Opinie critică a Comisiei de la Veneția cu privire la modificările aplicate la Legea Procuraturii în legătură cu Alexandru Stoianoglo

801
0
Ședința Comisiei de la Veneția

Comisia de la Veneția recomandă autorităților de la Chișinău să-l reîncadreze pe procurorul general în componența Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și consideră că procedura de evaluare a performanțelor acestuia trebuie revizuită substanțial. De asemenea, în opinia Comisiei de la Veneția, transmisă autorităților R.Moldova se arată că modul în care au fost promovate ultimele modificări la Legea Procuraturii au fost lipsite de transparență și predictibilitate. Comentând acest aviz, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, promite că recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei (CoE) vor fi examinate cu cea mai mare atenție și luate în calcul pentru deciziile care urmează. La rândul său, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, atrage atenția la faptul că, deși este critic, avizul Comisiei de la Veneția nu ar sugera sistarea procedurii de evaluare a lui Alexandru Stoianoglo sau urmărirea penală împotriva acestuia.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Comisia de la Veneția constată că în ultimii ani componența CSP a fost modificată de două ori.

Astfel de schimbări dese pot da impresia că fiecare majoritate parlamentară a încercat să schimbe raportul de putere în CSP în favoarea sa. Modificările legislative nu ar trebui să vizeze înlocuirea anumitor funcționari sub pretextul unei reforme instituționale. Pentru a reduce riscul unor de astfel de modificări arbitrare, ar fi utilă reglementarea componenței CSP în Constituție sau, cel puțin, o majoritate calificată de voturi pentru schimbări atât de importante în legislația care reglementează activitatea CSP, se arată în avizul Comisiei.

În acest context, Sergiu Litvinenco insistă asupra unor particularități specifice R.Moldova, cum ar fi capturarea instituțiilor statului de către grupuri oligarhice și utilizarea justiției în scopuri private, și notează că avizul Comisiei de la Veneția, din punct de vedere formal, are un caracter consultativ. Totodată, el spune că, în regim participativ și în consultare cu toți partenerii interni și externi, guvernarea va întreprinde măsuri de ajustare a legislației cu scopul de a o pune în acord cu toate recomandările Comisiei.

„Concomitent cu acest proces, reforma justiției de care au urgent nevoie atât oamenii, cât și statul R.Moldova, va continua”, accentuează ministrul Justiției.

Pe de altă parte, Vladislav Gribincea observă că opinia Comisei de la Veneția în legătură cu modificările adoptate la Legea cu privire la Procuratură nu este deloc pozitivă, însă nu este nici total negativă.

Bunăoară, componența modificată a CSP, în care acum doar 5 din 12 membri sunt procurori, nu a fost criticată, Comisia a recomandat ca procurorul general să fie reintrodus ca membru al CSP, însă cu astfel de competențe care să nu îi permită influențarea celor 5 procurori membri ai CSP și nu a exclus evaluarea performanțelor procurorului general, dar consideră că suspendarea automată a procurorului general ca urmare a pornirii urmăririi penale este inacceptabilă, iar mandatul adjuncților procurorului general nu ar trebui să înceteze odată cu acuzarea penală a procurorului general, argumentează expertul.

Amintim că, în septembrie, Parlamentul a aprobat modificări la Legea Procuraturii, care prevăd introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării acestuia din funcție, în pofida unui aviz negativ din partea Procuraturii Generale. Ulterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a fost reținut, fiind învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, și plasat în arest la domiciliu, iar săptămâna trecută eliberat sub control judiciar.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE