Cu(cu)iul lui Pepelea

180
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Proză scurtă umoristică

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Nesimţitu’

Spre deosebire de alţi nesimţiţi, eu fac parte din categoria nesimţiţilor care simt când sunt nesimţiţi. Un nesimţit autentic nu simte nimic, nu-l doare, nu-l mănâncă, nu-l înţeapă, nu are insomnii, nu face febra nesimţirii, el doar râde ca un nesimţit, doarme toată ziua ca un nesimţit, cască fără să pună mâna la gură, ca un nesimţit, mănâncă plescăind ca un nesimţit, râgâie ca un nesimţit şi mai face şi alte alea în autobuz de se ţin pasagerii de nas şi se întreabă cine-o fi nesimţitul. Adică nu ca un nesimţit, că asta ar însemna că nu este un nesimţit autentic ci doar îl imită pe alt nesimţit. Ori EL este EL. Are personalitatea lui, bine definită, de nesimţit şi consideră că e un drept câştigat prin munca lui. Sau un dar de la mama lui. Chestia cu „mama lui” nu a fost cu intenţia de a-l înjura. Nesimţiţii sunt de mai multe feluri. Categoria cea mai numeroasă şi mai puţin condamnabilă este a nesimţiţilor PROŞTI. Pe ăştia şi Dumnezeu îi mai iartă. Ştiţi Dumneavoastră vorba „Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face!”. Din categoria asta fac parte, în general, şefii. O butadă din popor spune că „şeful până nu-i fudul, nu-i şef destul”. Mergând pe acest principiu, în România s-a înmiit numărul de directori. Şi să vă dau reţeta după care s-a lucrat: Se ia un apartament cu trei camere la parter, se freacă bine, bine, până iese avizul de la „sanepid”, se adaugă apă cât cuprinde până ai avizul de la pompieri, se adaogă ingredientele: o nevastă, o soacră de greutate potrivită, un copil sau doi, fată sau băiat (după gust) şi alte rude. Fiecare se condimentează cu câte-o funcţie, cum ar fi: una bucată secretară (eventual o verişoară de gradul şapte), contabil, jurist, şef resurse umane, şef facere, şef desfacere în cazul în care ai mai mulţi copii, dacă nu, pui nişte nepoţi bine copţi. Se acoperă totul cu un unchi din Primărie sau Prefectură şi se pune pe foc. Bineînțeles, capul familiei se autointitulează Director. Ştiţi care este următorul pas? Eram sigur că habar nu aveţi. Ei bine, Domnul Director are grijă să apară pe uşa biroului (fostul dormitor conjugal) inscripţia –DIRECTOR. Nu mai răspunde la salutul vecinilor decât dacă i se adresează cu: „Să trăiţi, Domnule DIRECTOR!”, bineînțeles, director cu majuscule. Mai în zilele trecute am auzit o frântură de discuţie în casa scării, o bătrânică o întreba pe alta: „Ai auzit, Doamnă, că nesimţitu’ de Mitică de la apartamentul 1 e Director? Nici nu mai răspunde la salut, maică, şi ce copil respectuos era când era normator la sculărie! Chiar şi soţiei i-a interzis să-l tutuiască „în interes de serviciu”. Doar în pat putea să-i mai spună „măi Mitică”, dar şi aici, fără reproşuri cu conotaţii conjugale ca să nu-i ştirbească reputaţia de Director. Altă categorie de nesimţiţi ar fi a celor… ŞMECHERI. Aici intră şoferii, poliţiştii, funcţionarele de la poştă etc. De exemplu, eram în maşină cu nepoţica mea de şase ani când un taxi care venea din sens opus a intrat în depăşire riscantă. Norocul a fost că am avut timp să „trag dreapta” şi să-i fac semn cu farurile. Dar nesimţitul de taximetrist ce credeţi că mi-a arătat? Ei bine, degetul mijlociu îndreptat în sus. Niciodată n-am înţeles de ce se îndreaptă degetul mijlociu în sus, şi nu în jos, cum ar fi mai normal şi cum se practică vorbind de pe poziția omului de rând. Vă daţi seama ce greu mi-a fost să-i răspund nepoatei mele de şase ani când m-a întrebat: „Bunicule, de ce a făcut nenea ăla aşa cu degetul?”. I-am spus doar că e un nesimţit. La următoarea întrebare: „Dar de ce e nesimţit, bunicule, nu spuneai tu că nu toţi oamenii care conduc maşina sunt şi nesimţiţi?” nu am mai avut răspuns. Privind tineretul de tipul „băieţi de cartier” se desprinde categoria nesimţiţilor… VULGARI. Tot la a doua frază auzi de la ei, invariabil, expresia „aia a mea” sau „ce aia a mea?” sau „du-te în aia a mea!”. Ăştia chiar nu mai simt că sunt nesimţiţi fiindcă aşa de comună este expresia încât o folosesc în tezele de la limba română fără ca profa să fie afectată de vulgaritatea pe care şi Domnia Sa o foloseşte în Cancelarie cu alte „doamne” sau „domni profi”. O categorie mai pretenţioasă şi mai preţioasă de nesimţiţi ar fi a nesimţiţilor… POLITICIENI. Despre ăştia nu vă mai spun nimic. Tot ce am spus mai sus li se potriveşte. Există un singur simţ pe care dacă nu îl ai, nu înseamnă că eşti nesimţit ci… ceva mult mai grav. Acesta este simţul umorului.

Nicolae BUNDURI, Brașov

Epigrame

Păzea!

Nu voi face vorbă multă,

Sunt prudent, nici nu crâcnesc:

Soaţa-mi dragă mă ascultă

Numai când prin somn vorbesc.

 

Consoarta mea

Îmi respect soţia tare

Pentru bunu-i simţ ce-l are:

Simte cu mirosu-i fin

Banii când pe cont îmi vin.

 

Iertare

O soţie,-am constatat,

Rareori e supărată;

Ea îl iartă pe bărbat,

Când se simte vinovată.

 

Impact

Am vrut iubita să-mi sărut,

Dar am rămas pe loc, tăcut,

Citind pe faţa-i, ruşinos:

Atenţie! Vopsit din gros!

 

Pragmatism

Soţia mea, de ani şi ani,

Mă ţine cu învăţături,

Că fericirea nu-i în bani,

Ci-n noi şi noi cumpărături.

 

Ţara mea

Preafrumoasă şi iubită,

Despre ea pot spune,-n fine:

Chiar de este prost plătită,

Tara noastră-i mulsă bine.

Grigore DRĂGAN

Cazuri tâmplate

Nu era el chiar dintre cei mai proști…

La invitația președintelui unei gospodării agricole, cu ani în urmă, Capela Corală „Moldova” a Radioteleviziunii Naționale se deplasase pentru a da în acel sat un mic concert…

La încheiere, după cum se obișnuiește la creștini, președintele i-a primit și el cu ce-a dat Dumnezeu. Iar în acea seară Dumnezeu dase următoarele: pâine proaspăt scoasă din cuptor, străchinoaie cu friptură de porc, niște lostopene de brânză de oi, tot la locul cu pricina fiind cotilit și-un butoi cu „Căpșunică”…

Întorcându-se artiștii de-acum hăt după miezul nopții, în salon tabloul era cel care nu-i tocmai greu să ți-l închipui: toți spuneau bancuri, râdeau de se cutremura autobuzul, cântau, băieții mai giugiuleau fetele…

Și doar unul singur dintre aceștia (cine știe ce-o fi având el pe suflet în acel moment!) ședea dus pe gânduri, fără a scoate o vorbă…

Cineva dintre colegi, vrând să-l atragă și pe dânsul în „horă”, îl îndemnă:

– Hai, frate, nu tăcea – mai spune și tu câte una! Un altul, tot de pe alături, își dă și el cu părerea:

El ține gura-nchisă – să nu-i iasă tăria!…

Pahomie BEJENARU

Cazuri tâmplate

Păzea cu femeile estea!

Într-o zi de vară mergeam în vizită la un fost coleg de serviciu, Alexandru Alici, acesta locuind într-un bloc din sectorul Râșcani al capitalei. Întâmplător, odată cu mine, intră în lift și o doamnă pe care nu o cunoșteam („localnică” sau, poate, venea și dânsa pe ospețe la cineva). Ajunsă la etapa între două vârste – foarte simpatică și încă „destul de bine!”. Te cucerea rochia-i lucioasă de culoare curechie, croită cu o deosebită iscusință! Puteam eu oare să tac, ca mutul, în asemenea „situație”?! De aceea, în timp ce ascensorul număra etajele, apuc capăt de vorbă:

– Vai, zic, aveți o rochie atât de frumoasă – îți fug ochii, nu alta!

Maică, măiculiță! Să o fi văzut și dumneavoastră! Își duce cucoana mâinile-n șolduri, zâmbindu-mi „foarte indignată”!:

– DAR EU?!

Pe loc mi-am dat seama că-am pus-o de mămăligă! Degeaba încerc să-i explic, cum că anume la aceasta și voiam, cumva, să ajung!

Cobor, ca plouat, la etajul 6, liftul ducând-o mai departe pe cea care mi-a oferit pe gratis o lecție, bună de învățătură pentru orice bărbat!…

Pahomie BEJENARU

Găina și porumbiţa

La voi, spunea găinii, cândva, o porumbiţă,

Ce căuta prin curte un vierme, o bobiţă,

Relaţia cu soţul e tare primitivă,

Purtarea lui e dură, barbară, abuzivă!

Bărbatul meu e gingaş, e ca un copilandru,

E calm întotdeauna, şi liniştit şi tandru!

Eu sunt a lui pe viaţă şi el e tot ce am,

Pe când al tău e mare curvar şi poligam!

Se scoală de cu noapte sau dis-de-dimineaţă

Şi cât e ziulica vă calcă prin coteaţă,

Prin curte, prin grădină, pe un’ se nimereşte,

Pe urmă cucurigă triumfător, fireşte.

Mă uit câteodată de sus şi sunt mirată,

Cum poţi răbda ca proasta: eşti zilnic violată!

Oi fi având dreptate şi tu, dar, negreşit,

De când mă ştiu pe lume, aşa m-am pomenit.

E vorba-aici de soartă, deci nu prea am ce face

Şi – cum spunea poetul – mă sperii, dar îmi place.

Deducem că, în lumea puţin evoluată,

Sunt cazuri când violul e dragoste curată.

Petru Ioan GÂRDA, Cluj-Napoca


___________________________________

Urmăriți-ne pe:           


În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here