Maia Sandu cere instituțiilor de drept să se abțină de la acțiuni neconstituționale, iar PG să investigheze acțiunile coaliției „PSRM-Șor”

798
0

Președinta Maia Sandu a convocat în seara zilei de vineri, 23 aprilie, ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), după care a cerut instituțiilor de drept – Ministerului de Interne, Inspectoratului General de Poliție, Inspectoratului Național de Patrulare, Armatei Naționale – să nu se lase antrenate în acțiuni neconstituționale și să nu îndeplinească ordine ilegale. Se întâmplă după ce coaliția „PSRM-Șor” a adoptat un șir de decizii extrem de controversate cu privire la activitatea Curții Constituționale (CC). Aceste decizii sunt calificate de șefa statului ca „un atac fără precedent la ordinea constituțională și la independența Curții Constituționale”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mai mult, Maia Sandu a cerut Procuraturii Generale să investigheze acțiunile de vineri ale majorității parlamentare „sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat, precum și faptele participanților la acest atac asupra ordinii de drept”.

„Am cerut Serviciului de Informații și Securitate să urmărească acțiunile de încercare a subminării ordinii constituționale și să asigure prevenirea destabilizării situației în țară”, a declarat Maia Sandu după decizia CSS.

Amintim că alianța „PSRM-Șor” a votat vineri la pachet un șir de decizii prin care susține că CC ar fi uzurpat prin votul a trei judecători puterea în stat și a exprimat neîncredere față de cei trei magistrați. Majoritatea parlamentară a mai votat o hotărâre prin care i-ar retrage mandatul președintei CC, Domnica Manole. De asemenea, alianța majoritară a numit un alt judecător în locul ei – pe un fost procuror, Boris Lupașcu.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Astfel, la sediul CC au fost organizate manifestații în susținerea judecătorilor care au fost de acord cu dizolvarea Parlamentului.

De asemenea, și la nivel internațional, ambasadorii UE, Peter Michalko, și al SUA, Dereck Hogan, au condamnat „un atac clar asupra Constituției Republicii Moldova și asupra independenței Curții Constituționale”.

Mai nou, și Ambasada României la Chișinău anunță că „a luat notă cu îngrijorare de acțiunile unor partide politice de la Chișinău împotriva Curții Constituționale din Republica Moldova, inclusiv încercările acestora de modificare a componenței sale”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE