Programul electoral al alegătorului

Fiindcă nu există punct mai important în programul oricărui concurent decât lărgirea bazinului electoral, candidaţii sapă canale şi acolo unde apa se scurge în nisip. Şi calcă lut în orice clacă, în loc să-şi vadă de propria construcţie. Or, vorba bancului vechi, mie, candidatului, nu-mi trebuie [doar] voturile oamenilor de bună credinţă, mie îmi trebuie voturile majorităţii. Un program al alegătorului i-ar simplifica poate şi lui misiunea, ca să nu promită tuturor ceea ce vor numai unii. Simplu spus, să-şi aleagă şi el candidatul care chiar l-ar susţine. Săpând un bazin ferm şi profund, nu o baltă largă şi laxă.

De când i se promite marea şi sarea, alegătorul îşi doreşte lucruri nu doar imposibile, ci şi incompatibile. El nu înţelege că noţiunile frumoase „dreptate”, „egalitate” şi „libertate” se exclud reciproc. El vrea să lucreze de mântuială, ca pe timpul URSS, dar să aibă drumuri bune şi salarii decente, ca în UE. El nu citeşte programe, el aşteaptă pomeni. Consecutiv, nu doar socialiştii promit pensii şi indemnizaţii grase, ci şi centriştii de dreapta îi dau tot cu programele sociale, iar unioniştii îi lasă pe toţi cu ochii în stele, oferind pe tavă pensii europene. Nimeni nu spune că pentru prosperare e nevoie de strâns cureaua şi de suflecat mânecile; că trebuie respectate cu stricteţe legile, iar călcând pe bec, consecinţele sunt suportate cu muţenie şi coada între vine.

Un program al alegătorului l-ar responsabiliza şi l-ar face mai consecvent. Când i se va oferi libertate, nu se va întreba: dar unde-i „dreptatea”? Sau invers: când alesul se va apuca să facă „dreptate”, să nu se revolte că i s-a limitat libertatea: dreptatea e subiectivă. Lukaşenko, Putin sau Kim Jong-un sunt oamenii „dreptăţii”, aşa cum o înţeleg ei. Dacă ne dorim modelul Coreii de Nord (încolo înclină Rusia şi Belarus, nu spre defuncta URSS), trebuie să acceptăm realitatea de acolo. Cu trimiterea în puşcării a nemulţumiţilor, cu interzicerea revoltelor, cu deturnări piratereşti ale avioanelor civile străine în care îndrăznesc să urce opozanţii regimului.

[Aşa]dar, ce ar include programul meu? Trei puncte. Primul e modest şi nepretenţios: să avem o majoritate parlamentară în care să nu existe oamenii lui Dodon şi Plahotniuc (Voronin şi Şor sunt implicit aici, Putin e în subsidiar). Partidele angajate în competiţie, dincolo de egoismul lor, ce fac (azi!) în acest sens? E treaba fiecăruia? Atunci să-şi caute alt alegător.

Al doilea punct e şi el simplu de tot. Fără sprijinul Uniunii Europene şi al tuturor partenerilor occidentali, nu vom putea ieşi din nevoi. Orice pas de apropiere de UE, de la funcţionarea perfectă a acordurilor de parteneriat şi asociere, până la integrarea deplină, e în beneficiul nostru (unul imediat şi nemijlocit). Nu putem arde etapele, prea am rămas în urmă, prea ne-am bătut joc de şanse, timp de trei decenii. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Ergo, treapta următoare a programului meu coincide sută la sută cu acordurile de asociere la UE. Aici mai avem restanţe esenţiale. Cine îşi asumă să le lichideze, fără să acumuleze alte datorii, ignorând provocaţiile duşmanilor integrării, are şanse să fie alesul meu.

În fine, ridicând ştacheta foarte sus, îmi doresc (o dorinţă boierească, de vis) o Ţară. Reîntregită. Neapărat membră a Uniunii Europene (una izolată de lume, într-o „tradiţie” agreată de „Sputnik” nu-mi propuneţi). O Ţară în care nu am fi mereu şantajaţi şi manipulaţi din Est. O Ţară deschisă lumii, cu democraţie reală şi fără discriminări. Fără penali, fără scheme de corupţie, cu şanse egale pentru toţi şi cu stimularea performanţelor. Aici e nevoie de o precizare. Citisem nişte „reflecţii profunde” ale cuiva, care afirma că pentru cauza unionismului ar fi mai bun un oponent dur, precum era Dodon. Dacă ar fi fost aşa, am fi avut pe timpul socialistului o mişcare unionistă viguroasă. Din păcate, am văzut doar una mimetică, lipsită de vigoare, de care şi-a şters picioarele Plahotniuc (cel care se pare că mai încearcă să-şi bage şi acum coada). Libertăţile democratice sunt benefice tuturor. Mişcarea de emancipare naţională din Basarabia s-a accelerat în timpul glasnost’- ului, nu pe vremea lui Stalin sau Brejnev. Orice pas în direcţia libertăţilor şi integrării europene e spre binele naţiunii, al fiecărui cetăţean, dar şi al unionismului.

E programul meu minim, pe paşi succesivi. O altă ordine îl va deturna, oponenţii nu dorm. În rest, să fie toţi sănătoşi. Nu parlamentul, guvernul, preşedinţia, procurorul sau mitropolitul mă fac fericit. Sunt bine-mersi, în pofida neprietenilor. Îmi caut de ale mele şi îmi fac proiecte care depind numai de mine. Dar de oameni (nu de stat!) mi-i milă. Iată de ce am ticluit acest modest, dar ambiţios program. Cine dintre politicieni mi-l votează, are şi el de la mine un vot. S-ar putea ca tocmai el să încline balanţa pentru ei.