Săptămâna politică: brize ușoare pe scara Beaufort

Globul pare să fi sărbătorit alături de moldoveni cele câteva sărbători naționale ale acestora de la sfârșit de august – o acalmie scurtă s-a instalat imediat după dezastrul din Afganistan, golind buletinele de știri de evenimente cu adevărat importante. Totuși, câteva merită menționate și comentate pe scurt.

Bunăoară, angajații Facebook au admis recent (și public) că cele mai multe postări de pe rețeaua lor de socializare sunt mesaje antivaccinare. Pe locul doi vin chestiile frivole, dar mai bine era invers. Încă din martie a.c. știm, de la Centrul de Combatere a Urii Digitale (CCDH, un ONG anglo-american), că dezinformarea cu privire la vaccinuri e răspândită, în fond, de un grup destul de mic de persoane: circa trei sferturi din postările antivax, care au ajuns la zeci de milioane de utilizatori, au provenit de la doar… 12 persoane. Bineînțeles, această duzină malefică e responsabilă doar de prima versiune a mesajului antivax, de tezele și de contraargumentele lui esențiale. Restul răspunderii o poartă milioanele de abonați ai rețelei care comentează, interpretează, completează sau simplifică această teorie a conspirației în așa fel încât numai specialiștii pot să-și mai dea seama de unde originează. Ce e de făcut? Trebuie pedepsit Facebook-ul? Trebuie pedepsiți cei 12 autori principali ai tezelor antivacciniste? Bunul-simț ne sugerează însă că asta nu va rezolva problema atât timp cât există acele zeci de milioane de oameni care vor să creadă cu tot dinadinsul într-o conspirație globală menită să ne șteargă de pe fața pământului sau să ne zombifice prin vaccinuri, unde 5G etc. O criză evidentă a autorității stă în spatele acestei neîncrederi crescânde, globalizate (ironic, nu?), în sursele oficiale, în declarațiile liderilor politici, în afirmațiile oamenilor de știință. Tot ce e „oficial“ și „științific“ pare să-și fi pierdut credibilitatea și poate că e cazul ca cei care ne conduc destinele să se întrebe, în sfârșit, de ce s-a întâmplat așa? Și să nu mai dea vina pe alții pentru proliferarea obscurantismului în plină epocă a informației.

Încolțit de opinia publică internațională, Joe Biden simte, sporadic, nevoia de a-și justifica decizia de evacuare pripită din Afganistan. În ultima lui luare de cuvânt am auzit parcă timbrul vocii lui Jimmy Carter, dar și ceva din teoriile izolaționiste ale fostului rival Trump. Președintele american actual pledează pentru exportul valorilor democratice pe alte căi decât cele militare. De azi înainte, afirmă democratul, America nu va mai interveni cu arma în mână pentru a-i convinge pe oameni că democrația e mai bună decât tirania. E firesc să ne întrebăm care ar fi aceste alte căi? Donația de carte? Burse de studii pentru copiii elitei talibane? Sprijinul financiar al societății civile în țări care blochează conturile mass-media și ale ONG-urilor libere, etichetate drept „agenți străini“? Discursuri fierbinți de la Casa Albă întru susținerea morală a victimelor terorii politice sau ale genocidului? Dezbaterea ideilor lui Adam Smith și John Stuart Mill la mese rotunde cu Xi Jinping? Retragerea portavioanelor din Marea Chinei de Sud și înlocuirea lor cu un porumbel gonflabil, simbol al păcii? Biden crede, laolaltă cu democrații stângiști care au luptat dintotdeauna cu „imperialismul“ țării lor, că SUA poate juca încă un rol global… rămânând la ea acasă. Ce ar fi fost însă America în secolul XX dacă nu erau F.D. Roosevelt, Truman, Eisenhower, Reagan? Ce destin global au avut Franța după Algeria și Marea Britanie după episodul suez? Cât de mare e acum gălăgioasa Anglie a lui Farage și Johnson după izolarea de UE? Sunt întrebări la care educația tiermondistă și antiimperialistă a intelighenției occidentale nu-i îngăduie să dea niciun răspuns. Îl va da istoria. Aia care se repetă. Cât de curând.

Nu există coaliție, configurație și colaborare politică eficientă și dătătoare de speranțe la poporul român care să nu poată fi stricate de napoleonismul balcanic, abrupt și intempestiv, al vreunui lider cu moț. Premierul Florin Cîțu s-a purtat deunăzi ca un cocoș în cotețul unei alianțe și așa afectate de prea multe orgolii și vanități. Tânărul liberal și-a făcut o tradiție din a-și demite miniștrii în clipa în care aceștia se opun ideilor și proiectelor sale. Semn al autoritarismului și despotismului? Nu, mai curând marcă a aroganței și imaturității politice. În preajma alegerilor pentru șefia PNL și pe fundalul unei crize economice declanșate de pandemie și speculate îndemânatic de PSD, o eventuală moțiune de cenzură PSD–USR-PLUS ar fi o lovitură la imaginea lui Cîțu, dar mai ales la încrederea și așa fragilă a electoratului de dreapta (cel mai mofturos și instabil) în partidele reformatoare. Consecințele se cunosc din alți ani, căci scenariul nu e nou – atâta doar că din greșelile altora, crede românul, numai proștii învață…

Să nu credem însă că, în timp ce lumea din jurul nostru s-a mai făcut de râs în ultimele săptămâni, clasa politică moldovenească a rămas albă și pură ca neaua. Să nu ne înșele entuziasmul generat de instalarea noii guvernări, celebrată festiv în PMAN pe 27 august a.c. (chiar credeți că a fost sărbătoarea tuturor această paradă cu mai mulți președinți prieteni și cu Maia Sandu în centrul atenției, ca întotdeauna?). Premierul Gavrilița ne-a debarasat prima de iluzii când a afirmat, în preajma ceremoniilor de autoadulare ale neamului, că modificarea articolului 13 din Constituție nu este o prioritate. Dacă adevărul nu e o prioritate, așteptăm urgent de la dna Gavrilița și de la PAS cel puțin o autostradă și salariu mediu de o mie de euro pe lună. Dacă nu se întâmplă, zic totuși să revenim la adevăr. Poate de acolo pornește totul?

Ca să nu pară că e un premier de carton și că ar avea cumva și simțul umorului, Natalia Gavrilița s-a apucat, după declarații, de reforme adevărate. Astfel, dumneaei a condiționat recent prezența la școală a profesorilor cu vaccinarea sau cu testarea regulată la covid. Subsemnatul, de pildă, este pentru vaccinare, dar nu și pentru șantaj. Dacă vrei ca pedagogii să se vaccineze, obligă-i pe toți prin lege, oricât de impopulară ar fi aceasta. Alte metode de constrângere, în condițiile noastre, denotă mai curând cinism, dispreț și miopie politică decât fermitate, principialitate și grijă pentru sănătatea publică. Apropo, modul în care a fost tratată chestiunea amintește izbitor de maniera în care Maia Sandu însăși și-a făcut intrarea în politica moldovenească, atunci când a introdus, fără preaviz, sistemul de supraveghere video la Bac. O idee bună, fără îndoială, dar implementată așa cum a fost, a anulat șansele unei promoții întregi la o evaluare onestă. Asta da, consecvență partinică!