De la donjuan romantic, seducător – la bărbat așezat: cu bucurii, dureri și dor

Dan, feciorul unui om de afaceri bine-cunoscut în oraş, era un romantic cu înălțimea de 1 m 90 cm, care se îndrăgostea foarte uşor. Frumos, dat mereu cu același parfum scump, cu aspectul exterior bine pus la punct, cucerea foarte ușor inimile sexului opus. Purta haine în stil clasic, alese cu bun gust într-o combinație modernă de culori. Eleganța îi conferea junelui seducător o aură de încredere.

În primul an de facultate a păstrat strânse legături cu Silvia, o fată zveltă, care era mai în vârstă decât colegele sale. Avea 25 de ani şi era considerată o răzvrătită cu un trecut scandalos. Fusese exmatriculată de la colegiul în care a învăţat, din cauza consumului de băuturi alcoolice şi a unor purtări nedemne de o elevă.

Prinsă în compania unor bărbați cu mult mai în vârstă decât ea, directorul colegiului a considerat exmatricularea drept cea mai corectă pedeapsă. Aceasta a făcut-o de atunci să nu mai pună strop de băutură în gură. Dar de petreceri, dans şi cântec nu s-a lăsat. Peste câţiva ani a mers la un alt colegiu, apoi a intrat la facultate.

Schimba domnişoarele ca ţiganul caii

Când a început să se întâlnească cu Dan, părinţii acestuia erau dispuşi să creadă că Silvia îi va deveni soţie. Se potriveau de minune ca pereche. Amândoi înalţi, frumoşi, deştepţi. Ieşeau foarte des împreună la o cafea sau la un suc. În vacanţa de iarnă au mers la Sinaia. Cavalerul îi trimitea mereu flori, o trata cu politeţe şi respect. Şi Dan credea că descoperise în Silvia viitoarea sa soţie.

Dar toate au mers bine până în clipa când Silvia a început să-şi impună autoritatea şi dorinţa de a-l dirija. Deşi într-un anume fel îi plăcea de Dan, Silvia nu se îndrăgostise de el. Se întâlnea cu el, visând la o altă dragoste. Când i s-a destăinuit unei prietene din cercul lor că nu e dispusă să se căsătorească cu Dan, aceasta a făcut ochii mari: „Cum?! Nu vrei să devii membră a acestei familii bogate?!”. „Dar cum să mă mărit cu el dacă nu-l iubesc?”, a fost răspunsul.

La finele anului de studii relaţia lor s-a rupt. Motivul nu a fost Silvia, ci Dan, care se îndrăgostise de o altă fată. Această nouă relaţie a ţinut mai puţin de un an. S-a sfârşit în Antalia, unde cei doi îndrăgostiţi plecaseră pentru o săptămână şi unde romanticul Dan s-a îndrăgostit de o franţuzoaică. După şase luni de iubire ca în filme cu franţuzoaica, Dan a întâlnit-o pe Lucia, iar peste câteva luni pe Mirabela – fata care l-a făcut statornic în dragoste.

Euforia, ce-i stăpânea ființa s-a preschimbat în suferință

Mirabela studia la Academia de Arte, Teatru şi Film. Nu întâlnise alţi bărbaţi până la el, nu avea experienţă în materie de sex. Era primul ei bărbat, prima iubire chiar. Învăţată de mama că flăcăului, oricât de mult l-ai iubi, nu trebuie să-i oferi dragoste pe săturate, ci să-l laşi mereu flămând, multe luni nu l-a lăsat pe Dan nici să o sărute. Avea alte drăgălăşenii cu care-l cucerea de la o zi la alta: înţelepciunea vorbelor, felul elegant de a se îmbrăca, sobrietatea, disciplina.

Mirabela dădea culoare zilelor, făcea în aşa fel ca să nu semene unele cu altele, şi Dan se simţea mereu atras de ea. Până la ea toate femeile erau la fel. De când o cunoscuse, însă, femeia devenise unică şi avea un singur nume – Mirabela. Ea era pentru el ca o LUMINĂ și lucrurile i se păreau frumoase şi totul îi sporea. Muncea cu tragere de inimă la scrierea tezei de licenţă pe care o dădu gata mai repede decât se aşteptase. Citea cu multă inspiraţie literatură de calitate din diferite domenii. Bucuriile vieții și tinereții, pur și simplu, înfloreau.

Dar într-o zi plăcuta euforie ce-i stăpânea fiinţa s-a preschimbat în suferinţă. Trecuse un an de zile fericite trăite alături de Mirabela, când tatăl lui a fost ucis mișelește la vila lor din afara orașului. Moartea tragică l-a zguduit până în adânc. Marea durere îi deschidea o rană care nu se mai vindecă. Pentru că de la moartea tatălui nimeni nu s-a mai ridicat la înălțimea rolului pe care l-a jucat acesta în viața lui…

După moartea tatălui, fiul dezolat şi zdrobit de durere a găsit tot sprijinul în Mirabela. Dragostea lor devenise şi mai profundă în acea perioadă. Iar energia şi căldura iubitei erau tot de ce avea atâta nevoie în asemenea clipe de grea încercare. Mirabela i-a redat încrederea în forţele proprii şi avea întotdeauna un sfat bun pentru el, aşa cum avea şi răposatul lui tată.

Atunci Dan a înţeles că Mirabela este femeia cu care trebuie să se căsătorească și a considerat că a venit timpul să se așeze serios la casa lui și să devină un soț fidel. Convins fiind că i-a cucerit inima, a început s-o pregătească de rolul pe care trebuia să-l joace tot restul vieţii soţia lui. Dorind ca relația lor să fie oficială, peste câteva luni i-a cerut mâna. Nu a făcut-o într-o destinație specială și nici n-a invitat prieteni sau rude apropiate la importantul eveniment.

Într-o seară de sâmbătă, a poftit-o la o cafea la el acasă. Sincer și profund îndrăgostit, a îngenuncheat în fața ei zicând: „Ești femeia pe care o caut de o viață. Mulțumesc Celui de Sus că mi te-a scos în cale! Alături de tine am învățat ce înseamnă iubirea adevărată! Îmi permiți să-ți pun o întrebare: Vrei să fii soția mea?”. Mirabela nu s-a grăbit însă să-i spună „da”. I-a mulțumit, zicându-i că se va mai gândi și-i va da răspunsul un pic mai târziu – peste câteva luni.

Îndrăgostitul nu s-a descurajat, a revenit cu cererea peste o lună, apoi peste două și tocmai în ziua când s-au împlinit trei luni, iubita i-a dat răspunsul așteptat. Uniți prin cununia civilă și cununia religioasă, au pășit în viața de familie fără o petrecere de nuntă. Marea pasiune de înainte de a se căsători nu s-a stins după primii ani de căsătorie, aşa cum se întâmplase la câţiva prieteni. Mirabela a rămas încântătoare, vioaie şi plină de strălucire şi după zece ani de viaţă în comun. Lecţia învăţată de la mama sa a funcţionat – i-a reuşit să ţină iubirea mereu proaspătă, oferindu-i lui Dan dragoste cu picătura în fiecare zi.

Moartea Mirabelei și statornicia lui Dan în dragoste

Uitasem să vă spun că Dan şi Mirabela au preluat afacerea tatălui. Muncind şi iubind au înţeles că numai dragostea şi munca cu pasiune fac viaţa vrednică de a fi trăită. Trăiau din plin bucuria vieţii, aşteptau al doilea copil, când o altă nenorocire le-a întrat în casă – Mirabela fu lovită mortal de o maşină în timp ce traversa strada! A murit între Paşti şi Înălţarea Domnului. A venit multă lume s-o petreacă, căci a fost un suflet blajin şi gata în orice clipă să facă un bine. Tot cortegiul funerar a fost numai lacrimi şi suspine. Corul de la biserică i-a cântat „Hristos a înviat!”…

E de neconceput cum a trecut Dan peste această durere nemăsurată. S-au rânduit 14 ani de la tragicul accident. Bărbatul văduv nici gând să se recăsătorească. Mirabela s-a făcut una cu fiinţa lui, încât şi după plecarea ei pe alte tărâmuri, a rămas în el întreagă. Totul îi aminteşte de ea: casa, obiectele din casă, cabinetul de lucru, locurile pe unde s-au plimbat. În gânduri şi în vis, în bucurie şi tristeţe, e pururea vie, pururi prezentă. Şi de acolo de unde a plecat parcă îi luminează drumul pe care l-ar fi străbătut împreună.

În vis îi şopteşte care sunt perspectivele afacerii, îi vorbeşte despre succesele care îl aşteaptă. Dar toate îi par şterse fără Mirabela. Îi lipseşte îndemnul ei pe viu, vorba ei dulce şi înţeleaptă. La cimitir Dan încearcă impresia că vorbeşte cu ea. Merge foarte des la cele două morminte aflate mereu în bună ordine. Florile de la crucile oamenilor dragi niciodată nu se ofilesc. În duminica Paştelui Blajinilor, Dan îşi ia feciorul și merg în răsăritul soarelui ca să aprindă candelele şi să pună flori proaspete la morminte, lalele şi narcise sădite de mâinile Mirabelei în grădina din faţa casei lor (fiul îi seamănă leit Mirabelei, a absolvit deja facultatea şi este mâna dreaptă a tatei în afacerea de familie).

Apoi merg la Biserică unde se roagă cu multă căldură şi uitare de sine. În aceste clipe ochii lui Dan se scaldă în lacrimi, iar faţa lui ia chipul durerii. Uniţi în durere și dor şi la acest Paşti al Blajinilor, Dan a procedat la fel. Atât la morminte, cât şi în Biserică, prin lumina lumânărilor a luat legătura cu tata şi cu Mirabela, plecaţi prea devreme în veşnicii. I-a mulţumit Mirabelei, aşa cum îi mulţumea când era în viaţă, că l-a învăţat să sufere, să ierte şi să iubească…