Krasnoselski își asumă datoria Tiraspolului de 7 miliarde USD pentru gazele rusești. Ce spun experții

2403
3

Șeful administrației separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, și-a asumat datoria Tiraspolului, de aproximativ 7 miliarde de dolari, pentru gazele rusești neachitate pe parcursul câtorva decenii. El a făcut declarații în acest sens la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unei vizite la Moscova. În acest context, Victor Parlicov, expert în energetică, fost director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), atrage atenția asupra faptului că debitor în raport cu Gazprom nu este operatorul regional din Transnistria, Tiraspoltransgaz, ci Moldovagaz, pe seama căruia furnizorul de gaze rusești atribuie datoria Tiraspolului autorităților R.Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Krasnoselski le-a declarat jurnaliștilor de la Moscova că livrările de gaze rusești în Transnistria vor continua, dar și că nu a discutat încă despre prețul acestora.

Tiraspolul nu renunță la datoria sa și este gata să plătească pentru ceea ce a consumat, spune Krasnoselski. „Aceasta este poziția noastră, este clar și onest. Suntem gata să achităm orice sumă care ne stă în puteri”, declară liderul regimului separatist, într-un interviu pentru agenția rusească RIA „Novosti”, fără să spună însă cui îi datorează această sumă administrația sa.

„Nu este vorba să plătim totul într-o zi, într-un an sau doi. Procesul achitării datoriilor noastre este destul de lung. Important este că noi suntem de acord să facem acest lucru. Noi avem un acord”, mai spune liderul regimului transnistrean.

Solicitat de „Gazeta de Chișinău” în legătură cu aceste declarații, Victor Parlicov s-a arătat nedumerit de unde Tiraspolul ar putea lua banii necesari pentru a achita această datorie imensă. Totodată, expertul mai spune că e foarte bine că administrația transnistreană a ajuns să recunoască creanțele sale. Însă, „având în vedere că datoria nu este față de Gazprom, ci față de Moldovagaz, e bine ca ei să discute cu conducerea Moldovagaz, să stabilească acest grafic eșalonat de achitare, ca să avem și noi o claritate cum ajung banii la Gazprom și cum poate fi eventual stinsă această datorie, care merge în lanț – de la Tiraspoltransgaz, la Moldovagaz și la Gazprom”.

Amintim că, anterior, președinta Maia Sandu declara că autoritățile de la Chișinău nu vor recunoaște niciodată datoria Tiraspolului pentru gazele rusești.

„Moldova plătește pentru gaz și electricitate, pentru producerea cărora, pe malul stâng, se utilizează gaz livrat de Rusia Transnistriei. De aceea, chiar dacă Transnistria folosește gratis gazul și susține că datoria este a Moldovei, nu este chiar așa. Noi niciodată nu vom recunoaște această datorie. Este datoria „autorităților” transnistrene și nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem să primim acest gaz sau nu. Avem datoriile noastre pe care le achităm, dar deocamdată, pentru gaz practic nu avem datorii”, spunea ea, anul trecut.

Oficial, însă, datoria este pe seama companiei Moldovagaz, 50% dintre acțiunile căreia aparțin furnizorului rus – Gazprom, alte 35,33% se află în posesia autorităților de la Chișinău, iar 13,44% sunt ale administrației de la Tiraspol.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

3 COMENTARII

  1. […] Дешевый газ щедро обеспечивает электричеством не только приднестровских потребителей, но и процветающий там криптомайнинг. Это, в свою очередь, заставляет «Молдовагаз» закупать больше газа у «Газпрома», увеличивая задолженность. Потому что власти Приднестровья хоть и собирают платежи за газ с местных потребителей, но не перечисляют их в Кишинев с 2006 года. Сегодня долг «Молдовагаза» за газ, потребленный в Приднестровье, превышает $7 млрд. […]