I-a furat surorii bărbatul și a rămas cu oftatul

Cristina și Alexandra sunt două surori, care s-au născut la intervalul de patru ani una de alta, într-un sat de la sudul republicii. De mici au mers cu părinții la muncile câmpului, i-au ajutat la îngrijirea animalelor și păsărilor de pe lângă casă. Au deprins de timpuriu cum se face o mămăligă, cum se coace un cozonac, dar în același timp, au ținut cont și de îndemnul mamei, care le repeta mereu: „Învățați! Să nu umblați ca mine cu mâinile și călcâiele crăpate, de-mi cântă chiriecii prin crăpături!”

Și fetele au învățat bine la școală, au fost bune prietene cu biblioteca. Se întâmpla foarte des să le prindă zorile citind din Guy de Maupassant, Jules Verne sau Hector Malot („Singur pe lume”). Citeau și povesteau colegilor de clasă, fetelor din mahala despre cele citite. Era un exercițiu foarte bun în șlefuirea artei povestitului care le-a prins bine în activitatea de pedagog de mai târziu.

„Nu știam că o să te întâlnesc, dar te așteptam”

Mai întâi, cum era și firesc, a mers la facultate cea mai mare, Cristina. Fată frumoasă și deșteaptă, delicată și foarte sensibilă, era pe placul mai multor colegi. Ea însă se îndrăgostise de Igor, care aproape că n-o băga în seamă. Avea 21 de ani ca și dânsa și locuia la o mătușă. Părinții lui erau plecați la muncă în Portugalia.

Cristina era atât de îndrăgostită de el, încât nu a mai putut tăinui sentimentele ce o dominau și, într-o zi după ore, a găsit momentul potrivit să-i zică: „Nu știam că o să te întâlnesc, dar te așteptam. Nu crezi că ar fi bine să dăm viață unei relații frumoase?”. „Habar n-am. Dar dacă zici, să încercăm. Ești frumoasă. Toate-s la locul lor: și sâni, și șolduri, și picioare.”

Domnișoarei nu i-a prea plăcut răspunsul. Cu toate acestea s-a bucurat că propunerea i-a fost acceptată. Azi la o cafea, mâine la cinema, poimâine la o conferință. După câteva luni, Igor a invitat-o în ospeție. Mătușa nu era acasă. Plecase pentru o lună la sora ei în orașul Odesa. În casa mătușii Cristina i-a oferit iubitului fecioria, a împărțit cu el nopți romantice de intimitate și mister. Viața ei alături de Igor devenea tot mai plină de culoare, pur și simplu, îi creșteau aripi.

Pe la anul IV s-au căsătorit. Își vedeau viitorul muncind cinstit și trăind demn într-o căsuță cu multe flori și multă dragoste pentru familia lor. Peste doi ani, visul lor s-a împlinit. Aveau amândoi serviciu. Ajutați de părinți, și-au cumpărat o casă în Chișinău cu grădină cu flori și câțiva copaci fructiferi. Când totul părea să fie bine și mai bine, tocmai când urmau să se mute în casă, Igor i-a mărturisit că iubește altă femeie, că nu a iubit-o niciodată şi că s-a căsătorit mai mult din respect pentru ea.

Biata femeie n-a avut puterea să rostească măcar un cuvânt. Toate s-au prăbuşit în jurul ei într-o singură clipă. A crezut că i s-a oprit inima în loc. Igor, singurul ei iubit (nu mai iubise pe altcineva până la el), nu i-a dat de înţeles niciodată că relaţia lor din cuplu se află în derivă. Ori poate ea îl iubea orbeşte şi nu a fost în stare să înţeleagă, să simtă că toate vorbele şi mângâierile lui erau false!

Trecutul şi prezentul s-au prefăcut în cenuşă

Dar şi mai mare a fost şocul când a aflat că cealaltă femeie era nimeni alta decât sora ei, Alexandra, cu care a împărţit toate secretele, căreia i-a vorbit întotdeauna despre Igor cu încântare şi admiraţie și în care a avut atâta încredere! Ce putea fi mai rău şi mai dureros?! Trecutul şi prezentul ei plin de speranţă s-au prefăcut în cenuşă. Noutatea a doborât-o la pământ. A plâns, dar nu a blestemat. Se culca și se scula cu întrebările: „Cum de a putut sora mea dragă să-mi calce pe suflet atât de mișelește?! De unde atâta prefăcătorie în Igor pe care îl credeam aproape perfect?!”.

După câteva săptămâni de întrebări fără răspuns, s-a văzut nevoită să meargă la psiholog şi la preot. Psihologul a sfătuit-o să renunţe la emoţii, să se calmeze. Părintele egumen i-a spus să-şi îngrijească rănile prin iertare şi uitare. Cristina le-a urmat sfaturile parţial, a fost de acord să divorţeze. Dar nu putea să uite atât de uşor pagina bună pe care o trăise cu fostul ei soţ, frumos şi ambiţios.

În toţi anii cât au fost împreună, femeia avea convingerea că bărbatul gândea exact ca ea şi că o iubea la fel cum îl iubea şi ea. Cât de naivă a fost! Niciodată nu s-a gândit că relaţia dintre el şi cumnată, care s-a legat de la prima cunoştinţă, înţelegerea şi stima pe care i-o acorda, putea să ajungă atât de departe!

Dar cât au avut de suferit şi părinţii surorilor! Cât de mult ţineau la ginere care le-a plăcut de cum le-a păşit pragul. Atunci mama îi spusese Cristinei: „Să te ţii scai de el că e băiat bun!”. Biata mamă nu s-a gândit niciodată că va ajunge să treacă printr-o situaţie atât de dificilă. Le iubea la fel pe amândouă fiicele, le-a învăţat numai de bine şi acum, poftim! Mâhnirea, indignarea, nedumerirea părinților nu poate fi descrisă în cuvinte.

Totul a mers foarte repede. Cei doi s-au căsătorit fără prea mare fast şi fără sprijinul părinţilor. În telegrama pe care le-a expediat-o în ziua nunţii, Cristina le-a dorit casă de piatră şi le-a spus că nu e supărată pe ei. Peste câteva luni a plecat în Israel.

După ploaie, vine soare

Norocul i-a scos în cale o familie de evrei români la care s-a angajat să muncească în calitate de menajeră. Bătrâna evreică, fostă profesoară de psihologie în România, a ajutat-o să treacă peste suferinţa ei. Timp de o jumătate de an Cristina a reuşit să se rupă de toată viaţa trăită cu Igor.

Bătrânul evreu i-a spus într-o zi aşa: „Se zice că dragostea-i oarbă, eu te sfătui să fii cu ochii larg deschişi atunci când o să te mai îndrăgosteşti”. „N-aş vrea să mă mai îndrăgostesc vreodată, mi-i teamă să nu o păţesc din nou”, i-a răspuns Cristina. Bătrânul i-a spus să nu zică nu! niciodată şi a fost bucuros s-o vadă râzând. Vizitarea locurilor sfinte, munca la aceşti oameni frumoși îi aducea alte compensaţii. Lua atâta înțelepciune de la ei cum nu luase din toate cărțile citite!

Într-o zi, în timp ce făcea cumpărături la un magazin, l-a cunoscut pe Valeriu, un tânăr de 32 de ani din Moldova, nu prea frumos la chip. Au început să iasă împreună. Era băiat inteligent, absolvise Universitatea Tehnică. Îi plăcea să discute cu el, se simţea bine în preajma lui, dar nu încerca sentimente deosebite. Şi-a zis că nu are nimic de pierdut, atunci când noua sa cunoştinţă i-a mărturisit că nu a mai întâlnit niciodată o fată atât de frumoasă şi i-a propus să trăiască împreună.

Fusese căsătorit, nu avea copii. Şi ea fusese căsătorită şi nu avea copii. În cap i-a răsărit gândul: „Dacă acest bărbat frumos la suflet doreşte să fie lângă mine, înseamnă că Dumnezeu îmi mai oferă o şansă”. Cu toate că în gând hotărâse să treacă la el cu traiul, le-a cerut sfatul şi gazdelor, pentru ca mai târziu să nu regrete hotărârea luată. Le-a spus că bărbatul nu e rupt din soare, dar e bun la suflet, e destul de inteligent, are darul desluşirii multor lucruri în mai multe domenii.

După ce a ascultat-o, bătrânul i-a spus: „Să nu cauţi niciodată strălucirea pe dinafară. Adevărata strălucire vine din interior şi din felul de a gândi. Am vrea să-l cunoaștem și noi ca să putem să-ți dăm un sfat pe măsură”.

Și Cristina l-a invitat în ospeție într-o zi de sâmbătă. Așezați cu toții în jurul unei mese ovale, Valeriu nu-și lua ochii de la mobila din fața lui plină cu cărți. Fața bătrânului evreu deveni mai luminoasă, ochii mai însuflețiți și povestea vorbei începu: „Dacă iubești literatura, am multe cărți care o să-ți ofere o lectură pe sufletul dumitale. Ai vreun scriitor preferat?” „Da, îmi place Hemingway. Dar citesc de toate: romane fantastice, istorice, detective.”

A început o discuție în jurul cărților. Ajungând la fraza celebră a lui Hemingway „foarte sărac și totuși foarte fericit”, cei doi bărbați au explicat de ce personajele scriitorului erau mai tot timpul înfometate și pofticioase, pentru că la fel era și autorul când le-a plăsmuit. A fost o întâlnire amiabilă, care a ținut până la miezul nopții. La despărțire, gazda i-a dat cu împrumut lui Valeriu cartea preferatului autor „Sărbătoarea continuă” pe care acesta n-o citise. Iar după ce oaspetele a plecat, atât doamna, cât și domnul și-au exprimat admirația față de acest tânăr și i-au dat undă verde Cristinei: „Mută-te la el fără grijă, n-o să dai greș!

Fericirea Cristinei şi nefericirea Alexandrei

A doua zi, Cristina s-a mutat la Valeriu, continuând să îngrijească de bătrânii evrei, care i-au devenit foarte apropiaţi.

De atunci au trecut opt ani. Peste jumătate de an de conviețuire, s-au cununat în Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim. La un an de la cununie Dumnezeu i-a binecuvântat cu un băiețel. E fericită şi-i mulţumeşte Domnului că a salvat-o de suferinţe şi durere.

Bătrânii evrei se apropie de o sută de ani. Sunt neputincioși, dar lucizi. Și pentru că nu au pe nimeni din rudele de sânge, Cristina și-a luat angajamentul să le poarte de grijă până în ceasul morții. Locuiesc cu toții în apartamentul bătrânilor, care le va rămâne lor. Cu Alexandra nu a vorbit de când a divorţat de Igor. Îi trimite din când în când câte un mesaj. Şi ea îi răspunde.

După un an de la căsătoria cu Igor, i-a scris următoarele: „Eşti cea mai bună soră din lume. Mă simt enorm de vinovată faţă de tine… Igor m-a părăsit. A plecat cu intenţia să reînvie căsnicia voastră pierdută…”. Sora mai mare i-a răspuns: „E prea târziu. În apa în care m-am fript o dată, a doua oară nu mă bag”.

Dar Igor era convins că o să poată înnoda firul rupt. A plecat în Israel cu intenții nobile, însă a rămas cu buza umflată. Cristina n-a dorit să vorbească cu el. Necăjit, omul nu s-a întors acasă, a plecat în alt oraș din Țara Sfântă, unde, peste vreo doi ani, s-a cuplat cu o rusoaică. Alexandra e tot singură. Nu-și poate ierta trădarea. Suspină și oftează în toate mesajele pe care i le trimite surorii.