Cu(cu)iul lui Pepelea

Epigrame

Doar mintea de pe urmă

Doamne, m-aș fi rupt de turmă

Și altfel aș fi votat,

Dacă mintea de pe urmă

Mi-o dădeai anticipat.

 

În pas cu vremurile

Această divă nu-n zadar

Are-un concept ce nu dă greș:

Se-mbracă doar cu card bancar

Și se dezbracă pe bani cash.

 

Singurul vinovat

Nevastă-mea, așa-ntr-o doară,

M-a părăsit a șasea oară;

Ce-i drept, eu port o vină crasă,

Că de cinci ori s-a-ntors acasă.

 

Predestinare

Cel pe care-l poți descrie:

Hoț, corupt, incompetent,

Ori ajunge-n pușcărie,

Ori ajunge-n Parlament.

 

Rodaj, la ce?

Își ia iubita și bagajul,

Mașina nouă, pa! Și pleacă!

Atât n-am înțeles: rodajul,

De fapt, cui trebuie să-l facă?

 

Și totuși

Azi, când mă-ndrept spre apogeu

Și la efort fac fețe-fețe,

Picioarele le simt cu greu,

Dar ochii-mi fug ca-n tinerețe.

 

Ipocrizie parlamentară

Se-ncaieră, se răfuiesc,

Și-n plenul Camerei, și după,

Dar, farisei, când se-ntâlnesc,

Pe toate fețele se pupă.

Proză scurtă umoristică

Curat Caragiale!

Sună. Mă duc la ușă și deschid.

–        Să trăiți. Bine că v-am găsit. Am sosit.

–        De unde ați sosit?

–        Cum de unde? M-ați chemat, am sosit. Ia să vedem…

–        Ce să vedeți?

–        Cum ce să văd? Ce are!

–        Vă rog, fiți mai clar. Cine, ce să aibă?

–        Cum cine? Mașina. M-ați chemat, am sosit.

–        Tot nu înțeleg. Care mașină?

–        Cum care? De spălat.

–        N-are nimic.

–        Imposibil. Ați dat-o defectă. M-ați chemat, am sosit.

–        Stimabile, cred că e o confuzie. Eu nu v-am chemat. Mașina e bună.

–        Cum, dom’le, nu m-ați chemat? Nu-i aici strada Pasienței?

–        Ba da.

–        Nooșpe bis?

–        Într-adevăr.

–        Scara B de la Barbu?

–        Scara B.

–        Etajul II?

–        Întocmai.

–        Apartamentul 13?

–        13.

–        Pohoață?

–        Carabulea.

–        Cum, nu sunteți dumneavoastră Pohoață?

–        V-am spus, Carabulea. Pohoață a stat înainte. De patru luni stau eu aici.

–        Ce vorbești, dom’le? Auzi ‘mneata, ăștia-s oameni serioși?! Dă telefon la Reprezentanță că are mașina de spălat defectă, eu vin să i-o repar și el între timp se mută! Și să mai zică cineva că nu-s mangafale, papugii, mațe fripte…

…..

… Să mai zică cineva că Nenea Iancu nu este și astăzi în actualitate! Car’va’s zică de-un paregzamplu…

 

Sonetul ocurenței

Desigur, Doamne, ai avut dreptate,

Când pe Adam din rai l-ai expulzat,

Dorind a întreține un climat

De neprihană și moralitate.

Admit că fapta lui de neiertat,

Conform unei decizii teocrate,

A pus premisa de proximitate

Genezei strămoșescului păcat.

Și, totuși, Doamne, ce mai tura-vura,

Aici a operat și conjunctura

Că, dac-ai derula ca-ntr-un pastel

Prologul, scena, cadrul, recuzita,

Chiar Tu, pus față-n față cu ispita,

În locul lui Adam făceai la fel!

 

Poezie umoristică

Pățanie cu un demnitar fără morală și o morală demnă de el

Mânat de o urgență personală,

Am fost, nu prea demult, în Capitală

Și, rezolvându-mi treaba ca atare,

Având și timp destul pân-la plecare,

Mi-am zis că aș putea, la repezeală

Să-mi vizitez un fost coleg de școală –

Prieten bun, cândva, și-apropiat –

Și care azi e mare deputat,

Cu limuzină, rang de demnitar

Și-având chiar și birou parlamentar

(În alt oraș, că dânșii, precauți,

Nu candidează unde-s cunoscuți).

În drum spre el mă amuzam gândind

Ce bine-ar fi dac-aș putea să-l prind

În toane bune și, ca doi flecari,

Să ne-amintim de când eram școlari,

Cum mai trăgeam la fit, cum copiam

Și cum am spart cu praștia un geam.

Odată-ajuns la el, ca să rezum,

Lăsat s-aștept vr’un sfert de ceas în drum

Ș-apoi luat din scurt la interfon

Cu glasu-i rezonant de bariton

Că cine sunt și pentru ce-am venit,

Că dacă-s singur sau îs însoțit,

O ușă s-a deschis instantaneu

Și mi s-a spus s-aștept într-un antreu.

Trecu alt sfert de oră de-așteptat

Și-a apărut chiar el într-un halat,

În mână cu ceșcuța de cafea

Și după felul cum mă măsura,

Așa, din creștet până-n calcaneu,

Nu prea părea să știe cine-s eu.

I-am amintit că, într-o perioadă

Am fost colegi și-am stat pe-aceeași stradă

Și că jucam arșice, însă el,

Distant și încruntându-se nițel,

M-a pus la punct cam fără eleganță,

Că la întrevederi de circumstanță,

E nepermis un ton familiar

Când stai de vorbă c-un parlamentar!

Simțind că-s jalnic și inoportun,

Am apucat atâta să-i mai spun:

Că-mi pare rău pentru deranj, dar dacă

Împins de nostalgii va vrea să treacă

Prin locu-i de obârșie natală

Și-a învățării slovelor la școală,

Eu îl aștept și chiar m-aș bucura

Să stea la mine-acasă cât va vrea.

Să stau la tine? Ce, mă crezi nebun,

Când peste tot eu sunt tratat ca un

Slujbaș de rang înalt și respectat,

Care primește rentă de la Stat

Pentru hotel „cinci stele”, cu piscină,

Meniu inclus în preț și limuzină?

Or, dac-acest favor mi se cuvine,

Aș fi un bou ca eu să trag la tine!

……………………………………….

MORALA, aici, dă o hibă-n vileag:

„La omul sărac nici boii nu trag!”.

 

O, voi, iubiri, din vremi demult apuse!…

O, voi, femei, pe care v-am iubit,

Cu ochi de jad, contururi rubiconde,

Cu plete lungi, ornamentații blonde,

Amușinând balsam de fân cosit,

Cu forme moi, dogori în asfințit,

Și mers zglobiu, de ciute carpatine,

Unde-mi sunteți, frumoaselor mezine,

Pe care vă iubeam, ca un smintit?

De pildă, Lola,… Lola, ce părea

Desprinsă dintr-o frescă bizantină,

Cu chipu-i blând și ochii de lumină,

Cu care,-adeseori, mă fascina.

Vai ce-a ajuns! Din câte-am auzit,

E-o babă de vreo nouăzeci de kile,

C-un neg enorm pe nas și cu lentile

Mai groase ca parbrizul de Oltcit!

Sau zvăpăiata Mimi, cu alură

Și unduiri de iederă-n suspans,

Ce câștigase un concurs de dans,

Organizat de Casa de Cultură,

Crezi că mai are aerul frivol

Și grația de-atuncea? Dimpotrivă,

E roasă de-o sciatică parșivă

Și face tratament la Techirghiol.

Nu mai vorbesc de Melania, o

Gingașă și o galeșă silfidă,

Puteai să juri că-i vreo Lollobrigidă,

Sau, dacă nu cumva, Brigitte Bardot,

S-o vezi acum!… Lucrează la o fermă,

Pe undeva, pe lânga Calafat,

E-obeză, are-un bust exagerat

Și-un tuhăs (mă scuzați!) de pachidermă!

Ortansa, cea cu ten marmorean,

De-o frumusețe sobră și pedantă,

Pe care o creșteau cu guvernantă

Și-avea și profesoară de pian,

O văz, acuma, cu un babalâc –

I-o fi bărbat, sau… cine naiba știe?

Și cred că are o hemiplegie,

Că umblă în baston: șontâc-șontâc.,

Matilda, uite, jur pe ce-am mai sfânt,

Că are colici, sau ceva cu glanda,

Că prea s-a scofâlcit; la fel și Sanda,

Aud că-i cu hormonii la pământ.

De-aceea, de tristețe sfâșiat,

Slobod în neant un strigăt de durere:

„Unde-mi sunteți, frumoaselor Venere,

Pe care v-am iubit, ca un turbat??”

Și, ca-ntr-un act final de vodevil,

În care ceața vrăjii se destramă,

Vă părăsesc și eu, cuprins de teamă,

Să nu-mi încuie poarta la azil!

 

Fabula neascultării

Un miel s-a depărtat prea mult de turmă

Și a pățit-o, bietul, pân-la urmă,

C-a nimerit în colții unui lup

Ce-i sfâșie hulpav plăpându-i trup,

Târându-l prin custuri și văgăune…

Aici, MORALA, sigur, se impune:

Vezi, mielule, ce-nseamnă să n-asculți?

Așa, ca tine au pățit-o mulți,

Atrași de aventură, până când

Au dat cu toți de dracul, rând pe rând.

Tu, dacă n-ai fi fost nesăbuit

Să părăsești făgașul sorocit,

N-ai fi sfârșit răpus de lighioaie

Și-acum, erai… la mine în tigaie!

 

Rondel

Rondelul imposturii lirice

Că-s mulți poeți în România

Nu-i pentru nimeni un secret:

Românul s-a născut poet

Îngemănat cu poezia.

Mulți scriu trăsnăi pe Internet,

Iar alții pângăresc hârtia,

Că-s mulți poeți în România

(Nu-i pentru nimeni un secret)

Și-n loc să spui: „Jos pălăria!”

C-avem talente berechet

Și „unicat” și „la pachet”,

Zău că te-apucă pandalia

Că-s mulți poeți în România!

 

Selecție de Gheorghe Bâlici, Adrian Grăjdeanu, Vasile Vajoga