Nagacevschi, prezentat ca viceprimar al Chișinăului la trei zile după numire. Dar jocurile nu sunt încă făcute. PL a contestat decizia

638
0
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, numit viceprimar al municipiului Chișinău

Fostul ministru socialist al Justiției, Fadei Nagacevschi, a devenit totuși viceprimar al Chișinăului, în pofida faptului că Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins în două rânduri candidatura sa la această funcție. Anunțul oficial a fost făcut de primarul Ion Ceban abia miercuri, 10 noiembrie, chiar dacă dispoziția cu privire la numirea acestuia a fost semnată cu trei zile mai devreme. În tot acest timp, „viceprimarul a făcut cunoștință cu tot cumulul de informații”, a scris Ceban într-un mesaj pe Facebook, după ce l-a prezentat pe Nagacevschi colegilor de la Primărie. Dispoziția primarului ar putea fi însă anulată, la solicitarea consilierului municipal liberal Ion Cebanu, care a contestat-o la Cancelaria de Stat, pe motivul unor încălcări ale legislației în vigoare.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Nu a fost niciun secret că îl voi numi în această funcție, chiar dacă CMC nu a votat pentru candidatura lui, iar mulți au recunoscut că nu o pot face din cauza conjuncturii politice”, afirmă primarul Ion Ceban, precizând că noul viceprimar ar urma să răspundă de „domeniul juridic și tot ce vizează serviciul comunal”.

Pe de altă parte, șeful fracțiunii PL din CMC, Ion Cebanu, afirmă că primarul a încălcat legea, la capitolul care îl obligă să vină personal la două ședințe consecutive ale Consiliului și să propună candidatul la funcția de viceprimar.

„Or în cazul dat, a doua oară a fost propus de un alt viceprimar – Ilie Ceban. Reiese că dl Fadei Nagacevschi a fost propus la funcția de viceprimar de către un alt viceprimar, în timp ce primarul se afla în concediu. În acest sens, ne-am adresat Cancelariei de Stat a Guvernului RM, care este în drept să verifice legalitatea dispoziției de numire și s-o anuleze. Un precedent asemănător a fost și în cazul Silviei Radu, acum sunt alții la putere, dar practicile rămân aceleași, să vedem care vor fi acțiunile, totul este în mâna Guvernului RM”, argumentează Ion Cebanu.

Consilierul liberal anunța, de altfel, încă de săptămâna trecută că Nagacevschi nu doar că îi va lua locul lui Victor Chironda, demis la solicitarea primarului Ion Ceban, sub pretextul ineficienței și al unor eșecuri atribuite fostului viceprimar, dar că va ocupa și biroul acestuia. „Acolo pregătirile sunt în toi”, scria Ion Cebanu.

Fost jurist al PSRM, Fadei Nagacevschi a fost promovat inițial în funcția de consilier al ex-președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, iar din noiembrie 2019 și până în august 2021 a ocupat funcția de ministru al Justiției în Guvernul lui Ion Chicu și sub interimatul lui Aureliu Ciocoi. În luna septembrie a acestui an, Nagacevschi a devenit consilier al vicepreședintelui socialist al Parlamentului, Vlad Bătrîncea.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE