Incoerența Procuraturii: Lăsat să fugă din R.Moldova după alegeri, Platon va fi acum anunțat în urmărire

1239
0
Afaceristul Veaceslav Platon la sediul Judecătoriei Chișinău

Controversatul afacerist Veaceslav Platon ar putea fi anunțat în urmărire, pentru a fi arestat, deoarece nu s-a prezentat luni, 2 august, în ședința de judecată în care este examinat un dosar cu privire la corupere activă și escrocherie, infracțiuni comise de acesta în decembrie 2016. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție, care a cerut în instanță aplicarea măsurilor de prevenție în privința lui Platon, deși anterior nu a întreprins nimic pentru a împiedica plecarea lui din R.Moldova, la numai o săptămână după alegerile anticipate din 11 iulie. În legătură cu acestea, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, al cărui nume este vehiculat ca posibil viitor ministru al Justiției, sugerează pe Facebook că poate e cazul să fie anunțat „în căutare” un nou procuror general în R.Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Într-un comunicat, Procuratura Generală precizează că solicitarea privind darea în urmărire este bazată pe informațiile prezentate de Poliția de Frontieră, care a confirmat că Platon nu se mai află pe teritoriul R.Moldova.

„Menționăm că, în dimineața zilei de astăzi, urma să fie examinat dosarul, întors la 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detașamentului cu Destinație Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, care asigurau paza și escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că, în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acțiuni la trei companii de asigurare, deținute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deținuți pe conturile companiilor”, se mai arată în comunicat.

La rândul său, Sergiu Litvinenco insistă asupra faptului că Procuratura a fost cea care l-a lăsat pe Platon să fugă nestingherit din țară.

Amintim că Veaceslav Platon a zburat pe 19 august cu o cursă avia la Londra, în Marea Britanie, de unde, potrivit avocatului său, Ion Crețu, avea bilet la Praga, în Cehia. În seara aceleiași zile, Procuratura Generală a emis un comunicat în care își justifica inacțiunea, afirmând că nu vede logica pentru care Platon s-ar eschiva de la prezența sa în instanțele de judecată din R.Moldova și, deci, nu s-ar fi impus nicio măsură preventivă împotriva acestuia.

Imediat după aceasta, președinta Maia Sandu s-a declarat extrem de îngrijorată de modul în care Procuratura a renunțat la învinuirile la adresa grupării conduse de Veaceslav Platon și a anunțat că va analiza, în acest context, acțiunile procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Amintim că Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare într-un dosar cu conexiuni la „furtul miliardului”, pentru că ar fi obținut aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), a fost eliberat din detenție în iunie 2020, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersul lui Stoianoglo privind suspendarea executării pedepsei de către acesta.
Acum, acest dosar se află în procedură de revizuire, iar Platon declara înainte de alegeri că știe deznodământul, el urmând să fie achitat.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE