Rolul girofarului sau cât de profesionist sunt investigate accidentele în trafic

949
0
Foto: Natalia Munteanu

Tudor Hotnog, un fost șofer de ambulanță din Ialoveni, riscă să fie amendat contravențional și să achite reparația mașinii, fiind declarat de procurori vinovat de comiterea unui accident rutier. Ambulanța a fost lovită de un autobuz în timp ce traversa intersecția la semnalul roșu al semaforului, având girofarul și semnalul sonor incluse. Cu toate acestea, șoferul ambulanței a fost găsit vinovat pentru că nu s-a asigurat de potențiale impedimente în trafic.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Tudor Hotnog a fost nevoit să-și lase familia și să plece la muncă peste hotare ca să câștige bani pentru reparația ambulanței și susține că nu mai are încredere în justiția moldovenească.

Cum a avut loc accidentul

Coliziunea dintre ambulanță și un autobuz de rută a avut loc în ziua de 18 februarie anul curent, aproximativ la ora 11:34, la intersecția dintre bulevardul Dacia și strada Grădina Botanică din Chișinău.

Echipajul tocmai transportase un micuț la Centrul Mamei și Copilului când au primit o nouă comandă de la dispecerat ca să se deplaseze în satul Puhoi din raionul Ialoveni, unde îi aștepta un pacient în stare foarte gravă. Hotnog a inclus girofarul și semnalul sonor și a pornit în grabă cu medicii să salveze viața unui om.

Semnalele speciale incluse justifică deplasarea vehiculelor cu viteză sporită și la culoarea roșie a semaforului, iar ceilalți participanți la trafic sunt obligați să le cedeze trecerea.

În timp ce traversa intersecția de la Grădina Botanică, ambulanța a fost lovită în plin de un autobuz de model ISUZU al Parcului urban de autobuze din Chișinău.

Cel mai mult a avut de suferit medicul. Spre deosebire de ceilalți membri ai echipajului care s-au ales cu comoții cerebrale, medicul în vârstă de 69 de ani s-a mai ales și cu o coastă fracturată.

Șoferul autobuzului trișează

Șoferul autobuzului, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a oferit de la început informații eronate oamenilor legii, de natură să-l culpabilizeze pe șoferul ambulanței. El a declarat că mașina salvării se deplasa la culoarea roșie a semaforului, fără a avea girofarul și sirena incluse, iar el se deplasa regulamentar la culoarea verde a semaforului și nu a avut cum să o observe.

Camerele de supraveghere instalate la intersecție însă demonstrează contrariul. Girofarul era inclus, iar celelalte vehicule care se aflau pe aceeași bandă de circulație cu autobuzul au oprit deplasarea ca să cedeze trecerea pentru ambulanță.

Un instructor care figurează în calitate de martor, susține că era alături de eleva sa, a auzit sirena, apoi a văzut și mașina salvării cu girofarul inclus și i-a cerut femeii să apese pe frână.

Dosar penal compromis din start

Pentru că exista o persoană traumatizată, agentul constatator a pornit o cauză penală. Este vorba de medicul care conform diagnosticului clinic, a suportat „traumatism toracic închis, factura coastei X pe linia axiliară, traumatism cranio-cerebral închis, comoție cerebrală”. Conform raportului de expertiză medico-legală, aceste traumatisme „nu se supun aprecierii medico-legale a vătămării corporale”. Regulamentul nr. 199 de apreciere medico-legală a gravității vătămării corporale, din 27 iunie 2003, prevede că se stabilesc următoarele grade de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii: vătămări grave, vătămări medii, vătămări ușoare, vătămări neînsemnate.

În raportul respectiv nu este stabilit gradul de vătămare corporală a medicului de pe ambulanță.

În astfel de cazuri, oamenii legii urmează să dispună o expertiză medico-legală repetată, deoarece de gravitatea leziunilor depinde dacă este intentat dosar penal sau contravențional.

Șoferul ambulanței, declarat vinovat din oficiu

La 17 martie, ofițerul de urmărire penală, Valeriu Vițelaru, a prezentat un raport în Procuratura municipiului Chișinău, venind cu propunerea de a clasa procesul penal și a-l trage la răspundere contravențională pe Tudor Hotnog în baza articolului 242 Cod Contravențional pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, soldate cu accident.

În aceeași zi, procurorul Dan Bitianov semnează o ordonanță prin care dă curs solicitării lui Vițelaru. În document se precizează că acțiunile lui Hotnog nu pot fi calificate ca infracțiune penală și că acesta trebuie să fie pedepsit contravențional pentru comiterea accidentului. Pe Bitianov, pare-se, nu-l interesează cum a acționat medicul din ambulanță și nu există nicio explicație cum s-a ajuns la concluzia că accidentul nu e suficient pentru deschiderea unui dosar penal.

Totodată, în ordonanță nu este precizat ce anume a încălcat șoferul ambulanței și de ce este declarat vinovat.

Explicația halucinantă a procurorului ierarhic superior

Avocatul lui Tudor Hotnog a contestat ordonanța semnată de Dan Bitianov la procurorul ierarhic superior. Dosarul a ajuns să fie verificat de către șeful adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, Adrian Popenco, un procuror considerat cu experiență, care a deținut anterior și alte funcții de conducere. La 13 mai, Adrian Popenco semnează o ordonanță, prin care respinge contestația și menține decizia subalternului său, Dan Bitianov. Pe cele două pagini ale documentului semnat de Popenco este făcută o trecere în revistă a evenimentelor din timpul accidentului, că Bitianov a ajuns corect la concluzia că nu este motiv pentru intentarea unui dosar penal și că Hotnog se face vinovat de comiterea accidentului. În rest, nicio justificare asupra deciziei luate, nicio referire la expertiza medico-legală ambiguă, niciun argument privind vinovăția lui Tudor Hotnog.

Judecătorul de instrucție calcă pe aceeași greblă

Dosarul accidentului ajunge în cele din urmă pe masa judecătorului de instrucție, Veaceslav Martânenco. La 25 septembrie, magistratul emite o încheiere prin care respinge ca neîntemeiate pretențiile apărătorului lui Tudor Hotnog.

O parte din document pare să fie copiată din ordonanțele semnate de procurorii Popenco și Bitianov.

Doar că se găsesc și unele pretinse argumente. „Examinând argumentele din plângere și materialele cauzei penale, instanța menționează că argumentele petiționarului ce țin de faptul că procurorul nu a efectuat o investigație efectivă și a dat o apreciere greșită circumstanțelor cazului, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, ori ele au un caracter declarativ și nefondat, ori cele invocate de petiționar vin în contradicție cu faptele constatate pe parcursul examinării plângerii. Dincolo de un dubiu rezonabil, instanța remarcă asupra faptului că vinovăția sau nevinovăția petiționarului în comiterea contravenției prevăzută de articolul 242 alineatul 2, din Codul contravențional, urmează a fi dovedită sau combătută în cadrul procesului contravențional”, și-a justificat decizia magistratul Martânenco.

Poziția apărării: „Ori neglijență, ori incompetență”

Ion Buliga, avocatul lui Tudor Hotnog, consideră că în acest caz cei delegați să înfăptuiască justiția au dat dovadă de o nepăsare totală. „Le este indiferentă soarta omului. Nici nu știu ce este aici, ori neglijență, ori incompetență. Nu înțeleg de ce l-au declarat vinovat pe clientul meu de comiterea accidentului. Care sunt argumentele lor? Șoferul autobuzului este cel care a lovit ambulanța pentru că nu i-a cedat trecerea. De ce să fie tras la răspundere dacă este nevinovat?”, ne-a declarat apărătorul.

Ce spune legea

Articolul 105 din Regulamentul circulației rutiere stipulează că autovehiculele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Administrației Naționale a Penitenciarelor a Ministerului Justiţiei, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, ale echipelor mobile ale Serviciului Vamal, cele destinate stingerii incendiilor, ambulanţele care sunt echipate cu semnale luminoase şi sonore speciale, şi care sunt vopsite în mod special, în cazul în care execută misiuni urgente de serviciu, pot devia de la exigenţele Regulamentului, cu condiţia că se vor întreprinde măsurile necesare de precauţie pentru a evita orice accident în traficul rutier.

În cazul în care se execută misiuni urgente de serviciu, conducătorii vehiculelor în cauză trebuie să pună în funcţiune semnalele luminoase şi sonore speciale. Totodată, ei pot profita de prioritate doar atunci când s-au asigurat că li se cedează trecerea.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE