Frica în Occident

Un foarte bun prozator și eseist englez, G.K. Chesterton, deplângea, în 1905, dispariția „idealurilor generale“ în politică, „alungate de strigătul eficienţei“. Rezultatul ar fi o „politică de dragul politicii“, în care nimeni nu mai pare preocupat de scopuri (visuri, idealuri), ci de procese. Analogia cu corpul uman e grăitoare: atunci când „corpul cuiva se destramă, acea persoană începe, dintr-odată, să vorbească despre sănătate“. Concluzia: „Organismele energice nu vorbesc despre procese, ci despre scopurile lor“, „repudierea cuvintelor şi a viziunilor înalte“ aducând invariabil în politică „o rasă de oameni mici“.

Axarea pe eficiență și procese în dauna idealurilor și a scopurilor i-a costat pe occidentali: al Doilea Război Mondial, de pildă, a fost rezultatul direct al unei gândiri birocratice care presupunea că Răul poate fi oprit prin negocieri și cedări rezonabile. Chamberlain, fluturând acordul de la München și declarând „Eu v-am adus pacea!“, este imaginea emblematică a acestei mentalități de funcționar timorat și întruchiparea desăvârșită a mediocrității în marea politică.

Cu timpul, mediocritatea s-a generalizat, azi fiind poate mai greu ca oricând să găsești (acolo unde încă mai contează, adică în Occident) lideri politici animați de năzuințe înalte și capabili de fapte mari. Retorica idealurilor și scopurilor a fost privatizată de populiști și autocrați care aburesc mintea mulțimilor cu false visuri de mărire și cu iluzia propriei lor importanțe. Și care subminează în continuare acea stare de spirit unică ce a făcut posibilă civilizația occidentală, din interiorul sau din afara acesteia.

De la alegerea lui Herman van Rompuy ca Președinte al Consiliului UE încoace, degradarea politicianului paneuropean pare a fi ireversibilă. Lucrurile nu stau mai bine nici în statele-membre, dar nici în SUA, cuirasat al civilizației vestice devenit de curând manej de circ.

Europa pare să lupte acum doar cu efectul de seră. Marea miză e eradicarea unui dușman invizibil, ipotetic, comod politic – antihristul climatic –, pe când amenințările reale (regimurile autoritare și iredentiste gen Putin sau Erdogan, expansionismul chinez, ocuparea forței de muncă în era digitalizării etc., dar și poluarea cu deșeuri, singura problemă ecologică reală, globală, incontrolabilă, deocamdată fără abordări și soluții de durată) au parte doar de un răspuns convențional. Liderii europeni se bat, într-adevăr, doar cu morile de vânt. Sau în numele acestora, dacă ne gândim la cât de repede se însămânțează acum vechiul continent cu centrale eoliene.

Anul 2020 i-a luat pe neprins de veste pe toți acești contabili ai fericirii molcome, al căror unic vis e conservarea statu quo-ului, oricare ar fi acesta. Pandemia de Covid-19 i-a îndemnat să ia decizii grele, pentru care nu au fost gata nici moral, nici mental. Totuși, carantinarea, oricât de controversată în implementarea și „eficiența“ ei, a putut fi acceptată de cetățeni, întrucât era justificată de așteptarea imunizării. Dar iată că a venit anul 2021 și a început vaccinarea în masă a populației, iar odată cu ea, a apărut o altă problemă: efectele adverse. Reacția clasei politice occidentale a fost, șocant pentru unii, previzibil pentru alții, stoparea vaccinării cu serul care le generase. Vaccinare reluată după verdictul OMS și restricționată din nou de câteva guverne după recenta concluzie a specialiștilor de la EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), care a confirmat posibilitatea unei conexiuni între administrarea AstraZeneca și unele cazuri grave de tromboze.

Statistica arată că riscurile pe care le prezintă vaccinul cu pricina (în jur de două sute de cazuri documentate de tromboze ale sinusurilor și venelor cerebrale la peste 32 de milioane de doze administrate) se încadrează în marjele normale (și naturale) de risc pe care le prezintă orice vaccin. E destul să consulți pagina OMS (cdn.who.int) ca să constați evidența: 0,76 de șocuri anafilactice la 100 000 de doze de vaccin antiantrax, 1,6 – la un milion de doze de vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic și între 1,56 și 4,29 de cazuri letale (după măsurări diferite) la un milion de doze de vaccin BCG. Ș.a.m.d.

Totuși, datele nu par a fi destul de convingătoare pentru unii politicieni din Vest care, sub presiunea opiniei publice, restricționează repetat (parțial sau integral) imunizarea cu cel mai ieftin vaccin de pe piață (conceput și vândut, apropo, pe bază non-for-profit). De ce se ghidează? De înțelepciunea colectivă? Dacă am fi ascultat-o de fiecare dată când se speria de efectele adverse ale vreunui vaccin, am fi avut și azi mortalitate de 30-40% de la variolă și tifos. Ce nu înțeleg acești politicieni? Că orice întârziere a vaccinării înseamnă adâncirea crizei economice și sociale și șanse tot mai mici pentru o relansare rapidă?

Cred că nu e vorba aici de ignorarea datelor statistice și nici a celor economico-sociale, ci de o elementară frică. Frica de a lua decizii dificile și, da, neunivoce, deseori pe contrasensul isteriei publice și al sentimentului personal. E vorba, mai curând, de o „rasă de oameni mici“ care a populat azi coridoarele puterii în Occident și care acționează exclusiv după principiul „zero risk“, evitând orice responsabilitate majoră. Ce manifestă ei nu este în niciun caz grija față de oamenii care vor avea de suferit de pe urma vaccinării, ci refuzul de a-și asuma acest preț pentru soluționarea tranșantă a unei probleme ce vizează soarta întregii omeniri. Mintea lor, axată pe „procese“ imediate și „eficiente“, acceptă consecințele în caz de inacțiune (incidența nu scade de la sine în țările cu vaccinarea la pământ), dar nu este capabilă să taie nodul gordian printr-un gest curajos și impopular. De fapt, o minte ca aceasta definește mai degrabă un cetățean de rând decât un om de stat, omul de stat fiind ales de cetățenii de rând tocmai pentru a lua deciziile de care aceștia din urmă nu sunt în stare.

Multe țări din Occident sunt conduse azi de oameni de rând, nu de oameni de stat, spre deosebire de țările din Europa de Est, de exemplu (Serbia, România etc.), care au scos la iveală, paradoxal pentru mulți, oameni politici ceva mai responsabili. Și nu ar fi o problemă chiar globală, dacă restul lumii nu s-ar călăuzi, în continuare, de ideile și de moralul celor care reprezintă Vestul civilizat. Cum i-am putea îndemna pe cetățenii noștri să înțeleagă beneficiile globale și covârșitoare ale imunizării, dacă nici cei care conduc destinele lumii nu le înțeleg până la capăt?