Ediția a V-a a Festivalului Internațional FESTIS organizat de Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” are genericul „Rezistăm prin teatru”. Programul festivalului (11-21 octombrie 2021) include 26 de spectacole, prezentate de 21 de trupe de teatru din Republica Moldova, România, Franța, Bulgaria.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINESe desfășoară, de asemenea, și o serie de evenimente adiacente: lansări de carte, conferințe, discuții pe teme actuale privind mișcarea noastră teatrală.
Sandu Grecu: „FESTIS e un veritabil pod de teatru”
„Comunicarea pe viu cu publicul înseamnă totul pentru teatru. Tocmai acum, în pandemie, avem mai mult ca oricând nevoie de farmecul și emoția spectacolelor de teatru. FESTIS e un veritabil pod de teatru și de simțire artistică. La ediția curentă, ca și la cele anterioare, accentul va fi pus pe cunoașterea reciprocă a creatorilor de teatru. Împreună cu trupele de actori, la „Satiricus” se vor întruni numeroși cronicari, critici de teatru, regizori, scenografi, directori de teatre din R. Moldova, România, Franța, Bulgaria. Sloganul ediției din 2021 este „Rezistăm prin teatru”. Credem că putem rezista prin teatru, în condițiile lumii moderne ce vine cu noi și noi provocări – sociale, economice, ideologice, epidemiologice… Avem nevoie de acest festival, ca să ne umple inimile și cugetele cu bucurie și speranță”, a declarat Sandu Grecu, directorul teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, la deschiderea FESTIS. De menționat că festivalul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Chișinău și al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”.
Mircea M. Ionescu: „Parcursul Teatrului Satiricus e un miracol”
Dramaturgul Mircea M. Ionescu a susținut Teatrul „Satiricus” de la începuturile sale, prietenia cu această trupă durează de aproape 30 de ani: „În 1994 Teatrul «Satiricus» a montat piesa mea „Beethoven cântă din pistol”, iar peste un an această piesă a fost prezentată la New York. Era primul teatru basarabean care juca printre zgârie-nori. Parcursul teatrului e un miracol. Pentru mine «Satiricus» înseamnă amintire, dar și prezent”.
Mircea M. Ionescu a comentat entuziasmat spectacolul „Parlamentul sau comisia de anchetă” de Mirel Taloș în regia lui Sandu Grecu, jucat în prima zi a FESTIS: „A fost un debut în forță al dramaturgiei române. Piesa „Parlamentul…” e o satiră politică la zi, această producție înseamnă un spectaculos debut pe scenă, ca dramaturg, al lui Mirel Taloș, valoros romancier, având la activ, printre altele, Premiul Uniunii Scriitorilor din România”.
Tot în prima zi a FESTIS publicul a urmărit piesa lui Mircea M. Ionescu „Valoroasa actriță fără teatru”. Protagonista Cătălina Sima a transmis cu o energie debordantă trăirile unei artiste ce rămâne pe drumuri după închiderea teatrului. Monospectacolul, în regia lui Alin Holcă, e o producție a Teatrului „Ariel”, Râmnicu Vâlcea.
FESTIS ne-a oferit și o premieră a Teatrului „Satiricus” – piesa „Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, într-o inspirată, ingenioasă viziune regizorală a lui Vitalie Drucec, personajele fiind încarnate de actorii Irina Rusu, Ion Grosu, Eugeniu Matcovschi și Constantin Ghilețchi, care și-au dezvăluit noi fațete ale talentului și temperamentului scenic.
Diversitate de formule teatrele în cadrul FESTIS
Unul dintre cele mai tulburătoare spectacole din festival e „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia pregnantă, radicală a Luminiței Țâcu, producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Un text clasic, romanul lui Anton Strashimirov „Horo” („Hora”), adaptat și montat de Petar Dencev într-o formulă regizorală modernă, a produs emoții puternice publicului. Acest spectacol al Teatrului Dramatic „Sava Ognianov” din Ruse ne-a transportat într-o lume a violenței maxime, iraționale, într-un spațiu unde se clatină temeliile umanității. Valorile morale se pierd, repere spirituale nu mai există, toți oamenii rătăcesc „îmbătați de vin și de sânge”. Chiar dacă s-a jucat în limba bulgară fără subtitre, piesa a ținut publicul înmărmurit în sală, pentru ca la final să izbucnească aplauzele.
În cadrul festivalului s-a jucat, de asemenea, spectacolul „Rinocerii” de Eugene Ionesco, al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. Regia e semnată de Alain Timár, regizor, scenograf și director de teatru din Franța. Domnia sa conduce Théâtre des Halles din Avignon. Alain Timár are o relație de durată cu Eugène Ionesco, pe care l-a mai montat de-a lungul cariei sale, în franceză, maghiară, chineză sau engleză.
Alain Timár explică ce înseamnă să regizezi și să joci „Rinocerii”: „După căderea blocului comunist și apariția globalizării unde economia de piață, via capitalismul triumfător și arogant, își asumă locul întâi; când lumea a devenit un supermarket unde orice poate fi vândut și cumpărat, un alt aspect al ideologiei totalitare și-a făcut apariția. Masele fascinate au construit un nou templu, cel al Consumului.
„Rinocerita” se propagă în noi, tăcută, cu tot cu efectele sale erozive. În acest context, toate personajele piesei sunt atinse de boală, cu excepția lui Bérenger care conștientizează pericolul și se împotrivește. El îndrăznește să gândească, să reziste și să ne invite pe noi toți să facem la fel”.
Menționăm că în cadrul FESTIS au fost lansate volumele „Satiricus – un teatru de rezistență”, cu ocazia marcării celor 30 de ani ai Teatrului, și „Sandu Grecu și Satiricus – o poveste de succes”. Sâmbătă va fi lansat și volumul „Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului” de Dorina Khalil-Butucioc, va fi prezentă și autoarea, venită cu această ocazie din Germania.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE