Cutia cu nestemate a Pandorei

586
0

Pandora Papers“ a fost o știre care nu a stârnit apetitul pentru comentarii în RM, dar care nu devine mai puțin importantă din această cauză. Ar fi păcat să o trecem cu vederea, căci ne învață multe lucruri despre lumea în care trăim, mai multe chiar decât ne-am putea închipui.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe 3 octombrie a.c., ICIJ (International Consortium of Investigative Journalists) a dat publicității 11,9 milioane de documente (circa 2,9 teraocteți de informație), pe care le-a numit „Pandora Papers“ și care au scos la iveală conturile offshore deținute în secret de 35 de lideri politici (foști și actuali) și de peste o sută de miliardari, celebrități și oameni de afaceri din toată lumea. Printre „eroii“ investigației ICIJ (cu parteneri ca RISE în RM și în România) se numără personaje cunoscute și, de mulți, apreciate: fostul premier britanic Tony Blair, președinții Heydar Aliev (Azerbaidjan), Sebastián Piñera (Chile), Milo Đukanović (Muntenegru), Volodimir Zelenski (Ucraina), Guillermo Lasso (Ecuador), Nicos Anastasiades (Cipru), prim-ministrul ceh Andrej Babiš, politicieni și membri ai familiilor lor, precum soția lui Blair, Cherie, vedete ca Shakira sau Claudia Schiffer etc. Cu mâța-n sac au fost prinși, firește, și câțiva ruși: Svetlana Krivonoghih (o femeie de serviciu azi milionară, despre care se zvonește că ar fi mama copilului din flori al lui Putin), oligarhul Ghennadi Timcenko și Konstantin Ernst, director general la Pervîi Kanal, instituție generatoare de fake news, ură interetnică și propagandă kremlinogenă și, totodată, preferința mediatică principală a moldovenilor.

Pandora Papers“ pare a fi episodul patru al unei epopei pe care a declanșat-o, în 2016, jurnalistul Bastian Obermayer de la „Süddeutsche Zeitung“, cel care a primit, dintr-o sursă rămasă anonimă, primul set de documente revelatoare despre „paradisurile fiscale“, pentru a le preda, ulterior, spre verificare și publicare ICIJ-ului sus-pomenit. Episodul unu a fost botezat după locul din care s-au scurs informațiile (firma de avocați panameză Mossack Fonseca): „Panama Papers“. Episodul doi l-au constituit așa-numitele „Bahamas Leaks“, care i-au ajutat pe cei de la RISE Moldova, de pildă, să descopere o sursă nu foarte frumoasă de finanțare a PSRM din 2015. În 2017, au urmat ceva mai discutabilele „Paradise Leaks“.

Guvernul Panamei ca și cei din Bahamas s-au supărat pe asocierea țărilor lor cu corupția globală și poate de aceea ICIJ a preferat acum o denumire literară, nu literală, pentru desemnarea noului set de leak-uri incriminatorii. Încărcătura simbolică a denumirii – cutia Pandorei e sinonimă cu tot răul din lume – contează însă mai puțin. Cu adevărat important e că lucrurile nu par să se oprească aici, că există suficiente resurse (jurnalismul mobil, internetul, potențialul investigativ sporit al celor din media) și, mai ales, destui hackeri și demascatori (sau, după caz, „ciripitori“) gata să-și toarne oricând și oriunde patronii (birouri de avocați, bănci etc.). Firește, din înalte considerente morale.

Statele civilizate nu par să preia controlul asupra investigației, deși au profitat din plin de pe urma „Panama Papers“ – din 2016 încoace, fiscul mai multor țări a recuperat circa 1,2 miliarde de dolari din banii ascunși în offshore-uri (un procent foarte mic, și totuși…). La mijloc sunt mai multe impedimente legale – la urma urmei, e vorba de informații obținute ilicit –, dar mai ales complicatele teatre politice interne, care ar putea exploda la o cercetare mai atentă a tuturor actorilor implicați. De aceea, cred că și în viitor informații de acest gen vor parveni tot de la jurnaliști. De la jurnaliștii care investighează, nu de la cei care execută pe ecran sau în gazetă o comandă de la partid.

Conturi offshore înseamnă, de cele mai multe ori, evaziune fiscală, dar și modalități de ascundere a unor sume însemnate de bani obținuți pe căi mai puțin ortodoxe. Nu trebuie să fii mare specialist în afaceri, bănci și politică pentru a-ți da seama cine, din lista dezvăluită de ICIJ, își dosește lovelele de inspecția financiară și cine le protejează de poliția criminală și de procurori. Oricum ar sta lucrurile, lumea trebuie să cunoască aceste informații indiferent de motivația celor care vor să le ascundă și a celor care le transmit jurnaliștilor. Și să tragă niște concluzii.

Mulți vor ajunge, desigur, la ideea simpluță și stereotipă, pe care o forțează, apropo, chiar și ICIJ în declarațiile sale, că cei mari și tari fac ce vor, că în lume domnește o mare inegalitate și că ar trebui să facem dreptate. O dreptate à la Șarikov, după unii, căci cel mai tare se înfierbântă la știrea despre trilioanele adăpostite în offshore-uri tocmai cei pe care marile fraude și evaziuni i-au afectat cel mai puțin. Altora le va părea rău că statele, inclusiv cele cu o justiție și o poliție greu de corupt, nu fac mare lucru ca să protejeze banii publici: știu să-i taxeze la sânge pe onești, dar nu au o plasă și pentru șmecheri.

Pe de altă parte, ce ar fi să punem problema într-un mod și mai general, pornind de la toată afacerea asta de prost-gust? Au trecut șase ani de la „Panama Papers“, „Bahamas Leaks“ etc., dar oamenii, firmele, băncile etc. vizate acolo nu au pățit, în mare, nimic. Unii au întors ceva sume la fisc, alții, nici atâta. Mai grav e că politicieni și vedete care figurau în acele dosare continuă să fie populari și azi, să fie votați și venerați. Și ar fi firesc să presupunem că lucrurile nu se vor schimba radical nici după „Pandora Papers“.

De aici întrebarea: dacă priza la mase, carisma personală, manipularea mediatică, propaganda sau marketingul (în cazul vedetelor) au ajuns atât de puternice, încât pot șterge din mintea oamenilor întregul dezgust provocat de niște fraude uriașe, atunci mai merită oare oamenii aceștia să-și primească banul public înapoi? Dacă driblingul lui Messi, de exemplu, sau fâțâiala Shakirei pe scenă le permite să-i fenteze, în continuare, pe ceilalți contribuabili, iar contribuabilii sunt gata să le ierte oricând mica lor „slăbiciune“, poate e mai logic să-i lași pe aceștia din urmă doar cu spectacole, dar fără drumuri, spitale, indemnizații și alte chestii frumoase pe care statul le poate oferi numai cu bani strânși din taxe și impozite? Și dacă publicul britanic e OK cu marele luptător pentru echitate socială, dar și pentru prosperitate nedeclarată, Tony Blair, de ce ne-am mira că moldovenii îl iubesc în continuare pe Ilan Șor?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE