Cu rinocerii la castel

Unii cred că marea provocare a acestei lumi este încălzirea globală. Alții se tem de China. Ceilalți își inventează un milion de alte spaime și motive de îngrijorare. Mie însă mi se pare că problema numărul unu este birocrația.

Birocrația are sensul ei precis și restrâns, de dicționar: „Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; funcționarism“. Dar sensul se lărgește în ultima vreme, întrucât prin acest termen putem desemna un fenomen încă greu de definit și totuși cât se poate de real, palpabil. Vorba e că „birocrația“ s-a generalizat. Spiritul birocratic a ieșit din cabinetele și ghișeele funcționarilor și a infestat gândirea, atitudinile și comportamentul social.

Observăm, bunăoară, că nu mai putem face nimic fără o „planificare“, fără o analiză și estimare prealabilă a riscurilor, beneficiilor și dezavantajelor, fără o raportare preventivă a intențiilor și dorințelor noastre la tot felul de reguli, norme, algoritmi. Nu mai putem cumpăra un produs dacă nu-i cunoaștem valorile nutriționale, dacă nu citim vreo sută de recenzii ale altor consumatori și dacă nu știm care sunt recomandările agențiilor competente și ale experților în domeniu. Mersul la magazin a devenit mai curând o inspecție decât shopping; cu ochi critici și bănuitori scrutăm ofertele comerciale și recomandările de viață și ne prefacem că ne descurcăm mai bine tocmai în acelea care se contrazic mai rău; pe copii îi educăm după scheme și reguli standardizate, a căror rațiune și eficiență nu o pricepem nici noi, nici cei care le elaborează.

Se birocratizează totul, inclusiv domenii ca învățământul și medicina. Dar nu scapă nici artele și nici literatura, altădată reședința privilegiată a spiritelor libere de convenții: nu prosperă oare cursurile de „creative writing“, de exemplu, la care se învață formula de succes pentru scrierea unui roman? Aceeași pentru toți? Și nu seamănă oare, după asta, mai toate cărțile noi cu niște procese-verbale desfășurate?

Dacă nu ai codificat corect o boală potrivit sistemului DRG, CNAM îți taie din finanțare. Pacientul a fost tratat de diabet sau de cangrenă? Chirurgul va zice că de cangrenă, pentru că, amputând membrul necrozat, el nu tratează diabetul, ci urmările acestuia. Comisia CNAM, alcătuită din cei care știu bine codurile, mai puțin chirurgia, va zice însă „diabet“, iar spitalul nu va primi bani pentru „caz tratat de cangrenă“, în limbaj funcționăresc.

Școala, de asemenea, s-a transformat dintr-o instituție de învățământ într-o fabrică de fițuici și rapoarte. Schema lecției arată mai curând ca protocolul unei adunări de la primărie. Manualele sunt gândite și ele mai degrabă ca niște seturi de instrucțiuni pentru desfășurarea cât mai rapidă și mai confuză a orelor, decât ca portițe în universul cunoașterii. Totul e cuantificat, de la medii la „competențe“, nu mai e loc de imaginație, libertate, bun-simț și, de ce nu, subiectivitate.

În general, bunul-simț e străin organismului birocratic, care nu-l tolerează. Vioristei Alexandra Conunova i s-a confiscat un Guadagnini la vamă. E adevărat, nimeni nu e mai presus de lege și interpreta moldoveană trebuia să țină cont de niște formalități. Și totuși, o doză minimă de bun-simț i-ar fi ajutat pe vameși, iar mai apoi pe unii funcționari de la minister să iasă discret și delicat din încurcătură. O amendă usturătoare pentru neglijență ar fi fost mult mai binevenită decât privarea renumitei artiste de instrumentul ei de lucru.

Ca să nu credem că birocratizarea conduce lent, dar sigur, spre faliment administrativ doar țări ca RM, să aruncăm o privire la „neamuri mai bune“ și să vedem cum se „gestionează“ (încă un cuvânt în absența căruia birocratul nici nu ar ști cum să iasă dimineața din casă), de exemplu, în UE, noua amenințare la sănătatea publică, și anume varianta „omicron“ a covidului. [Apropo, uzul popular nu a creat cuvinte pentru noile boli, ci a rămas la termenii de laborator: „COVID-19“, „delta“, „omicron“ etc., ceea ce, iarăși, denotă preferința lumii de azi pentru un fel formalizat de a gândi.] Noile prevederi nu recomandă – „a nu recomanda“ înseamnă, în păsăreasca birocraților, „a interzice“ – intrarea pe teritoriul UE fără test PCR a cetățenilor UE vaccinați, dacă aceștia… vin dintr-o țară din afara UE! Dacă vin dintr-o țară UE, se presupune automat că nu prezintă niciun pericol pentru ceilalți – încă o aberație pe care ar fi bine să o lăsăm pe seama unui Rabelais. De unde un Rabelais însă, dacă așa ceva nu se învață la atelierele de „scriere creativă“?

Birocrația a fost întotdeauna țintă a ironiei și subiect al satirei. Între timp, gluma s-a îngroșat, iar scenariul după care evoluăm pare să se inspire, concomitent, din Castelul lui Kafka și din Rinocerii lui Ionesco. Pericolul cel mare al birocratizării nu este atât dezumanizarea, așa cum o vedeau cei doi scriitori moderni, cât pierderea contactului cu realitatea propriu-zisă. Iar realitatea are o caracteristică pe care deseori o uităm: odată neglijată, ea se răzbună.