Măsura dublă a condamnării

312
0

În târgul Washingtonului se zvonește că Joe Biden urmează să declare oficial masacrul armenilor din anii Primului Război Mondial drept genocid. Evenimentul s-ar produce pe 24 aprilie, când sunt comemorate victimele politicii criminale a autorităților otomane din 1915.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Rezoluții de acest fel s-au împotmolit decenii de-a rândul în Congresul american, dar mai ales la Casa Albă, conștientă de importanța întreținerii unor relații bune cu Turcia, partener strategic într-o regiune mai curând ostilă decât prietenă cu SUA și unul dintre cei mai redutabili membri ai Organizației Nord-Atlantice.

Dubla măsură a prezidat invariabil la o dezbatere ce punea în balanță adevărul istoric și interesul geopolitic. Pe de o parte, devenise clar pentru toată lumea că guvernul Junilor Turci s-a aflat în spatele purificării etnice din 1915, prima acțiune organizată și instituționalizată de exterminare în masă a unui popor din secolul al XX-lea. Dovezi documentare multiple și mărturii ale supraviețuitorilor și observatorilor imparțiali au concurat decenii de-a rândul pentru a demonstra evidența. Pe de altă parte, naționalismul exacerbat al Junilor Turci a fost dublat de reformismul lor liberal, care a transformat, încet-încet, arhaicul Imperiu Otoman într-o țară modernă, capitalistă și democratică, împărtășind valori seculare și poziționându-se de partea Occidentului în disputele acestuia cu Orientul islamic conservator, retrograd, antidemocratic și revizionist.

Vestul a pus cu diverse ocazii presiune pe guvernele de la Ankara, încercând să obțină dacă nu o pocăire, cel puțin o recunoaștere a erorilor de judecată și a deciziilor „nechibzuite“ care au condus la carnaj. Turcia modernă și-a declinat vina, deși a admis, parțial, că mulți armeni și-au pierdut viața în confruntările cu forțele armate și de ordine otomane în epocă. Nu a acceptat însă caracterul sistematic și orchestrat al deportărilor/ dislocărilor de populație armeană, în decursul cărora au pierit circa 1,5 milioane de oameni (de foame, boli, execuții etc.), acțiuni conștiente, menite să schimbe raportul etnic în imperiu în favoarea turcilor. Exemplul Germaniei de Vest, care și-a asumat în totalitate culpa pentru genocidul evreilor, romilor și altor etnii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pus la cale de clica hitleristă, nu a funcționat în cazul niciunui guvern de la Ankara, care a rămas inflexibilă.

Occidentul a călcat câteodată pe accelerație în această problemă totuși esențială, dar și mai des pe frâna geopolitică și pe tot felul de ambreiaje morale, ca să nu pericliteze cumva relația amicală cu singurul mare și influent aliat din Orientul Apropiat. Chestiunea a revenit însă pe tapet în ultimii ani ai domniei lui Erdogan, a cărui politică a deteriorat această relație de prietenie. Islamizarea societății, deriva de la principiile democratice, prigonirea opozanților din interiorul (dar și din afara) țării, poziția belicoasă în chestiunea siriacă, cârdășia oportunistă cu Rusia lui Putin (cumpărarea de sisteme de apărare rusești, acțiuni concertate în regiune), suportul acordat azerilor în războiul acestora cu armenii în Karabakh, necoordonat cu partenerii din NATO, explorările de gaze în Marea Egee și alte provocări la adresa Greciei, aliat în NATO (sic!), i-au făcut pe occidentali, dar mai ales pe americani, să-și regândească atitudinea față de Ankara. Iar pentru a marca, simbolic, dezacordul cu noua și iredentista Turcie a lui Erdogan, președintele SUA Biden se pare că s-a hotărât să-și respecte promisiunea din campanie (dată și sub presiunea lobby-ului armenesc, reprezentând o comunitate destul de puternică și numeroasă din America) și să spună, în sfârșit, lucrurilor pe nume.

Nu știm ce se va întâmpla pe 24 aprilie și nici cum vor reacționa miniștrii și diplomații lui Erdogan la o asemenea declarație, dacă va fi să fie. Ce știm e că asemenea „condamnări“ oficiale, stridente, tardive și dictate de situația politică de moment, nu de dragostea pentru binele și adevărul invocat în sprijinul lor, nu vor face dreptate victimelor (dimpotrivă, le vor deprecia suferința prin politizare) și nici nu-i vor îndemna pe guvernanții turci actuali să reconsidere o poziție devenită politică de stat în ultima sută de ani. Ba dimpotrivă, le vor îngădui acestora din urmă să mai arate o dată cu degetul la standardele duble ale Occidentului și să monteze și mai mult populația și așa îndoctrinată a Turciei împotriva „aliaților“ de peste ocean și din Europa.

Condamnarea răului trebuie să fie univocă, promptă și decontextualizată politic și istoric. Altfel, nu are nicio valoare. Altfel, e pură ipocrizie.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here