Alegerile parlamentare din România

România își alege pe 6 decembrie deputații și senatorii. Doar cinci, cel mult șase partide au șanse de a trece pragul electoral (5%). Clasamentul ar putea arăta în felul următor: PNL și PSD pe primele două locuri (și un partid și celălalt pot obține, potrivit sondajelor, între 25% și 35%), urmate de USR-PLUS (în jur de 20%). La o distanță considerabilă de fruntașe se află PMP, UDMR și PRO România lui Victor Ponta (toate, între 4% și 7%). Oricare ar fi scorul înregistrat de cele șase formațiuni, cel mai probabil viitoarea coaliție de guvernare se va constitui din PNL și USR-PLUS, la care s-ar putea ralia, eventual, PMP-ul fondat de fostul președinte al țării Traian Băsescu și condus actualmente de basarabeanul Eugen Tomac.

Prezența la vot este estimată la circa 40% și ar fi bine să fie așa, întrucât, la o participare mai mică, procentele stângii ar crește exponențial. Iar România are nevoie acum de o altă guvernare, alta decât cea întruchipată de Marcel Ciolacu și (mai ales) Victor Ponta. Anul 2020 a demonstrat că țara poate fi gestionată diferit de modul în care au făcut-o, de pildă, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Și că există lideri politici responsabili, capabili să ia decizii raționale și necesare chiar și în cele mai grele timpuri. E ușor să conduci țara când ești pe creștere economică și ai un buget generos la dispoziție. Mai greu e să administrezi țara când veniturile scad dramatic, când e pandemie afară și când lumea așteaptă de la tine nu management de criză, ci pe de-a dreptul miracole economice și financiare.

PNL-ul și aliații săi de la guvernare au reușit acest lucru. Mai mult de atât, au reanimat o serie de proiecte de infrastructură, au mărit investițiile, au atras finanțare externă, obținând o felie generoasă din fondul de redresare planificat de UE pentru perioada post-covid. Guvernarea actuală nu este fără cusur, firește, dar erorile comise de liberali sunt joacă de copii pe lângă „performanțele“ fostei coaliții, conduse de PSD: risipă de bani publici, absorbție minimă de fonduri europene, stagnarea marilor proiecte de infrastructură, atât de vitale pentru România. Dar mai cu seamă, multă corupție, incompetență administrativă și incongruență politică.

 România a așteptat ca pe o mană cerească acest scrutin. Dezastruoasa guvernare pesedistă, condusă din umbră de penalul Dragnea, a anulat o bună parte din realizările anterioare (incontestabile) ale țării. Pandemia a intervenit nemilos în șansele dreptei (PNL, USR, dar și PMP) de a obține o victorie clară, așa cum o prevesteau sondajele de la începutul primăverii. De altminteri, oricine ar fi condus țara într-o perioadă ca aceasta ar fi fost penalizat dur de electorat pentru toate erorile comise. În aceste condiții, PSD-ul ar putea ajunge din nou pe primul loc după numărarea finală a voturilor. Totuși, primejdia de a avea din nou un guvern social-democrat îi va solidariza pe liberali și useriști, în ciuda divergențelor principiale care dau de cap cele două partide de dreapta.

Scrutinul de duminică e un bun prilej pentru liberali și pentru USR-iștii ambițioși de a duce la capăt mai multe inițiative legislative și reforme importante. Dar și o șansă de primenire pentru PSD: o aflare ceva mai îndelungată în opoziție (postură cu care PSD-ul nu e foarte familiar) i-ar putea îndemna pe unii liderii social-democrați să recurgă la metode mai radicale pentru o transformare în profunzime a partidului. România are nevoie de un partid puternic de stânga, nu și de un PSD în formula Iliescu-Năstase sau Dragnea-Dăncilă.

După 6 decembrie 2020, scena politică românească ar mai putea înregistra câteva modificări majore: în cazul unui eșec, conservatorii din PMP ar putea fuziona cu liberalii, iar UDMR-ul ar putea înțelege, în sfârșit, că miza exclusivă pe votul etnic este, pe termen lung, extrem de păguboasă. O măsură sanitar-igienică (nu numai pentru legislativ, ci și pentru întreaga societate) ar fi eliminarea din jocul politic a unor personaje nocive precum Călin Popescu-Tăriceanu (sigură) și Victor Ponta (mai puțin sigură).

Pe 6 decembrie, românii (de pretutindeni) mai pot miza o dată pe cartea schimbării. O carte cât se poate de reală, de această dată. E doar la discreția lor dacă o vor face, căci nimeni nu-i împiedică să stea acasă, așa cum au făcut-o în 2016. Să nu se plângă însă dacă, peste alți patru ani, se vor pomeni la coada Europei sau poate chiar în afara acesteia.