Securitatea de la Kiev a pus capăt unor canale de contrabandă cu țigări prin Transnistria, Donețk și Lugansk

951
0
Contrabandă cu țigări din Transnistria, în Ucraina
Contrabandă cu țigări din Transnistria, în Ucraina / Sursa FOTO: SBU

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a deconspirat, la începutul acestei săptămâni, câteva canale de contrabandă cu țigări, care funcționau prin intermediul regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, din Ucraina, și Transnistria, din R.Moldova. Agenții serviciilor speciale de la Kiev au reținut într-o pădure trei persoane care transportau produse contrafăcute din tutun și au descoperit într-un depozit alte bunuri de același fel cu o valoare totală de peste un milion de grivne (cca 36 de mii USD – n.red.). Potrivit unui comunicat al SBU, țigările erau vândute prin intermediul lanțurilor comerciale din toată Ucraina.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

O altă schemă a fost destructurată de agenții de securitate în Hmelnițk, unde rezidenți din această regiune, precum și din Odessa și Kiev au organizat, de asemenea, livrări ilegale de țigări contrafăcute.

Mărfurile contrafăcute erau introduse în Ucraina prin intermediul unei companii de transport, sub acoperirea transportării unor bunuri de larg consum, precizează SBU.

În acest context, amintim că, în decembrie 2020, Agenția Servicii Publice (APP) de la Chișinău a anulat licențele firmelor transnistrene Almavis și Tabimport, apropiate holdingului Sheriff, monopolist pe piața din regiunea separatistă transnistreană. O anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice dezvăluia anterior felul în care funcționa la nivel internațional schema de contrabandă cu țigări, care ar fi fost tolerată de autoritățile constituționale de la Chișinău. După ce erau importate din China și Belarus, țigările erau exportate de către cele două firme – Tabimport și Almavis – în Uniunea Europeană prin Ucraina.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE