Dreptul la replică: „Amicus Plato sed magis amica veritas”

Nu am intenţia să identific neapărat în subiectul la care voi face referire pe cineva „Platon”, scopul pe care mi l-am propus este de a elucida așa-numitele „capete de acuzare”, prin prisma obiectivismului, abordării echidistante, în temeiul datelor probante, în calitate de angajat al Agenției Naționale a Arhivelor, deținătoare a fișei de post prin care, în mod direct, monitorizez activitatea sălii de studii a acestei instituții, dar și pentru a demonstra rea-voinţa şi falsul informaţional, oferit consumatorului mass-media, prin intermediul investigației jurnalistice – „Asociaţia istoricilor versus Ion Varta”, realizată de ziaristul Ilie Gulca, publicată la 8 octombrie 2021, în ziarul „Gazeta de Chișinău”.

Prima remarcă e că acest subiect e un soi de „deja vu”, epuizat încă în luna martie 2014. Exact acelaşi subiect, cu lipsa unor argumente și probe relevante celor invocate, semnat de către 44 de cercetători ştiinţifici, numai că și atunci, în 2014, şi acum în 2021, doar circa 15-16 persoane din rândul acelor semnatari, erau şi beneficiari ai sălilor de studii din gestiunea Agenţiei Naţionale a Arhivelor (succesoare de drept a Serviciului de Stat de Arhivă). Deci, cum poţi afirma de îngrădirea, restricţionarea unor drepturi, atunci când nu faci nimic pentru a profita de acest drept, dar, în acelaşi timp, aplici semnătura, precum că cineva îţi obstrucţionează accesul la documentele fondului arhivistic şi mai mult, îţi atribui calitatea de „parte vătămată”, urmare a unor persecutări? Oare, partea probantă nu e pusă în seama „acuzatorului”? Care sunt argumentele, probele de îngrădire şi persecutare a beneficiarilor sălilor de studii ale ANA de către directorul Ion Varta? Sunt registrele de înregistrare a solicitărilor de eliberare a documentelor de arhivă, din acea perioadă, care ne oferă dovezile clare – cine, la ce dată, titlul numeric de clasare a documentelor de arhivă solicitat, semnătura solicitantului și a custozilor. Deci, acuzația de restricționare la accesul fondului arhivistic – pică!

În acest context, ţin să menţionez că reglementările regulamentului de funcţionare şi organizare a sălilor de studii ale ANA sunt obligatorii pentru toţi beneficiarii acestor servicii, indiferent de statutul beneficiarului sau de scopul cercetării. Pentru toţi, este aplicabilă HG nr. 339/2005 cu privire la aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor prestate contra/fără plată de către Agenţia Naţională a Arhivelor. Aici ţin să atrag atenţia că această hotărâre de guvern a fost supusă completării în anul 2014, cu pct. 3.9.1- cu textul următor: fotografierea digitală a documentelor fără utilizarea blitz-lui cu aparate personale, a 5 unităţi de păstrare, la preţ de 50,00 lei. Această iniţiativă de completare a actului normativ, sus-enunţat, a aparţinut directorului Ion Varta. Beneficiul economic pentru beneficiar, reiese din faptul că o unitate de păstrare arhivistică poate conține o filă, dar poate avea şi câteva sute de file, deci, dacă anterior, pentru a intra în posesia unei copii de pe o filă din documentul de arhivă era necesară suma de 0,30 lei, după aprobarea prin hotărâre de guvern a acestei facilități, beneficiarul sălilor de studii ale ANA are posibilitatea de a efectua copii de pe documentele de arhivă, practic gratuit.

Semnatarii acelei scrisori susțineau că a fost retras permisul de acces în sala de studii la opt cercetători științifici (anul 2014). Corect ar fi: au fost retrase acele permise de acces doar pe durata a două luni, numai că această măsură de sancționare a survenit în urma abaterilor nenumărate, comise de acei cercetători – copierea documentelor de arhivă contrar prevederilor reglementatoare, adică fără achitarea taxei pentru respectivul serviciu. Această penalizare a fost precedată de multiple avertizări verbale, invitații de a respecta legea,pe care stimații cercetători le-au ignorat timp de ani de zile.

O măsură întreprinsă de către administrația instituției a fost montarea camerelor de supraveghere video în sala de studii. Imaginile captate de aceste camere, au demonstrat, repetat, acțiunile ilegale comise de unii beneficiari, temei de fapt, care a și stat la baza retragerii permiselor de acces în sala de studii. A fost oare, persecutare sau sancționare firească? O altă parte a monedei este montarea camerelor video, anticipat, înregistrării instituției ca operator de date cu caracter personal la CNPDCP, care a afectat dreptul real al beneficiarilor sălii de studii. Fapt, pentru care directorul Ion Varta, a fost sancționat.

Altă remarcă este că directorul Ion Varta, de fapt, ca și fiecare alt manager al instituțiilor publice nu a luat decizii de sine stătător, fac referință la: elaborarea actelor normative interne, montarea camerelor video, măsurilor de sancționare prin retragerea permiselor de acces în sala de studii, ect. – au fost decizii colegiale, ale comisiilor interdepartamentale sau grupurilor de lucru. O obligație a directorului Serviciului de Stat de Arhivă, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a SSA (abrogat HG nr.143/2019) a fost   răspunderea personală pentru utilizarea raţională a mijloacelor financiare ale Serviciului, pentru integritatea bunurilor materiale, a patrimoniului aflat în gestiunea sa,  asigurarea executării legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor Parlamentului, ordonanţelor, hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului… (am citat, doar câteva obligațiuni și responsabilități revenite unui director al SSA), deci, îndemn să abordăm acțiunile directorului Ion Varta prim prisma statutului de birocrat, care și-a asumat răspundere și obligații față de stat!

În ce privește afirmația referitoare la „tensiunile nedorite în sânul colectivului și paralizarea activității sălii de studii”, afirm că în sala de studii este Cartea de reclamații și sugestii, unde fiecare vizitator al sălii de studii are posibilitatea să citească înscrisurile din perioada anilor 2012-2014, unde se regăsesc cuvinte de mulțumire și apreciere aduce angajaților arhivei, inclusiv directorului Ion Varta.

Întrebarea firească, pe care nu cred că o am doar eu, dar și alți cetățeni, este următoarea: de ce acest subiect, cu tentă tendențioasă, atunci, în 2014, dar și acum, a fost abordat? Care e scopul? Care e miza?

Istoria, mai devreme sau mai târziu, oferă Cezarului exact ceea ce îi aparține și merită… Dar, deocamdată, recomand o lectură atentă a art.70 din Codul Contravențional al RM. Răspândirea cu bună ştiinţă a unor informaţii mincinoase, ce defăimează o altă persoană, este CALOMNIE.

13 octombrie 2021, Svetlana Basamalercă, angajat al ANA