MITOLO-GICALE/Ierarhii. Redactori

1393
0

Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Cea ce poate să convie unei inime oneste.

Mihai Eminescu

Oamenii, toți delaolaltă și fiecare în parte, se vor sus, cât mai sus, în vârful scării. Mai mult, unii dintre ei intuiesc că undeva, în spații interstelare, intergalactice, ar exista un mai-sus-al-susului, o ființă eternă, fără de început și fără de sfârșit. Poporul și-o imaginează ca pe un bătrân înțelept cu barbă albă. Firoscoșii o denumesc nelămurit Logos sau Cuvânt. Bănuind că acea ființă este, nimeni nu se încumetă nici măcar să conceapă, în condiția lor de muritori, că ar putea pătrunde sau sta acolo. Se sparie gândul!

În perspectivă descendentă, urmează mesagerii, purtătorii de cuvânt ai divinității – arhanghelii, serafimii, heruvimii, îngerii. O treaptă de asemenea inaccesibilă muritorilor, înfricoșați fie de imaterialitatea acestora, fie că își dau seama că penetul lor nu e destul de alb.

Mai jos stau eroii. Printre ei, și oameni. Puțini, dar sunt. Cuvântul eroilor este fapta. Nesăbuită de cele mai multe ori și, de regulă, e plătită cu prețul vieții. Statutul lor nu este însă veșnic. Fluxul istoriei meandrează atât de perfid încât se întâmplă adesea să fie doborâți la pământ, ticăloșii luându-le locul. Un erou exemplar a fost acel cioban care, prevenit fiind că îl paște o primejdie de moarte, refuză lupta, deși avea toate darurile duhului, toate înzestrările trupești și materiale, își construiește, într-o proiecție ideală, trecerea sa dincolo. Aceasta e însă doar o proiecție ideală! Nimeni nu știe cum a procedat el în realitate. Poate tocmai datorită acestei ambiguități el dăinuie încă în memoria românilor.

Dedesubt, ca o extensiune a eroilor, îi aflăm pe justițiarii revoltați. Sunt haiducii, sau hoții, cum li s-a mai spus pe la noi. (Haiducul basarabean Tudor Tobultoc îi reprezintă.) Practicanți ai libertății și ai dreptății făcute cu mijloace brutale, ei au doar două opțiuni: sclavia sau volnicia. O alegere deloc ușoară, după cum e și vorba cântecului: „…M-aș apuca de arat,/ Rău îmi șade asudat./ M-aș apuca de furat,/ Rău îmi șade spânzurat”.

Pe treapta de mai jos universul respiră. E tărâmul poeziei. Și al poeților. Cei mari – Dante, Shakespeare, Eminescu -, consfințind evidența prin cuvânt, fac realitatea să existe, legitimând în istorie neamuri și popoare. Cei mici aleg fie colivia aurită, fie își bocesc neputințele și frustrările. Cum ar zice Baudelaire, își cresc păducheria. O, poezie mândră! O, bâiguit nerod!

Mai la vale, deși se cred mai sus, stau prozatorii. Temeinicia și obiectivitatea sunt argumentele, atuurile lor. De parcă subiectivitatea cea mai subiectivă nu ar fi și ea obiectivă. Sau poate că ei cred că a descrie în mii de cuvinte toate buclucurile și mizeriile vieții lumești fac cinste unui om? Nu e mai simplu să-i zici: „lume” și să te mântui?!

Pe treapta cea mai de jos stau redactorii, corectorii, editorii. Munca lor este anonimă și foarte grea. Poate că nu au calitățile celor de deasupra lor, însă sunt datori să-i promoveze și să-i înțeleagă. Adică, să-i iubească. Corectându-le greșelile, ei restabilesc astfel ordinea primordială a lumii. Aici cercul se închide. Tăriile se îngemănează cu străfundurile, zenitul cu nadirul. Dar, vai!, unde mai găsești în ziua de azi un redactor sau un corector cu adevărat bun?…

***

Am coborât aceste scări, urmând dialectica profană a trufiei și a smereniei umane, cu gând întristat la prietenul nostru, traducătorul și redactorul excepțional Gheorghe (Gicu) Chiriță (17.01.1949 – 26.12.2021), pe care l-am pierdut la sfârșitul anului trecut. Ar fi împlinit, peste două zile, 73 de ani. S-a născut în familia lui Ion și Alexandra Chiriță, pe gârla Ișnovățului, în Ialovenii de sub coasta Chișinăului. Așezare veche, atestată la mijlocul secolului XV, care a dat oameni de mare valoare: primele nume care îmi vin sunt ale etnologului martir Petre Ștefănucă și regizorului, actorului și scriitorului Andrei Vartic. A făcut filologie franceză la Universitate, după care câțiva ani a lucrat translator în Alger. La întoarcere, a fost ani îndelungați redactor la editura „Cartea moldovenească”, Comitetul de stat pentru edituri, poligrafie și comerțul cu cărți, editurile „Literatura artistică” și „Arc”. În anii de la urmă a fost redactor-șef la departamentul editorial-poligrafic al Academiei de Poliție și redactor la editura „Cartea militară”, pe care a fondat-o. Este autorul mai multor traduceri din franceză, dintre care o biografie a lui Salvador Dali a luat premiul Uniunii Scriitorilor, al cărui membru a fost.

A dus o viață grea, asemeni celei a poporului din care a răsărit. Nu a râvnit onoruri și medalii, s-a jertfit pentru educația copiilor săi: Cecilia, Dan și Marius-Ionuț. În atmosfera confinată a redacțiilor de altădată Gicu era o prezență luminoasă, remarcându-se printr-o erudiție impresionantă și o memorie fenomenală. A fost iubit de toți pentru onestitatea, cumsecădenia și generozitatea sa. Nu a cultivat niciodată retorica patriotardă. Metri cubi de file scrise au trecut prin mintea și pe sub privirea sa, a muncit până în ultimele zile împlinindu-și astfel vocația și făcându-și datoria. A fost înmormântat în Cimitirul Vechi, de lângă biserică, alături de părinții săi. Pe marginea gropii întroienite, la început de drum către vămile văzduhului, corpul său a fost învelit, pe deasupra giulgiului, cu pânza tricolorului. A fost voința sa ultimă.

Am scris aceste rânduri grele pe care le închei cu o parafrază a unei vorbe a bătrânului Vasilache: „Iaca, am murit și eu oleacă, bre Gicule”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT