Supărat sunt, Doamne, supărat…

1789
0

Nu știu care dintre împărații romani zicea că oamenii mai needucați locuiesc la periferii, adică în afara cetății. Acestora, fiind mai nepăsători, trăsătură de obicei caracteristică oamenilor cărora le lipsesc cei șapte ani de acasă, nu le prea păsa de ce crede împăratul și suita lui și își vedeau de treburile lor. Putea fi o părere preconcepută a împăratului și a celor care, posibil, i-au insuflat-o. Dar las’ că vedem noi și astăzi că cei adunați în centrul urbei, începând cu Parlamentul și terminând cu oricare instituție, nu sunt cei mai indicați să dea aprecieri celor din suburbii. Ba chiar aș spune că n-ar avea niciun drept să o facă, pentru că suburbiile, între timp, s-au dezvoltat atât de mult încât au ajuns să-și construiască, prin bogații stabiliți cu traiul în ele, cetăți medievale impunătoare, castele de mai mare dragul și tot ce poate visa omul cu bani. La fel ca la oraș, de unde unii demnitari preferă să plece și să-și construiască deja alte palate prin suburbii, unde aerul e totuși mai curat și mintea lor luminată poate să gândească mai cu folos pentru binele tuturor muritorilor de foame.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

V-ați întrebat, probabil, de ce această amplă introducere și unde aș vrea să ajung. Dacă aș ști, v-aș răspunde, dar nu pot, pentru că sunt foarte supărat. Mulți dintre cei care vor auzi motivul supărării mele, al unui om care locuiește în suburbie, vor râde, alții vor spune că e o situație arhicunoscută și de ce a mai fost nevoie să le iau timpul necesar pentru rezolvarea altor probleme, cu mult mai importante.

Mai pe scurt, iată că vă spun și păsul meu. Lângă blocul în care locuiesc, pentru că în suburbii mai sunt și oameni care locuiesc la bloc, este o fântână din care lumea ia apă. Vara, copiii aleargă însetați la fântână și își potolesc setea. Chiar și eu, deunăzi, am scos câteva găleți cu apă și am spălat niște butoiașe pentru murături, pentru că o să vină toamna și trebuie să le am pregătite în beciul meu din cadrul cooperativei.

Azi, trecând pe lângă fântână, mi s-a întunecat înaintea ochilor văzând ce se întâmplă. Patru adolescenți, unul din blocul nostru, alții trei din casele de la sol din împrejurimi, își spălau ghetele direct din găleata nouă pusă în locul celei vechi, găurite. Cred că nu erau la prima lor ocupație de acest fel, pentru că strigătul meu de revoltă, deznădejde și uimire nu i-a deranjat deloc. Au continuat să-și spele încălțările spunându-mi că apa din fântână este murdară. Le-am spus că e murdară pentru că ei, și alții ca ei, își permit această faptă condamnabilă, această scârboșenie și o murdăresc.

Poate nu mă vei crede, dragă cititorule, dar „noua generație, salvatoarea nației”, a râs de mine ca de un prost, iar eu chiar așa și m-am simțit. Acasă, soția, doctor în pedagogie, mi-a spus că „tineretul nu cunoaște noțiunea de fântână, el este deprins cu robinetul, iar fântâna a ajuns pentru unii dintre tineri un loc unde își pot spăla încălțămintea”. Am înțeles că iarăși e vinovată școala care nu-i educă pe tinerii de azi cum trebuie, poate că și părinții, dar mai puțin.

Acum stau și meditez încercând să-mi vin în fire. Nu prea am cui mă plânge, nici primăriei, nici poliției, dar mâine o voi întreba pe bunica adolescentului din bloc, medic de familie la Grătiești, dacă „metoda de purificare a apei”, introdusă de nepotul ei și de ceilalți adolescenți, este benefică pentru cei care beau apă, în continuare, din fântână.

Mai știi, poate că am rămas în urmă cu dezvoltarea și chiar nu înțeleg ceva important din ce se întâmplă în ultimul timp în medicină, în educație.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE