. Armata Română epuizase echipamentul de luptă antitanc și cerea insistent aliatului german o reînarmare corespunzătoare pentru a se susține frontul fără pierderi majore – nici asta nu s-a realizat.

În această perioadă sovieticii au început a primi de la aliați un număr mare de muniții moderne, echipamente militare și produse alimentare. Pe 19 noiembrie 1942, Armata Roşie a declanşat Operaţiunea „Uranus”. Unităţile sovietice, aflate sub comanda generalului Vatutin, erau constituite din trei armate complete: Prima Armată de Gardă, Armata a 21-a şi Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, opt brigăzi de tancuri, două brigăzi motorizate, șase divizii de cavalerie şi o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fost refuzaţi din nou. Slab echipată şi copleşită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur şi simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germane.

O a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unităţi de cavalerie, a cedat aproape imediat. Forţele sovietice şi-au continuat înaintarea către vest într-o mişcare de învăluire, făcând după două zile joncțiunea lângă oraşul Kalaci și încercuind fără scăpare forţele Axei. Aproximativ 250.000 de soldaţi germani, români şi italieni, câteva unităţi croate şi o serie de unităţi auxiliare de voluntari au fost prinşi în această încercuire. Alături de ei s-au aflat şi civili sovietici şi câteva mii de soldaţi sovietici căzuţi prizonieri în luptele cu germanii.

Se știe care au fost urmările încercuirii și dezastrul. Ceea ce nu se prea știa este opinia celor de atunci că au fost trădați. Trădați de către un anume General Constantin Sănătescu, cunoscut de fapt ca principal oponent al lui Antonescu. Previziunile rușilor, atacurile precise de artilerie, anihilarea aproape imediată a armatei a 4-a au fost lucruri surprinzătoare pentru partea noastră, un masacru foarte exact și bine elaborat, o calitate care le lipsise sovieticilor până în acele zile. Știau și unde să lovească, și cu ce să lovească.

Dacă ceea ce a fost pe front au fost supoziții, desfășurarea evenimentelor următoare a venit să confirme temerile celor rămași în picioare după dezastrul de la Cotul Donului.

Sănătescu a fost singurul General Român care nu a fost împușcat pentru înaltă trădare sau încarcerat. La întoarcerea în țară Sănătescu a condus primul și al doilea guvern după arestarea lui Antonescu. Sănătescu a fost ultimul general al Armatei Române înmormântat, în 1947, cu onoruri integrale datorate gradului său. La preluarea puterii de către sovietici a fost înlăturat, ceea ce nu știa probabil este că nimeni nu are încredere în trădători, mai ales cei în a căror favoare ai trădat.

Dar să nu ne facem iluzii crezând că dacă nu ar fi fost asta, am fi câștigat războiul, nu… dar am fi pierdut onorabil.

De Ziua Armatei Române, un preot militar român, oficia o slujbă religioasă, cu prilejul reînhumării rămășițelor pământești a 594 de militari, pieriți în teribila bătălie de la Stalingrad, din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ostaşii noştri, ale căror oseminte au fost găsite în cimitire de campanie şi în gropi comune, îşi vor odihni somnul de veci în Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka, inaugurat recent, atunci când primii 72 de militari români au fost înmormântați acolo.

În continuare vă propunem câteva documente de arhivă, depistate de autorul acestor rânduri în Arhiva Națională a Republicii Moldova, care fac lumină în mai multe aspecte mai puțin cunoscute:

DOCUMENT

Tabelul Eroilor din plasa Tighina

Se certifică de noi prezentul tabel

Prim-Pretor,

Şeful cancelariei

F. 112, inv. 1, d. 2209.

DOCUMENT

PREFECTURA JUD. TIGHINA

TABEL

Eroii din cuprinsul jud. Tighina căzuţi pe câmpul

de onoare în lupta contra bolșevismului

F. 112, inv. 1, d. 2209, f. 246-247.

DOCUMENT

ROMÂNIA

PROTOPOPIA

Jud. Tighina

1943 luna Februarie ziua 6

Nr. 295

Priveşte:

Pomenirea Eroilor

Căzuţi la Stalingrad

DOMNULE PRIM-PRETOR,

Motivat de ordinul Nr. 1838 din 6 Februarie c. Al Onor Prefecturii judeţului Tighina,

Avem onoare a vă ruga să binevoiţi a aproba şi dispune transmiterea pe cale telefonică, cât de urgent posibil, a următorului ordin, tuturor parohiilor din Plasă:

„În conformitate cu ordinul Domnului Mareşal Ion Antonescu, Duminică, 7 Februarie c., la ora 11.00, se va oficia Parastas în biserică, în faţa autorităţilor civile şi militare, pentru pomenirea Eroilor căzuţi la Stalingrad”.

L.Ş. PROTOIEREU

(semnătura)

D-sale

Domnului Prim Pretor al Plasei Tighina

F. 112, inv. 1, d. 209, f. 14.

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist