Adevăr, opinii, temeri

Astăzi adevărul e privit fie cu indiferență inertă, fie cu suspiciune. Întors şi luminat pe toate părțile, în detaliile şi nuanțele umbrite (deci îndoielnice), radiografiat, secționat în atomi, măsurându-i-se orbita electronilor, dimensiunea şi culoarea nucleului. După toate astea, substanța pe care o formează acest adevăr şi proprietățile lui nu mai contează. Contează parametrii formali şi taxonomia în care se încadrează, locul lui pe polița sistemului periodic al adevărurilor certificate.

Or, în primul rând, tocmai aceşti parametri ai corectitudinii politice se cer respectați (uneori, doar aceştia) şi abia mai apoi, relevanța. Am spus relevanță? Tocmai acest amănunt îl pune în gardă pe scepticul de serviciu. Dacă afirmația e relevantă, atunci adevărul, nou şi necunoscut, tulbură înțelesurile vechi şi, consecutiv, nu poate să nu îngrijoreze (iar pe cei mai slabi de fire să-i sperie) şi să provoace suspiciuni: cât de adevărat este acest adevăr şi de ce nu l-a rostit încă nimeni până acum?

Au dreptate vrăjitorii, chiromanții, clericii, comentatorii, cârtitorii, numai nu ştiința. Astrologii, nu astronomii. Şi dacă adevărul (cel relevant, nu truismele răsuflate) deranjează, atunci ce contează? Ah, da, contează părerile. Opiniile. Interpretările. Adevărurile particulare. Dar pentru că aceste mici adevăruri sunt particulare şi îşi schimbă mereu optica, ele sunt şi mai înspăimântătoare. Pentru că de fapt contează temerile…

Citesc datele unui sondaj din Franța (deşi starea e reproiectabilă şi în alte părți). Câteva întrebări, repetate, în aprilie, mai, iunie, septembrie, octombrie. Care sunt (ca priorități) temele şi temerile francezilor? În aprilie curent, cumva previzibil, lumea era preocupată mai întâi de sănătate, urmată de: securitate, capacitatea de cumpărare (pouvoir d’achat), problemele de angajare în serviciu (l‘emploi), ecologie, imigrație, pensii şi tot ce înseamnă percepția de „inegalități”.

Cu mici permutări, aceste preocupări le putem regăsi oriunde. Ceea ce m-a mirat (şi i-a amuzat pe prietenii mei francezi, oameni dintre cei prinşi în multe treburi, mizând pe propriile eforturi), au fost nişte mutații pe scara preocupărilor, spre toamnă. Bine, problemele de sănătate (şi temerile în legătură cu ea), odată cu vaccinarea în masă a francezilor, s-au deplasat de pe primul loc pe al patrulea. Urcarea îngrijorărilor privind puterea de cumpărare de pe locul trei pe primul, în sine, nu e o revelație: după pandemie, încep să se developeze problemele economice, urmate, implicit, de cele sociale. Altceva i-a amuzat pe prietenii francezi. Dacă la început linia grafică ce indica puterea de cumpărare a respondenților mergea mână în mână cu cea care arăta problemele angajării în serviciu, atunci în octombrie prima a izbucnit în sus, distanțându-se net de celelalte, pe când problema angajării a coborât, succesiv, devenind penultima. Francezii nu mai făceau conexiunea firească de cauză şi efect între muncă şi venit!

Franța, ca şi majoritatea ţărilor UE, are o serie de pachete generoase de asistență socială pentru cele mai diferite categorii de persoane, inclusiv pentru cele afectate de pandemie. Apropo, guvernarea de la Chişinău le repetă grijile filantropice, uitând că francezii mai întâi au asigurat un pib pe potriva poftelor sociale! În contextul subsidiilor de tot felul (unii parazitează pe ele), se simt nedreptățiți cei care muncesc, inclusiv micii proprietari, care în acest context au probleme cu locurile vacante: pe cine să angajezi, dacă subsidiile sociale sunt generoase şi îți permit să nu te osteneşti?

Bine, francezii se vor dumeri şi fără comentariile noastre, dar care sunt realitățile şi temerile care le creează insomnii moldovenilor? Ei se tem să înghețe la iarnă din cauza problemelor gazului şi ale electricității, dar şi mai mult se tem că ruşii îi vor subjuga din nou; ei se tem de mondializare şi liberalizare, dar şi de sărăcie, salarii şi pensii mici; ei se tem că li se cumpără producția agricolă la preț de nimic, dar tot ei se tem de creşterea prețurilor la produsele alimentare; ei se tem de armata a 14-a, dar tot ei se tem şi de umbrela NATO; ei se tem deopotrivă de ocupantul rus şi de proverbialul jandarm român (până şi reformatorii instituțiilor de forță ai RM, patrioți români fără rest, refuzaseră franțuzismul consacrat în favoarea italienismului carabiniere)…

O lume bulversată de schimbări, cu vectori oscilanți, e firesc bântuită de griji, îngrijorări şi temeri. Soluția e coborârea în realitate, în adevăr. Opțiunile recente, ascendente, ale moldovenilor pentru unire şi pentru integrare europeană (insist că ele nu-s noțiuni contradictorii) sunt un semn. Astăzi, pentru moldoveni, românii şi europenii sunt, în primul rând, cei care ajută. Adevărul comuniunii de suflet, înțeles greu, dar convingător, spulberă temerile rămânerii într-o lume consumată, fără perspective, oferind speranța supraviețuirii într-o lume aşezată. Adevărul, ca remediu pentru temeri.