„Deputatul leneș”, proiectul de pe Facebook, care îi demască pe cei mai ineficienți parlamentari din R.Moldova. Cine sunt primii în top

1823
1

„Deputatul leneș”, proiectul unor tineri cu studii în Suedia și Danemarca, care și-au folosit abilitățile pentru a monitoriza activitatea parlamentarilor moldoveni, capătă popularitate pe Facebook. Andrei Gurschi și Constantin Copăceanu sunt cei care au reușit prin metoda ”web scraping” să dezvolte un program de colectare automată a datelor de pe site-ul oficial al Parlamentului R.Moldova ca să adune și să sistematizeze informații despre inițiativele legislative ale deputaților. Ei spun că au rămas șocați când au constatat că unii dintre aleșii poporului nu au inițiat nici măcar un proiect de lege, chiar dacă deputații au și alte îndatoriri.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Ideea a apărut dintr-o simplă și inocentă curiozitate, când învățam să programez Python, la începutul pandemiei. Apoi am extras diverse date de pe site-ul Parlamentului referitor la activitatea legislativă a parlamentarilor, și ascultam „șoapta puternică a datelor” în Excel, spune Constantin Copăceanu pentru „Gazeta de Chișinău”.

În analiza din aprilie 2021, bunăoară, autorii au structurat datele conform următoarelor criterii:

  • Primul autor: dacă e primul în lista semnatarilor legii (e o regulă informală în parlament – liderul inițiativei legislative e primul pe lista semnatarilor);
  • La cosemnatari a fost luat în considerație totalul de semnatari, precum și numărul de legi retrase.

Rezultatul arată în felul următor:

Autorii proiectului au întocmit și un top al celor mai leneși deputați, pe care i-au decorat și cu câte un titlu simbolic.

„Dorim să atragem atenția că este loc de mult mai bine în Parlamentul nostru, că e păcat să promovăm în funcții înalte oameni cu o combinație gravă de incompetență și nepăsare de popor. Sperăm ca prin efortul nostru de a face acest top satiric să aducem în discuție nevoia de pregătire a parlamentarilor, care acum pot accede la cârma țării cu minime cunoștințe despre procesul legislativ.

Spunem ceea ce mulți știu deja – avem un parlament infect acum, dar oare după alegeri ce fel de parlamentari vom avea? Întrebarea mare rămâne – cum putem avea parlamentari mai buni? Mai competenți și dedicați țării?”, subliniază Constantin Copăceanu.

El a mai comunicat „Gazetei de Chișinău” că membrii echipei au început să analizeze și stenogramele ședințelor în plen, de unde plănuiesc să extragă alte date cantitative, pentru un top bazat pe o analiză mai detaliată.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE