Negocierile cu privire la livrările de gaze din Federația Rusă, pe care le-au purtat timp de două zile la Moscova vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, au eșuat, transmite Kommersant. Surse ale publicației rusești sugerează că, în aceste condiții, Rusia ar putea sista integral livrările în R.Moldova, începând de la 1 noiembrie. În același timp, presa de la Kiev anunță că Ucraina e dispusă să acorde ajutor R.Moldova, căreia îi va livra volumul necesar de gaze. Anunțul a fost făcut de Aleksei Danilov, secretar al Consiliului pentru Securitate și Apărare Națională (SNBO), care vorbește despre șantajul exercitat de Gazprom asupra autorităților de la Chișinău.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit Kommersant, delegații de la Chișinău au purtat negocieri cu șeful adjunct al administrației prezidențiale de la Kremlin, Dmitri Kozak, împreună cu reprezentanți ai Gazprom-ului și ai guvernului rus.
„Partea rusă a propus un preț corect de piață (cca 1000 USD pentru o mie de m3 de gaze), cu o reducere de 25 la sută. Singura condiție pentru obținerea acestei reduceri a fost achitarea, în următorii trei ani, a datoriei de aproximativ 700 de milioane de dolari pentru gazele livrate, acumulată în ultimii ani de R.Moldova (fără Transnistria)”, susțin sursele publicației de la Moscova, care mai afirmă că Spînu și Kulminski au insistat pe un preț de două ori mai mic, invocând lipsa de resurse financiare.
Pe de altă parte, Aleksei Danilov a declarat vineri că guvernul de la Kiev va examina o solicitare ce i-a fost adresată de prim-ministra R.Moldova, Natalia Gavrilița, cu privire la livrarea unui volum de gaze necesar pentru a suplini deficitul celor primite din Rusia.
„Credem că putem în cel mai apropiat timp acorda acest ajutor R.Moldova”, a declarat Danilov, citat de agenția Interfax-Ukraina. El a precizat că nu este vorba despre un volum acordat pe datorie, ci despre o cantitate pe care R.Moldova va trebui ulterior să o restituie, deoarece există zone în Ucraina care sunt alimentate din R.Moldova.
Cu referire la tratativele pe care reprezentanții Chișinăului le-au purtat la Moscova, prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat la postul public de televiziune că guvernul său insistă ca acestea să se desfășoare strict pe dimensiunea economică. Totodată, ea spune că nu poate oferi, deocamdată, mai multe detalii, „pentru a nu influența procesul de negocieri”.
Întrebată despre starea de urgență instituită de Parlament la cererea Guvernului, în legătură cu criza gazelor, Gavrilița afirmă că aceasta reprezintă un regim juridic care nu ar trebui resimțită de cetățenii simpli.
„La moment, plătim Federației Ruse prețul de piață, de 790 de dolari per mia de metri cubi. Acum nu ni se oferă alt preț, decât cel de piață, este un preț chiar mai înalt decât unele alternative pe care le-am identificat în ultimele săptămâni. Vom începe să procurăm volume mici, pentru a stabiliza presiunea în țevi, dar pentru prima dată vom accesa gaze naturale din surse alternative. Este un lucru foarte bun pentru securitatea energetică a țării. Trebuie să ajutăm gospodăriile casnice, agenții economici să treacă de această iarnă, să compensăm o parte din creșterea prețului și să revenim ulterior la prețuri normale cu care ne-am obișnuit în trecut”, a declarat șefa Guvernului.
Amintim că Parlamentul a instituit vineri, 22 octombrie, stare de urgență pe întreg teritoriul R.Moldova, în legătură cu situația excepțională privind aprovizionarea țării cu gaze naturale. Guvernul a propus această soluție ca fiind una necesară pentru a asigura achizițiile de gaze din surse alternative, prin intermediul companiei de stat Energocom, în condițiile în care Gazprom a redus livrările în R.Moldova, iar rezultatul negocierilor cu gigantul energetic rus este incert.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE