România modifică procedura de depunere a jurământului de credință față de țară pentru solicitanții de cetățenie română, inclusiv din R.Moldova, pentru a simplifica accesul acestora la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC). Astfel, conform noii proceduri de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice/ oficiului consular, aceasta nu mai este condiționată de locurile alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare. Asta înseamnă că, după obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele care au obținut cetățenia și urmează să depună jurământul de credință față de România se pot adresa direct la ANC pentru a se programa la sesiunile organizate la sediul Autorității din București.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAcordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, se arată într-un comunicat de presă.
Programarea se poate face pe www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.
Potrivit sursei citate, persoanele care pot depune jurământul de credință la sediul ANC sunt cele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, în temeiul art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România.
De asemenea, pot beneficia de această procedură cei care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.
Condițiile pentru depunerea jurământului de credință la ANC sunt următoarele:
- Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova.
- Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.
- Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.
Pentru obținerea programării cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora.
Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.
Ambasada României mai atenționează că accesul în sediul Secției consulare de la Chișinău este permis numai cu purtarea obligatorie a măștii de protecție, în lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă), cu menținerea distanței fizice (mai mare de 1 m) și prezentarea email-ului cu data programării. De asemenea, nu se permite accesul rudelor sau prietenilor.
Totodată, Ambasada României accentuează că serviciile consulare sunt gratuite, descurajează apelarea la firmele de intermediere și nu favorizează sub nicio formă cererile primite pe alte căi decât prin portalul www.econsulat.ro .
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE