PAS nu dezvăluie numele candidatului său la funcția de premier până joi. Cert este doar că Grosu nu va face parte din viitorul Guvern

1035
1
Președintele interimar al PAS, Igor Grosu / Sursă FOTO: Mircea Zatușevschi

Numele candidatului PAS la funcția de premier va fi făcut public după consultările pe care președinta Maia Sandu urmează să le poarte cu fracțiunile parlamentare, în vederea formării noului Guvern. Declarații în acest sens a făcut într-o conferință de presă, după ședința de constituire a Parlamentului, liderul interimar al PAS, Igor Grosu. El nu a negat că partidul său are o propunere în acest sens și că a pregătit deja lista viitorilor miniștri, aceasta urmând însă a fi prezentată de candidatul desemnat de Maia Sandu la șefia Guvernului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Cert este că din garnitura guvernamentală a PAS nu face parte însuși Igor Grosu, întrucât, spune el, a decis ferm să rămână în Parlament.

Consultările la Președinție, potrivit lui Grosu, se vor desfășura cel mai probabil joi, 29 iulie, după ședința în care ar urma să fie constituite fracțiunile parlamentare și alese organele de conducere ale noului Legislativ.

„Începând cu ziua de joi, președinta are mână liberă să convoace fracțiunile parlamentare la consultări și în urma consultărilor va fi anunțat un candidat. Da, evident, avem un candidat, însă vom face anunțul de la consultările de la Președinție”, a precizat liderul interimar al PAS.

De asemenea, el a confirmat că PAS are pregătite candidaturile pentru funcțiile din conducerea Parlamentului, dar a refuzat să spune dacă el este cel care va prelua președinția forului legislativ. „Dacă am să spun că nu este o decizie, nu o să fie corect. Mai corect este să spun că noi vom face acest anunț joi, în plenul Parlamentului. Discuții privind organele de conducere ale Parlamentului și nu doar sunt, s-au purtat în cadrul PAS și joi o să venim cu anunțul oficial. N-a mai rămas mult și o să aflați”, a declarat Grosu.
La fel, a evitat să confirme sau să infirme dacă PAS o va susține pe Natalia Gavriliță la funcția de prim-ministru.

Asta în condițiile în care anume numele ei este vehiculat în culise ca propunere pe care o va face Maia Sandu după consultările cu fracțiunile parlamentare. De asemenea, potrivit bunăoară unor surse ale jurnalistului Dumitru Ciorici, este practic decis că Sergiu Litvinenco va fi ministru al Justiției, Ala Nemerenco – ministră a Sănătății, Ana Revenco – ministră la Interne, Vlad Kulminski – vicepremier pentru Reintegrare, Nicu Popescu – ministru de Externe. „Pentru celelalte portofolii, candidaturile încă nu sunt finale, de aceea nici nu risc să fac pronosticuri”, scrie Ciorici pe canalul său de Telegram.

Menționăm că, prezentă luni, 26 iulie, în ședința de constituire a noului Parlament, președinta Maia Sandu a anunțat că Guvernul ar urma să fie votat în următoarele zile. Cu toate acestea, imediat după cuvântarea Maiei Sandu, la propunerea PAS, a fost anunțată o pauză până joi, 29 iulie, spre nemulțumirea deputaților socialiști, care susțin că s-au prezentat în această ședință pentru a demara neîntârziat înființarea fracțiunilor și alegerea organelor de conducere ale Parlamentului, astfel încât acesta să devină imediat funcțional.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU